Extras din curs
Consideratii preliminare
Conceptul de pregatire profesionala
Pregatirea profesionala este un concept complex ale carui elemente componente sunt formarea si perfectionarea angajatilor. Cele doua componente se întrepatrund si delimitarea lor este dificila.
Pregatirea profesionala este un proces de învatare umana si de achizitii individuale care asigura asimilarea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor de munca necesare îndeplinirii cu competenta a sarcinilor prezente si viitoare cerute de practicarea unei profesii prin libera practica sau prin angajarea într-o organizatie
Când vorbim de formare ne gândim la cursuri, sesiuni, colocvii desfasurate în cadrul institutiilor scolare, însa, în zilele noastre, acest proces se desfasoara de-a lungul întregii vieti. Variantele prezentate mai sus nu reprezinta decât o parte din ansamblul formarii de care poate beneficia un individ. Unii teoreticieni considera formare si autoinstruirea permanenta prin documentare, prin experienta profesionala, prin mass media si prin contactul cu mediul înconjurator.
Perfectionarea profesionala reprezinta o aprofundare a ceea ce s-a învatat deja.
Responsabilitatea pregatirii profesionale a angajatilor unei întreprinderi revine, în egala masura, organizatiei si salariatilor. De aceea, este necesar sa fie dorit atât de firma cât si de angajat si sa fie folositor celor doi. Pregatirea profesionala este un instrument puternic de dezvoltare a unei organizatii care presupune investitii în oameni si tehnologie.
Ponderea ridicata pe care o are implicarea variabilelor intelectuale în procesul muncii, conduce nemijlocit la necesitatea ridicarii profesionale a personalului trepte superioare, imperativ impus de practica.
Determinarea nevoilor de pregatire profesionala
Pregatirea profesionala a unui angajat presupune:
- însusirea unor cunostinte de cultura generala si legate de profesie;
- formarea unor priceperi si deprinderi de munca;
- modelarea caracteristicilor de personalitate si a modului de comportament cerut de profesie.
Unele cerinte de pregatire profesionala sunt comune majoritatii profesiilor, altele nu, Iar pentru angajat, prezinta o importanta diferentiata. De exemplu, în etapa actuala de dezvoltare, cerintele de pregatire cele mai importante sunt:
- dezvoltarea creativitatii tuturor angajatilor
- formarea si dezvoltarea capacitatii de autoinstruire si autoeducare;
- formarea si dezvoltarea gândirii de specialitate în strânsa corelatie cu cea economica;
- formarea si dezvoltarea atitudinii participative si a simtului de raspundere;
- formarea si dezvoltarea unei culturi manageriale, indiferent de pozitia postului în ierarhia organizatiei;
- educarea în spiritul evitarii poluarii mediului.
Cel mai frecvent, firmele urmaresc obiective pragmatice limitate si nu au în vedere aspectele de perspectiva.
Resursa umana este cea mai dinamica dintre toate resursele pe care le detine orice organizatie, astfel trebuie sa i se acorde o atentie deosebita din partea conducerii daca se doreste valorificarea ei la capacitatea maxima în cadrul activitatii profesionale.
Dezvoltarea personalului urmareste sa dezvolte cunostintele, aptitudinile si deprinderile angajatilor pentru a îmbunatati baza de cunostinte generale ale organizatiei si pentru a pregati cadrul optim în care membrii acesteia sa gândeasca strategic, chiar daca gândirea strategica nu este ceruta de actualele posturi.
Pregatirea personalului asigura un grad înalt de profesionalism si mentine standardul competentelor la un nivel ridicat. Procesul se adreseaza tuturor persoanelor angajate în cadrul organizatiei si poate fi de doua categorii: pregatire initiala si pregatire continua. Astfel, un management eficient trebuie sa cuprinda un program de pregatire structurat ca sa raspunda unor obiective cadru:
- Pregatirea trebuie realizata în strânsa corelatie cu scopurile si obiectivele organizatiei, rangul decizional si specificul activitatii fiecarei persoane implicate în programele organizatiei;
- Pregatirea si antrenamentul participantilor vor fi focalizate pe dezvoltarea aptitudinilor specifice, pe colaborarea si relationarea cu autoritatile sau alti parteneri, relationarea cu diferite categorii de beneficiari, pe utilizarea unor formulare sau documente de lucru, colaborarea între diferite compartimente ale organizatiei etc;
Pregatirea de specialitate nu se realizeaza exclusiv la numirea noului personal, ci trebuie sa capete un caracter permanent, astfel încât angajatii sa fie la curent cu noile politici si programe, cu noile servicii si metode de lucru ale organizatiei.
Urmarind schimbarea continua a comportamentelor prin experiente mai mult sau mai putin directe, companiile investesc în formare facilitând angajatilor acumulari calitative care sa se rasfrânga în procesul productiei de bunuri sau servicii.
Elaborarea unui program de pregatire profesionala nu poate fi organizat în mod eficient decât de profesionisti. Improvizarea acestui proces în timpul dictaturii clasei muncitoare a facut sa se creeze o adevarata armata de pseudo-profesionisti pregatiti în perioade foarte scurte, în spirit îngust tehnocratic, fara educarea initiativei, a curiozitatii, a simtului autocritic, a dorintei de a se perfectiona. Numarul mare de someri din zilele noastre este explicat si de acest mod de formare.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Formarea si Dezvoltarea Personalului.doc