Comportament Organizațional

Introducere

Domeniul comportamentului organizaţional urmăreşte studierea, explicarea şi anticiparea comportamentului indivizilor şi grupurilor în organizaţii şi utilizează cunoştinţe provenind în special din ştiinţe ca psihologia, sociologia şi antropologia. Obiectul de studiu al acestui domeniu se articulează în jurul a trei componente:

• individul. O organizaţie, înainte de toate, este un ansamblu de indivizi care interacţionează. Fiecare persoană este unică şi se caracterizează prin personalitate, valori, atitudini, aptitudini şi abilităţi, aşteptări şi experienţe care îi sunt proprii;

• grupul. Organizaţia tinde să canalizeze energia indivizilor cu ajutorul unei diversităţi de grupuri. Să ne gândim, de exemplu, la diferitele compartimente care constituie o structură organizatorică sau la echipele temporare care apar în structurile pe proiecte. Studiul comportamentului social în organizaţii nu se limitează, însă, doar la construirea grupurilor şi echipelor de muncă astfel încât să se obţină un maxim de performanţă organizaţională, ci şi la înţelegerea şi explicarea comportamentului social informal ca şi a unor procese organizaţionale care afectează grupurile, precum comunicare, conflict, putere şi leadership;

• organizaţia în ansamblu. Această componentă înglobează studierea relaţiei organizaţie-mediu şi a unor aspecte organizaţionale generale ca şi cultura organizaţională, strategia, structura organizaţiei şi legătura dintre acestea şi comportamentul indivizilor şi grupurilor din organizaţie.

De ce este studiat comportamentul organizaţional?

Oamenii manifestă nevoia de a înţelege, prevede şi influenţa comportamentul altora la locul de muncă. Fiecare dintre noi doreşte să cunoască cât mai multe despre lumea în care trăim, adevăr cu atât mai mare în ce priveşte organizaţiile, pentru că acestea au efecte profunde asupra vieţii noastre.

În organizaţii, oamenii doresc să înţeleagă de ce se produc anumite evenimente şi să anticipeze la ce să se aştepte pe viitor pentru a putea participa cât mai activ şi a beneficia de cele mai bune rezultate în urma acestora. Prevederea şi explicarea nu sunt însă sinonime. Dacă domeniul comportamentului organizaţional asigură o fundamentare ştiinţifică care ne ajută să îmbunătăţim anticipările referitoare la evenimentele din organizaţii când se reunesc anumite condiţii, explicarea acestora este mai complexă pentru că deciziile şi acţiunile oamenilor pot avea cauze foarte diferite, sunt determinate de o multitudine de factori şi necesită un răspuns specific.

Se apreciază că, în măsura în care un comportament poate fi explicat, anticipat, el poate fi influenţat. În ce priveşte influenţarea, conceptele comportamentului organizaţional nu au în vedere doar managerii din organizaţii ci sunt importante pentru toţi membrii acestora. Este adevărat că managementul poate fi înţeles ca arta de a face lucrurile să se realizeze prin intermediul celorlalţi. Dincolo de acest aspect, cei mai mulţi dintre noi doresc să influenţeze mediul în care lucrează. Astfel, vrem să ştim cum să comunicăm eficace, cum să luăm decizii mai bune, cum să gestionăm conflictele, cum să generăm implicare şi să-i mobilizăm pe ceilalţi pentru ideile noastre, etc.

I. COMPORTAMENT INDIVIDUAL

1.1. DIFERENŢE ÎNTRE INDIVIZI

Managerii trebuie să înţeleagă diferenţele care există între angajaţi pentru că numai în aceste condiţii pot selecţiona persoana potrivită pentru munca potrivită şi ştiu ce stil managerial să adopte faţă de fiecare angajat pentru a obţine din partea acestuia maximul de performanţă în muncă.

Diferenţele dintre indivizi sunt datorate eredităţii şi mediului în care aceştia au avut experienţe. Urmare a combinării acestor doi factori, diferenţele individuale sunt infinite. Principalele diferenţele dintre indivizi privesc personalitatea, abilităţile şi aptitudinile, temperamentul şi caracterul. Aceste caracteristici individuale influenţează, alături de alţi factori, percepţia persoanei, atitudinile acesteia, motivaţia în muncă. În cele ce urmează vom expune succint toate aceste aspecte.

Modelul MARS – un model explicativ al comportamentului individual

În vederea valorificării corespunzătoare a resurselor umane, managerii trebuie să înţeleagă diferenţele care există între angajaţi, să ştie cum pot fi ele identificate, măsurate şi legate de performanţa în muncă. Numai în aceste condiţii pot selecta persoana potrivită pentru munca potrivită şi vor şti ce stil managerial să adopte faţă de fiecare angajat, pentru a obţine din partea acestuia maximul de performanţă în muncă.

Modelul MARS explică comportamentul voit, conştient şi rezultatele acestuia, respectiv performanţa, pe baza influenţei directe a patru factori: motivaţia (M), abilităţile (A), percepţia rolului (R) şi factorii situaţionali (S).

Motivaţia semnifică un ansamblu de forţe interne ale unei persoane, care influenţează direcţia, intensitatea şi perseverenţa comportamentului său voluntar. Direcţia se referă la faptul că acţiunea este orientată spre un scop, intensitatea este cantitatea de efort alocată realizării scopului, iar perseverenţa reprezintă continuitatea efortului în timp.

Abilitatea presupune atât aptitudini naturale (talente înnăscute care permit învăţarea rapidă a realizării unei sarcini) cât şi capabilităţi învăţate necesare realizării sarcinii. În acest context, competenţa este un concept mai larg ce cuprinde aptitudini, cunoştinţe, abilităţi, comportamente adecvate, care conduc la un nivel superior de performanţă.

Percepţia rolului se referă la ceea ce crede persoana cu privire la ce trebuie să facă, ca şi la comportamentele corecte sau necesare într-o anumită situaţie. Percepţia este corectă când individul înţelege sarcinile care îi revin, importanţa relativă a acestora şi comportamentele indicate pentru realizarea lor. Percepţia rolului influenţează orientarea, direcţionarea efortului persoanei. Astfel, chiar dacă individul are abilităţile necesare, dacă el nu face ce trebuie performanţa aşteptată nu este realizată.

Factorii situaţionali includ condiţiile imediate care constrâng sau facilitează comportamentul şi performanţa individului.

Aceşti patru factori au un efect combinat în ce priveşte performanţa individuală. Dacă oricare dintre ei ar fi afectat, performanţa ar scădea. Astfel, o persoană cu motivaţie ridicată, care îşi înţelege bine sarcinile şi responsabilităţile ce îi revin şi care dispune de resurse suficiente, nu va avea performanţă ridicată daca nu are abilităţile potrivite sarcinilor de realizat.