Guvernare modernă

Desi expresia si conceptul de lege a administratiei publice difera de la un sistem national la altul, este posibil sa dam o definitie comuna. Astfel, Legea administrativa reprezinta un set de principii si reguli care se refera la organizarea si managementul administratiei publice si la relatiile dintre administratii si cetateni .

Principiile Legii administrative fixeaza standardele serviciilor publice si inspira comportamentul functionarilor publici. În unele tari ele apar, de obicei, în diferite parti ale legislatiei în vigoare, în diferite acte ale Parlamentului, parti specifice ale legislatiei derivate sau în instantele judecatoresti care au de-a face cu litigii care implica administratia publica. Este cazul unor tari ca Belgia, Franta, Grecia, Irlanda si Marea Britanie. În alte tari exista codificari generale în ceea ce priveste procedura administrativa, cu scopul de a sistematiza aceste principii. Acesta este cazul unor tari ca Austria, Danemarca, Germania, Ungaria, Olanda, Polonia, Portugalia si Spania.

Aceste principii nu sunt simple idei bazate pe bunavointa; ele sunt incluse în procedurile administrative de la toate nivelurile. Actorii sectorului public sunt obligati prin lege sa se conformeze acestor principii legale, care trebuie verificate de corpurile de control independente, de sistemele de justitie prin scrutine parlamentare si, în unele cazuri, de persoane individuale autorizate.

În ceea ce priveste legislatia Comunitatii Europene, Curtea Europeana de Justitie a definit un mare numar de principii ale administratiei publice comune statelor membre aflate într-un proces evolutiv. De asemenea, exista si principii stabilite de catre Curtea Europeana de Justitie pe care toate statele membre trebuie sa le respecte ca legi ale Comunitatii Europene. Printre acestea, sunt: principiul administratiei legale; principiile proportionalitatii, al certitudinii legale, protectia solicitarilor legitime, nediscriminarea, dreptul la o audienta în cadrul procedurilor decizionale în administratie, rapoarte interimare, conditii egale de acces la curtile administrative, responsabilitatea noncontractuala a administratiei publice .

Daca încercam sa sistematizam cele mai importante principii ale adminis¬tratiei publice comune vestului Europei putem distinge urmatoa¬rele grupe:

- încrederea si previzibilitatea (certitudinea legala);

- deschiderea si transparenta;

- responsabilitatea;

- eficienta si eficacitatea.

Din acestea, mai deriva si alte principii .

Principiile administratiei publice si cele ale serviciului public sunt uneori dificil de definit. Deseori, cele doua par sa se contrazica în anumite situatii. Eficienta pare a fi inexistenta în unele proceduri; loialitatea fata de guvern pare a fi în opozitie cu integritatea profesionala si cu neutralitatea politica; deciziile par a fi adoptate uneori în afara legilor în vigoare etc.

Natura evaziva a principiilor administratiei publice este unul dintre motivele pentru care „conceptele oarbe“ sunt comune legislatiei administrative si reglementarilor serviciului public. Acesta este de altfel unul dintre motivele pentru care instantele judecatoresti nationale sau Curtea Europeana de Justitie sunt implicate în procesele de solutionare a conflictelor, precum si în cele privind redefinirea continua a celor doua concepte care trebuie readaptate în timp.

Încrederea si previzibilitatea

O parte dintre principiile si mecanismele administratiei publice favorizeaza întarirea încrederii si a previzibilitatii. Ele sunt numite principii de certitudine sau de securitate juridica si au în vedere actiunile si deciziile administrative. Toate aceste principii vizeaza eradicarea arbitrariului din afacerile publice.

a) Legea presupune un mecanism în continua schimbare pentru a asigura încrederea si previzibilitatea. Aceasta înseamna ca administratia publica trebuie sa-si desfasoare activitatea conform legislatiei în vigoare.

b) Autoritatile publice adopta decizii respectând reguli si principii gene¬ra¬le, aplicate impartial oricarei persoane. Este vorba de principiul nediscriminarii care se refera la neutralitatea si generalitatea cererii.

Administratia publica trebuie sa decida în functie de legile în vigoare si de criteriile stabilite de catre instantele judecatoresti, fara sa ia în considerare nici un alt aspect. Litera legii se opune puterii arbitrare, relationarii sau oricarei alte devieri. De asemenea, legislatia se bazeaza pe o ierarhie a regulilor legale, emise de catre instantele judecatoresti independente, si stipuleaza principiul conform caruia nici o autoritate publica nu este învestita cu o putere de decizie exclusiva, aceasta fiind în contradictie cu legile în vigoare.

c) O notiune legata de legislatie este si aceea a competentei legale. Autoritatile publice pot decide numai asupra unor probleme aflate în jurisdictia lor legala. În acest context, competenta înseamna puterea de a decide, în mod legal si exclusiv, asupra unei probleme de interes public, lucru care nu numai ca autorizeaza persoana în cauza sa adopte o decizie, dar o si obliga sa-si asume responsabilitatea pentru aceasta. O autoritate publica competenta nu poate renunta la aceasta responsabilitate. Notiunea de competenta este strict definita, astfel încât decizia unei persoane neautorizate (aflate în afara jurisdictiei legale) este nula si va fi declarata nula de orice curte judecatoreasca.

d) Încrederea si previzibilitatea administratiei publice nu sunt neaparat în contradictie cu discretia administrativa. Discretia si arbitrarul nu sunt acelasi lucru. Necesitatea discretiei decizionale apare datorita faptului ca legislatia nu poate sa prevada orice tip de situatie care ar putea interveni în timp. Instantele judecatoresti au elaborat însa o doctrina a discretiei decizionale în administratia publica, doctrina care contine principii care guverneaza si constrâng exercitarea acesteia.