Sistemul Juridic al Common-Law-ului

CAPITOLUL I

APARIŢIA DREPTULUI

Secţiunea I Primele forme de organizare statală

Cercetarea diferitelor aspecte ale dreptului scoate în evidenţă trăsăturile esenţiale ale acestuia şi delimitează dreptul de celelalte fenomene sociale. Necesitatea formulării logice şi concise a tuturor trăsăturilor definitorii ale dreptului a impus elaborarea unei definiţii a dreptului.

Nu există o definiţie general acceptată a dreptului. De-a lungul timpului, au fost formulate diverse definiţii, în funcţie de stadiul de dezvoltare a societăţii sau de apartenenţa autorilor la o anumită şcoală sau curent juridic.

Conform opiniei autorului prof.dr. Nicolae Popa, dreptul este ansamblul regulilor asigurate şi garantate de către stat, care au ca scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în principalele relaţii din societate, într-un climat specific manifestării coexistenţei libertăţilor, apărării drepturilor esenţiale ale omului şi justiţiei sociale.

Dreptul nu se poate sustrage complexităţii şi stării unei societăţi, relaţiilor de determinare, influenţare şi intercondiţionare între domeniile economic, organizare socială, politic, interferenţelor cultură – civilizaţie, inseparabilităţii în raport cu statul, el însuşi fiind integrat fără să – şi piardă specificitatea, în „reţeaua normativă” care face posibilă viaţa socială. În continuare se vor prezenta câteva momente din istoria dreptului fără a se insista asupra acestei complexităţi instituită treptat în „devenirea” dreptului în diverse spaţii socio – culturale.

Referitor tot la dimensiunea istorică a dreptului, istoricitatea fenomenului juridic în detaliu şi în imensitatea sa constituie obiectul ştiinţei juridice în totalitatea sa. În acelaşi timp, o viziune integratoare asupra dreptului trebuie să recurgă la datele ştiinţelor istorice relevante pentru ceea ce este Dreptul – în esenţialitatea, generalitatea şi specificitatea lor, uneori cu riscul parţialităţii, al sintezei, al extragerii nuanţelor, al opţiunii pentru o soluţie controversată.

Apariţia şi formarea dreptului reprezintă un proces complex căruia nu i se poate stabili o dată precisă de naştere, iar normele din această perioadă a începuturilor societăţii omeneşti sunt încă destul de difuze, împletite cu multitudinea de obiceiuri, datini, practici religoase, etc.

Geneza dreptului este parte integrantă a procesului istoric, a devenirii istorice a societăţii însăşi în care pot fi identificaţi o multitudine de factori şi relaţii de determinare, influenţare, interacţiune, acumulări cantitative şi salturi calitative şi salturi calitative, ca de pildă: diviziunea socială a muncii (agricultura, meşteşugurile, comerţul), creşterea bogăţiilor capilor de familie, scindarea societăţii, extinderea plus – produsului, introducerea căsătoriei, mutaţiile în cadrul formei de comunitate gentilico – tribale în condiţiile în care criteriul legăturii de sânge dintre membrii acesteia devine insuficient în raport cu noile cerinţe economico - sociale; modificări în structura şi în modul de funcţionare a puterii colectivităţii, întreţinut de aceasta etc.

De aceea, răspunsul la întrebarea: „cum a apărut dreptul?” nu poate fi tranşant, el suscitând numeroase discuţii şi controverese între istorici, sociologi, antropologi, etnologi.

S-a remarcat că acest răspuns este dat în funcţie de perspectiva teoretică şi metodologică adaptată de cercetători, de modul în care este conceput dreptul (este el apanajul statului sau, în general, orice grup social este capabil să formuleze reguli juridice ). Asupra condiţiilor, a momentului apariţiei dreptului, profesorul francez Maurice Duveger arată că dreptul apare când oamenii dintr – un grup social încearcă să regleze raporturile dintre ei printr- un echilibru între avantajele şi dezavantajele pe care le trage fiecare dintre aceste raporturi, echilibru între produsele de schimb, între daune şi reparaţii, între răul pricinuit colectivităţii şi sancţiunea aplicată autorului; dreptul se defineşte prin natura sancţiunilor aplicate în caz de violare a normelor . S-a relevat că în concepţia filozofului german Helmut Coing, dreptul apare pe acea treaptă istorică când omul nu mai este subordonat normelor stabilite de familie, clan, trib, când personalitatea individului iese la suprafaţă, când relaţia bazată pe legătura de sânge îşi pierde autoritatea .

Secţiunea 2 Caracteristicile primelor forme de organizare statală

Cercetând aspectele referitoare la originea şi apariţia dreptului, profesorul Nicolae Popa constată aria largă a punctelor de vedere, diverse abordări interdisciplinare, distincţii şi nuanţări ca: regulile sociale sunt indispensabile, oricărei forme de organizare socială, alcătuind “un prim deziderat al oricărei ordini” (L. Fuller); acceptarea dreptului societăţilor primitive (Thurnwald, Malinowski, Hoebel) în măsura în care neglijarea sau încălcarea unei norme sociale este urmată “sub formă de ameninţare sau în mod real, de aplicarea unei forţe fizice, exercitată de un individ sau de un grup ca un privilegiu socialmente recunoscut al acestora”, înţelegerea controlului social este dată de atitudinea generală a grupului faţă de standarde de comportament obligatoriu (H.L.A. Hart); prin intervenţia statului ia naştere dreptul. Nu există drept fără stat. (I. Szabo)

Doctrina marxistă care absolutizează în mod unilateral natura de clasă a dreptului, consideră că acesta nu a existat în comuna primitivă, deoarece nu existau clase antagonice şi deci ar fi apărut numai o dată cu împărţirea societăţii în clase (proprietari de sclavi şi sclavi), ca expresie a voinţei şi intereselor claselor dominante. De altfel, mergând pe linia aceluiaşi raţionament, se susţinea că, o dată cu dispariţia împărţirii societăţii în clase, va dispărea şi dreptul, precum şi statul . Realitatea istorică arată că dreptul este un fenomen social inerent societăţii omeneşti. Romanii au exprimat foarte clar şi lapidar această realitate prin adagiul: ubi societas, ibi jus (unde există societate, există şi drept).