Tipuri de drept - public, privat, penal, internațional - în sistemele juridice

CAPITOLUL I

Conceptul si configurarea notiunii de drept

1. Definitia dreptului

1.1 Conceptul notiunii de „drept”

Cuvântul „drept” ” este folosit în mai multe acceptiuni. El deriva de la latinescul directus, luat în sensul metaforic (directus de la dirigo, care însemna „drept” – orizontal sau vertical – de-a dreptul, direct). În limba latina, însa, cuvântul care corespunde substantivului drept, este jus (drept, dreptate, legi).

Într-un prim sens, cuvântul drept semnifica stiinta dreptului – ansamblu de idei, notiuni, concepte si principii care explica dreptul si prin intermediul carora dreptul poate fi gândit.

Într-un al doilea sens, cuvântul drept mai semnifica si facultatea unui subiect de a-si valorifica sau de a-si apara împotriva tertilor un anumit interes, legalmente protejat.

Pe masura evidentierii elementelor fundamentale ale dreptului se va enunta o definitie a acestuia.

Pentru a ajunge la o definitie se pleaca de la un fapt necontestat: sociabilitatea omului. Omul nu traieste izolat, ci în societate.

Aristotel (384 – 322 î.HR.) afirma: „omul este animal sociabil”.

Societatea este o grupare care implica legaturi, raporturi între membrii ei. Fara a reglementa aceste raporturi societatea s-ar dezagrega prin luptele dintre membrii ei. De aceea, de la începutul convietuirii lor în societate, oamenii au trebuit sa se supuna unor reguli care asigura ordinea si mentinerea autoritatii unui sef care, la început, avea puteri nelimitate. Aceste reguli de organizare a grupului si de reglementare a raporturilor dintre membrii lui au fost începutul „dreptului”.

Astazi, aceste reguli sunt fixate în textele de lege de catre stat si exista anumite autoritati care pot constrânge pe fiecare la respectarea lor. Posibilitatea de constrângere ce asigura obligativitatea regulilor dreptului este caracteristica lor esentiala.

O definitie previzorie ar putea fi urmatoarea: dreptul reprezinta complexul normelor aplicate rapoturilor sociale dintre oameni si executabile prin constrângere de catre autoritatea statului.

Ihering definea dreptul ca fiind totalitatea normelor în virtutea carora într-un stat se exercita constrângerea.

Durkheim afirma: „Orice precept de drept poate fi definit ca o norma de conduita sanctionata”.

Într-un alt sens regulile ce cârmuiesc raporturile sociale dintre oameni determina ceea ce îi este fiecaruia permis si ceea ce nu îi este permis, deci îngradesc libertatea fiecaruia, stabilind între ce limite el se poate misca liber si oprindu-l de a depasi aceste limite.

Se numeste drept orice prerogativa sau facultate recunoscuta cuiva de regulile de drept in vigoare. În acest sens dreptul este forma subiectiva prin care legile asigura fiecaruia participarea la bunurile ideale sau materiale. Astfel se spune: drept de proprietate (faculatea ce are cineva de a se folosi exclusiv si dispune de un lucru); drept de mostenire (prerogativa ce are cineva de a obtine în tot sau în parte averea unei persoane care a încetat din viata) sau drept de creanta (facultatea ce are cineva de a cere de la altul sa-i dea un obiect ori o suma de bani sau sa-i faca un serviciu). În acest sens, dreptul se numeste drept subiectiv (facultas agendi = facultatea de a face ceva), pe când dreptul în primul înteles este numit drept obiectiv (norma agendi = regula de conduita).

Un alt înteles al cuvântului „drept” este acela de studiu, de stiinta a dreptului. Stiinta dreptului cerceteaza atât normele de drept (dreptul obiectiv) cât si prerogativele consfintite prin aceste norme (drepturile subiective).

Se poate spune ca dreptul este un fapt social, la baza sa sta respectarea libertatii. Vointa subiectului dreptului constituie un element al acestuia. Alt element este interesul legitim al subiectului dreptului. Utilitatea sociala si idealul de justitie conditioneaza dreptul. Kant (1724 – 1804) definea dreptul ca fiind un acord al libertatii tuturor cu libertatea fiecaruia. Deci , un alt element din notiunea dreptului este libertatea.

Dreptul poate fi definit ca fiind totalitatea regulilor dupa care trebuie sa se poarte oamenii si pe care sunt constrânsi sa le respecte. Dreptul este un fenomen de generatie sociala care a fost exprimat prin adagiul „ubi societas ibi jus”.

Activitatea individului se exercita într-un spatiu unde se poate ciocni de o alta activitate. Astfel se explica aparitia în mediul social a normelor de drept ca un corolar al necesitatii de a stabili o reglementare a activitatilor individuale.