Management General

Capitolul 1

Elemente de teoria firmei

Firma este entitatea organizatorică şi tehnologică cea mai reprezentativă în societatea contemporană. Creativitatea şi munca socială sunt puse în valoare prin inter¬mediul firmelor care identifică nevoile societăţii, antrenează forţa de muncă şi tehnologii, iar pe de altă parte realizează şi distribuie către membrii societăţii produsele şi serviciile de care este nevoie.

Importanta deosebită a firmelor a determinat apariţia şi dezvoltarea unei teorii a firmei care, până acum, a fost tratată la nivel microeconomic. Această teorie încearcă să explice şi să previzioneze apariţia şi comportamentul firmelor. În acest scop abordează o tematică din care fac parte subiecte ca: definirea noţiunii de firmă, alegerea tipurilor de firmă, dimensionarea firmelor, stabilirea profilului firmei, localizarea geografică, determi¬narea şi justificarea investiţiei. Cu excepţia definirii noţiunii de firmă subiectele citate reprezintă repere importante ale studiilor de oportunitate - ca documente de bază nece¬sare pentru înfiinţarea firmelor şi ale planului de afaceri - în care se actualizează valorile previzionate ale reperelor respective, pentru firmele aflate în funcţiune.

În cele ce urmează se vor prezenta succint fiecare din elementele tematice ale teoriei firmei în măsura în care se consideră că este necesar pentru înţelegerea manage¬mentului pe funcţiuni.

sustenabile

2.1 Noţiunea de firmă şi tipurile firmelor

Termenul de "firmă" semnifică o organizaţie care transformă intrările în bunuri şi servicii. Trăsătura comună a tuturor firmelor constă în faptul că ele cumpără toate elementele de intrare (materiale, informaţii, forţă de muncă, scule, energie, servicii), le transformă folosind tehnologiile disponibile în produse şi servicii şi le oferă la vânzare beneficiarilor. Această trăsătură justifică denumirea oficială de "societăţi comerciale" a firmelor din România, denumire instituită prin Legea 15/1990 cu privire la transformarea întreprinderilor de stat în societăţi comerciale şi regii autonome.

Existenţa unei societăţii comerciale presupune îndeplinirea de către o firmă a unor caracteristici obligatorii:

1. Să aibă o denumire care s-o facă distinctă de alte firme, respectiv să-i asigure iden¬titatea;

2. Să aibă un sediu şi o adresă bine precizată pentru scopuri comunicaţionale;

3. Să aibă patrimoniu propriu şi un profil de activitate adecvat pe care şi-l alege liber şi pe care-l păstrează în timp, până la eventualele schimbări oficiale;

4. Să aibă personalitate juridică ce-i conferă calitatea de subiect cu drepturi şi obligaţii în cadrul societăţii civile.

Caracteristicile menţionate şi alte date importante din punct de vedere juridic sunt precizate în "contractul de societate" şi "statutul firmei" care se întocmesc la înfiinţarea firmelor.

Tipuri de firme în România. Alegerea tipului de firmă

Potrivit legislaţiei în vigoare (legea 31/1990 cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea societăţilor c¬omerciale), în România pot fi organizate următoarele tipuri de firme:

1. Societăţi comerciale în nume colectiv (SCNC);

2. Societăţi în comandită simplă (SCS);

3. Societăţi în comandită pe acţiuni (SCA);

4. Societăţi pe acţiuni (SA);

5. Societăţi cu răspundere limitată (SRL)

Între aceste societăţi comerciale există deosebiri referitoare la:

1. Numărul de asociaţi (n);

2. Mărimea capitalului social iniţial (K) şi caracterul divizibil (D), sau nedivizibil (N) al acestuia;

3. Responsabilitatea asociaţilor faţă de creanţe (R);

4. Conducerea firmei (C).

În tabelul 2.1 sunt prezentate caracteristicile celor cinci tipuri de firme potrivit prevederilo¬r din legea 31/1990.

Acţiunile societăţilor SCA şi SA sunt comercializabile. Părţile sociale ale societăţilor SRL nu sunt comercializabile. Ele pot fi însă cesionate altor persoane. De asemenea, pot fi lăsate moştenire.

Caracteristicile firmelor din tabelul 2.1 relevă că firmele de tip SCNC şi SCS nu sunt restricţionate inferior la normativele de „asociaţi” şi "capital", rezultând că pot fi oricât de mici. Ca atare, se poate deduce că primele două tipuri de societăţi sunt societăţi de persoane, iar ultimele trei tipuri sunt societăţi de capital. Acestea din urmă au perspective de dezvoltare mai ample decât primele două tipuri de societăţi. În plan economic, SCA, SA şi SRL corespund întreprinderilor mijlocii şi mari. Experienţa arată că dintre firmele aşa-zise "de capital" societăţile SCA nu au înregistrat evoluţii demne de remarcat. Aceasta pentru că deschiderea SCA-urilor în direcţia creşterii nelimitate de capital prin emiterea de acţiuni duce la un moment dat la inutilitatea comanditaţilor, SCA-urile suprapunându-se din punct de vedere al caracteristicilor peste SA. La eliminarea din structură a SCA-urilor contribuie şi caracterul conducerii care la SCA rămâne limitată. În principiu, comanditaţii, investiţi cu prerogativele conducerii, nu pot avea calităţile manageriale precum managerii de profesie pe care îi folosesc predilect SA-urile. Oricare din cuplurile ce pot fi formate cu cele cinci tipuri de firme specificate în tabelul 2.1 poate fi analizat comparativ prin prisma avantajelor şi deficienţelor în vederea deducerii unor concluzii practice.