Căile Principale și Metodele de Reducere a Riscului

1. Transmiterea riscurilor

2.Diversificarea ca metodă de reducere a riscului

3.Metode interne de reducere a riscurilor

Pentru reducerea riscului, antreprenorii activează în două direcţii:

1) evitarea riscurilor posibile;

2) minimizarea acţiunii riscului asupra rezultatelor activităţii productiv-financiare.

Suprimând (anulând) riscul firma îşi lezează dreptul de a primi venituri suplimentare legate de risc, întrucât situaţia de risc presupune nu numai suportarea unor pierderi, cheltuieli ci şi primirea de beneficii mult mai mari decât cele prognozate.

La asumarea de către firmă a riscului antreprenorial ea trebuie să ţină cont de următoarele momente:

a) pierderile care apar în urma activităţii firmei aşa ca, defectarea utilajului, furturi mici, greşelile angajaţilor, şi care uşor pot fi calculate trebuie să fie considerate ca cheltuieli operative, dar cu ea pierderi în rezultatul acţiunii riscului;

b) pierderile care apar ca cazuri excepţionale aşa ca: incendii, inundaţii, cutremure, distrugerea încărcăturilor este necesar de a le evidenţia din toate celelalte pierderi întrucât ele pot fi uşor minimalizate, spre ex., din contul asigurărilor.

1. Transmiterea riscurilor

O altă metodă de reducere a riscurilor o reprezintă transmiterea, la care antreprenorul poate recurge în următoarele cazuri:

- când pentru partea ce transmite riscul pierderile sunt abuzive, decât pentru partea ce-l primeşte;

- când partea ce primeşte riscul dispune de metode mai eficiente de evaluare şi gestiune.

Transmiterea riscului se efectuează prin intermediul contractului. Astfel, deosebim următoarele tipuri de contracte în dependenţă de risc:

a) Contracte de păstrare şi transportare a încărcăturilor.

În acest caz volumul riscurilor transmise depinde de statutul părţilor implicate şi condiţiile ce sunt prevăzute de contract. Încheind contractul de transportare a încărcăturilor şi depozitarea lor, firma antreprenoriat transmite companiei de transport riscuri statice legate de stricarea sau pierderea producţiei de către compania de transport fie întâmplător, fie din cauza lor. Totodată pierderile legate de micşorarea preţului de piaţă le suportă firma antreprenor, chiar dacă o astfel de reducere este legată de reţinerile transportărilor.

b) Contracte de vânzare, deservire şi furnizare care de asemenea prezintă o posibilitate reală pentru firme de a-şi reduce riscul.

Producătorul sau distribuitorul de obicei propun consumatorului garanţie în eliminarea sau înlăturarea defectelor ale mărfurilor necalitative. Prin aceasta cumpărătorul, cumpărând marfă sau serviciu, transmite riscurile legate de exploatarea lor producătorului sau distribuitorului în perioada de garanţie.

c) Contract de chezăşie.

Într-un astfel de contract participă trei părţi: prima parte – chezaşul; a doua parte – beneficiarul şi a treia parte – creditor. Sensul este că chezaşul dă garanţie creditorului că datoria beneficiarului va fi întoarsă indiferent de faptul va fi succes sau pierdere a activităţii beneficiarului, de asemenea îşi asumă responsabilitatea în rambursarea datoriei, însă cota riscului pe care beneficiarul nu o va putea acoperi în caz de eşec este transmisă pe chezăşi.