Managementul producției

Ampla şi complexa dezvoltare ce caracterizează evoluţia societăţii omeneşti în ultimul secol se reflectă şi în apariţia unui număr de întreprinderi, care prezintă o extremă Varietate de însuşiri economice, tehnice, umane, juridice etc.

întreprinderea industrială se defineşte drept unitate de bază în cadrul industriei, în care personalul, prin utilizarea factorilor de producţie, obţine materii prime, produce bunuri materiale, anumite servicii, în condiţiile realizării unui anumit profit.

Abordată ca un sistem, întreprinderea prezintă mai multe caracteristici:

a) întreprinderea este un sistem complex, deoarece include resurse umane, materiale şi financiare, fiecare dintre acestea fiind alcătuite dintr-o varietate de elemente. Resursele umane sunt compuse din personalul întreprinderii, care prezintă caracteristice din punct de vedere al nivelului pregătirii, specialităţii, postului ocupat, vârstei, vechimei în unitate etc. Disponibilităţile băneşti în numerar şi la bancă, aflate la dispoziţia întreprinderii formează resursele sale financiare.

b) întreprinderea este un sistem socio-economic, în sensul că în cadrul său colectivele de oameni ai muncii desfăşoară procese de muncă generatoare de noi valori de întrebuinţare. Calitatea resurselor umane de a fi singurele producătoare de noi valori le conferă o poziţie centrală în cadrul întreprinderii industriale.

c) întreprinderea industrială este şi un sistem planificat. Esenţa acestei trăsături o reprezintă fundamentarea şi desfăşurarea tuturor activităţilor întreprinderii pe baza planului său, al cărui conţinut este diferit în întreprinderea de stat faţă de cea privată.

d) întreprinderea este un sistem deschis Aceasta se exprimă prin fluxul de întăriri - utilaje, materii prime, materiale, combustibil, energie electrică, informaţii destinate sistemelor din care face parte

e) întreprinderea este un sistem organic adaptiv, adică se schimbă permanent, sub influenţa factorilor endogeni şi exogeni, adaptându-se atât la evoluţia macrosistemelor din care face parte, cît şi la cerinţele generate de dinamica susţinută a resurselor încorporate. Insă întreprinderea nu este un sistem pasiv şi, la rândul său, influenţează ieşirile sale, unele din caracteristicile sistemelor cu care intră in contact.

f) întreprinderea este un sistem tehnico-material, în sensul că între mijloacele de muncă, materii prime şi materiale utilizate în cadrul său, există anumite legături, care se manifestă prin dependenţa tehnologică dintre subdiviziunile sale.

g) întreprinderea este un sistem organizat. Se manifestă în descompunerea întreprinderii în elemente componente cu scopul recompunerii lor în elemente componente după anumite criterii tehnice, economice şi de personal.

Astfel în cadrul unei unităţi economice poate fi evidenţiat un ansamblu de activităţi de bază: aprovizionare, producţie, vânzare, transport etc.

Tipologia întreprinderilor

Este deosebit de importantă cunoaşterea diferitor tipuri de întreprinderi, ale căror particularităţi reclamă abordări diferenţiate din anumite puncte de vedere.

Necesitatea clasificării întreprinderilor este determinată de

mai mulţi factori:

1. pe această bază se pot efectua analize complexe şi aprofundate privind dezechilibrele disfuncţionalităţile existente la un anumit mo¬ment în economie;

2. se identifică caracteristicile şi modalităţile de exercitare a conducerii în întreprindere. Din mulţimea clasificării întreprinderilor ne rezumăm la următoarele: în funcţie de forma de proprietate deosebim:

- întreprinderi de stat;

- întreprinderi private;

- întreprinderi cu proprietate mixtă, întreprinderile de stat au drept trăsătură definitorie posedarea

întregului său patrimoniu de către statul pe teritoriul căreia se află. înfiinţarea şi funcţionarea întreprinderilor de stat depinde în exclusivitate de voinţa factorilor decizionali etatici, potrivit reglementărilor existente în fiecare ţară.

întreprinderile private se caracterizează prin faptul că patrimoniul lor aparţine unei sau unui grup de persoane. Este primul tip de întreprindere care a apărut încă din sclavagism Numărul, diversitatea şi mărimea întreprinderilor private au crescut o dată cu dezvoltarea societăţii.

Trăsăturile economice esenţiale ale întreprinderilor private:

1 iniţiativa constituirii şi funcţionării lor aparţine integral întreprinzătorului respectiv;

2. posedarea unui capital minim, este obligatoriu;

3. independenţa deplină în ceea ce priveşte direcţionarea activităţilor întreprinderilor;

4. asumarea integrală a riscurilor economice şi sociale implicate de operaţiunile firmei etc.

In funcţie de numărul posesorilor de capital, întreprinderile private pot fi individuale şi de grup. întreprinderea individuală aparţine unei singure persoane. Se foloseşte mai ales pentru întreprinderile de dimensiuni mici şi mijlocii.

întreprinderea de grup prezintă drept caracteristică posesiunea asupra patrimoniului său din partea a cel puţin două persoane. Pot fi diverse forme:

a) întreprinderea familială al cărui patrimoniu se află în proprietatea membrilor unei familii. De regulă, aceste întreprinderi sînt mici, membrii familiei posedând integral competenţele privind conducerea tuturor activităţilor im¬plicate. Cel mai adesea membrii familiei nu sunt numai proprietarii săi, ci şi lucrători efectivi în cadrul acestora.

b) întreprinderea asociativă este înfiinţată prin dorinţa şi participarea în condiţii egale a mai multor persoane, ce desfăşurau înainte activităţi similare în calitate de mici producători. Specific este dreptul de proprietate asupra patrimoniului de către mai multe persoane - toţi sau o parte din cei ce lucrează efectiv, care prin actul de constituire devin, sub anumite forme, coparticipanţi la conducerea sa Fiecare membru are dreptul pe lângă salariu şi la o parte din venitul final corespunzător cotei-părţi din capital şi muncii depuse, potrivit unor proceduri stabilite la înfiinţarea sa.

c) întreprinderea cu proprietate mixtă - întreprinderea al cărei patrimoniu aparţine parţial statului, parţial persoanelor fizice sau juridice private.

2. Un alt criteriu de clasificare impune divizarea tuturor ntreprinderilor în felul următor:

a) sectorul primar (întreprinderi agricole). Pentru acest sector este caracteristic nivelul mediu al progresului tehnic;

b) sectorul secundar (întreprinderi industriale). în acest sec¬tor progresul tehnic este ridicat;

c) sectorul terţ (întreprinderi de servicii şi de distribuţie) - se dezvoltă în strânsă legătură cu cel secundar şi atrage din ce în ce mai mulţi lucrători.

3. După natura activităţii se evidenţiază:

- întreprinderi agricole;

- întreprinderi industriale,

- întreprinderi de servicii (bănci, asigurări, trans¬port);

- întreprinderi de distribuţie. Rolul lor este de a pune la dispoziţia

consumatorilor diferite bunuri de consum.

4. In funcţie de caracterul obiectului muncii supus prelucrării, întreprinderile se împart în extractive şi prelucrătoare. Cele extrac- tive se ocupă cu extracţia obiectelor muncii din natură (carbonifere, petrolifere etc), iar cele prelucrătoare - cu transformarea materiilor prime în produs finit. Primele se caracterizează printr-o dependenţă pronunţată de factorul natură.

5.In raport cu destinaţia economică şi caracterul producţiei

finite:

- producătoare de mijloace de producţie (grupa A);

- producătoare de bunuri de consum (grupa B).

6.In raport cu continuitatea procesului tehnologic:

- cu procese tehnologice continue;

- cu procese tehnologice discontinue.

7.In funcţie de timpul de lucru în cadrul anului calendaristic:

- întreprinderi ce funcţionează anul împrejur;

- întreprinderi sezoniere

8. In raport cu nivelul de specializare:

- specializate

- universale;

- mixte

9. In funcţie de tipul producţiei:

- cu producţie individuală,

- cu producţie de serie (mică, mijlocie, mare);

- cu producţie de masă.

10. In funcţie de metoda de organizare a producţiei:

- întreprinderi cu producţia organizată în flux;

- întreprinderi cu producţia organizată pe obiecte;

- întreprinderi cu producţia organizată în unicate.