Extras din curs
Atena În mitologia greacă, se spune că Atena zeiţa înţelepciunii-fiica lui Zeus a dat oraşului Atena un măslin – copacul sacru al Greciei – şi a oferit atenienilor protecţia sa. Începând cu sec. VII – VIII î.Hr., Atena a devenit o mare forţă navală şi comercială, perioada în care grecii şi-au extins comerţul până în Sicilia, Egipt şi cetăţile dacice de la Pontul Euxin.
Monumentele Atenei Acropole este o mărturie a epocii de aur a Atenei, construită pe cea mai înaltă şi stâncoasă colină, domină Atena şi este cel mai faimos simbol al Greciei. Construcţia a fost începută în anul 490 î.Hr. în cinstea zeiţei Atena., dar a fost distruse de perşi. Pericle şi Fidias au fost cei care au decis reconstrucţia sa, dar la o scară monumentală. Ansamblul arhitectural cuprinde un complex de monumente din marmură albă, care străluceşte pe fondul azuriu al cerului atenian. Cele mai importante monumente sunt: Parthenonul, Erechteionul, Templul Ionic al zeiţei Atena şi Propyleele.
Parthenonul – Templul are o suprafaţă de 72.5 X 34 m şi este construit din marmură. Auster şi maiestuos, are 46 de coloane cu 20 de caneluri şi o înălţime de 10,43 m. În exteriorul sanctuarului se aflau celebrele fresce care reprezentau diverse scene ale cortegiului Panthena, ce se celebra în fiecare an în onoarea zeiţei Atena. Iniţial frescele aveau o lungime de 160 m şi o înălţime de 1,05 m.
În 1687 Parthenonul a servit ca depozit de praf de puşcă pentru armata otomană fiind bombardat de către veneţieni aflaţi în război cu Imperiul Otoman, şi grav afectat în urma exploziei care s-a produs în interiorul său.
În mijlocul Parthenonului se afla statuia zeiţei Atena înaltă de 12 m. era lucrată în fildeş şi acoperită cu aur. Statuia era acoperită cu o mantie lungă până la picioare. Pe piept se găsea un cap de meduză din fildeş. Mâna dreaptă îndoită din cot susţinea o colană – semnul victoriei, iar în mâna stângă ţinea o lance. La picioare se afla un scut şi aproape de el un şarpe. Marea statuie Athena se afla într-o cameră a cărei pardoseală era acoperită cu ulei de măsline, astfel încât aurul şi fildeşul se reflectau peste tot. Pe frontonul templului se găseau fresce care înfăţişau naşterea zeiţei Atena şi conflictul pe care aceasta l-a avut cu zeul mării, Poseidon. La nord de Parthenon se află Erechteionul un altar ridicat în onoarea misteriosului Erechtee cu celebra sa Poartă a Cariatidelor.
Pireu – portul Atenei a fost cel mai mare port antic al Greciei iar în prezent este unul dintre cele mai importante din Marea Mediterană. Pireu este un oraş cu viaţă pitorească, diversificată nocturn în cabarete populare, taverne pitoreşti la ţărmul mării, reprezentaţii teatrale şi manifestări culturale la nivel înalt. În portul Zea se pot vizita două muzee mai deosebite: Muzeul Marinei şi Muzeul Arheologic. La Muzeul Arheologic se pot admira patru mari statui din bronz descoperite la Pireu şi care până în 1983 au fost expuse la Muzeul Naţional din Atena. Este vorba despre statuia lui Apollon, statuia zeiţei Atena, înaltă de 2,35 m şi două statui ale zeiţei Artemis. La nord de Atena sunt locuri pitoreşti precum Maroussi (12 km) cu o expoziţie permanentă de ceramică, Kifissia (14 km), Varimbombi (24 km), Drossia (21 km).
Salonic-Este cel de-al doilea mare oraş al Greciei şi capitala regiunii Macedonia şi a fost fondat de generalul Kassandros în anul 316 î.Hr. şi numit astfel după numele soţiei sale Thessaloniki, sora lui Alexandru cel Mare. A fost al doilea oraş important din Imperiul Bizantin după Constantinopol. Este un oraş modern, centru universitar, industrial, comercial şi turistic. Poziţia sa în golful Salonic, bisericile Bizantine, magazinele multe şi elegante, restaurante, taverne, cluburi de noapte, discoteci, fac ca vizitatorii să fie atraşi de acest oraş. În fiecare an în septembrie se deschide Târgul Internaţional de la Salonic, urmat de festivalul filmului grec. Luna octombrie este luna Dimitra, cu evenimente artistice şi culturale, ţinute în onoarea patronului oraşului – Sfântul Demetrios – eveniment cunoscut şi ca Festivalul Cântecului Grecesc.Plecând din piaţa principală Aristotelus, bulevardul este o înlănţuire de mari hoteluri şi cafenele, care se termină în axa centrală a oraşului cu o deschidere spre largul mării. Întorcându-ne spre sud, de-a lungul ţărmului trecem pe lângă restaurante şi magazine de lux cu vedere spre port şi golf. Oraşul are locuri de recreere, parcuri şi poduri pe înălţimile Horatiatus, Panorama, Ore Okastro, cât şi plaje ca Aret, Perea, Agia Triada, Asprovalta, şi multe altele.
Monumentele Salonicului:
Arcul Galerius, datând din anul 305 î.Hr., care comemorează victoria împotriva perşilor
Rotonda – catedrala din secolul IV î.Hr. destinată a fi Panteon sau Mausoleum pentru împăratul Galerius
Piaţa Romană şi Teatrul Roman
Nymphaion
Băile Romane
Biserica Sfântul Dumitru din secolul IV, biserica bizantină distrusă de două ori prin incendiere. A fost reconstruită în 1948 după planurile originale.
Biserica Sfânta Sofia construită în secolul VII
Biserica Ekaterina construită în secolul XIII, foarte bine conservată.
Zidurile construite în timpul lui Theodossos cel Mare pentru a înconjura Piaţa Democraţiei
Turnul Alb – simbolul oraşului, construit în 1430 de arhitectul Sinan, găzduieşte un muzeu cu obiecte aparţinând artei bizantine
Biserica Giorgios a fost transformată în minaret în timpul dominaţiei turce
Muzeul arheologic – Muzeul cu sculpturi din perioada clasică şi romană
Muzeul Etnologic şi de Artă Populară, care prezintă costume şi obiecte de artă populară
Muzeul luptei macedonenilor
Muzeul Tehnic
Muzeul de Artă Modernă
Galeriile Municipale
Muntele Athos – Grecia este una din cele mai importante ţări ortodoxe iar turismul cultural-religios are o pondere însemnată în activitatea turistică. O vizită în cea mai importantă citadelă a ortodoxiei de pe pământ elen începe la Daphni, capitala regiunii Athos. Aici se află cea mai veche biserică a peninsulei Protatos, construită în sec. X, care este decorată cu fresce de Monouil Panselinos, ultimul mare pictor al şcolii macedonene de artă bizantină.
Muntele Athos este o Comunitate Autonomă Monastică de peste 1000 ani, cu reguli de viaţă şi religie ce nu au fost schimbate din vremea bizantină. Aici se află 40 mânăstiri din care sunt locuite 20: din acestea 17 sunt greceşti, 1 rusă, 1 bulgară şi 1 sârbă. Aici locuiesc aproximativ 1700 călugări.
Pentru a vizita Sfântul Munte Athos, se impune turiştilor respectarea unor cutume care datează din secolul al XI-lea:Obţinerea unui permis individual sau de grup, de la Ministerul de externe şi Directoratul Bisericilor de la Atena
Femeile nu au acces în această comunitate de călugări şi nici un vizitator nu poate rămâne peste noapte
Epir–Cel mai important oraş al regiunii este Ioannina, care, conform surselor istorice, a fost fondat în 527 de Împăratul Iustinian. Este aşezat pe o colină la peste 500 m deasupra lacului cu acelaşi nume. Ioannina este renumită pentru unicitatea obiectelor de argint, bijuteriilor şi artizanatului local. Obiectivele turistice sunt: Muzeul arheologic, Muzeul municipal, Muzeul de artă folclorică. Este de asemenea unul din puţinele oraşe din Grecia care mai au moschei şi minarete. Muzeul Municipal este găzduit în moscheea Ali Pashia şi are o bogată colecţie de bijuterii, broderii, textile şi costume populare. Nici o vizită în Ioannina nu poate fi lipsită de o excursie cu vaporaşul pe insuliţa Nissaki din mijlocul lacului. Insuliţa are două obiective turistice majore, mânăstirea Philantropion – cu fresce bizantine – şi muzeul cu mărturii din perioada revoluţiei greceşti. În sud-est la 22 km de Ioannina se află lacul Dodoni, locul celui mai vestit sanctuar antic şi oracol din Grecia. El este menţionat şi de Homer în Iliada şi Odiseea. Tot aici a fost construit în secolul III. î.Hr. un teatru gigantic, mai mare decât cel de la Epidauros, cu 1700 locuri. Astăzi vechiul teatru este folosit pentru reprezentaţii dramatice vara şi este deschis publicului în fiecare zi.
Thessalia – regiune care are multiple legături cu trecutul mitic la Greciei, prin legendarul munte Olimp, Casa Nemuritorilor Zei şi Pământ al Centaurilor.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Cultura si Civilizatie - Grecia.doc