Managementul Aprovizionării

Economia românească este caracterizată în prezent de un grad de complexitate deosebit de ridicat. Tranziţia spre economia de piaţă funcţională implică luarea unor măsuri radicale având ca scop eficientizarea activităţilor productive în toate sectoarele economice.

Aceste măsuri vizează, pe lângă activităţile direct productive şi pe cele legate de asigurarea bazei tehnico-materiale necesare desfăşurării în bune condiţii a proceselor operatorii directe, respectiv, pe cele de valorificare în condiţii de maximă eficienţă a rezultatelor activităţii.

Firmele cele mai prospere sunt cele care reuşesc să asigure clienţilor lor satisfacţiile scontate. Acest deziderat nu se poate însă realiza decât în condiţiile în care firmele cunosc şi valorifică în mod constant avantajele pe care le oferă economia de piaţă.

Dacă producţia poate fi considerată, în mod indubitabil ca fiind motorul progresului, activităţile de aprovizionare asigură substanţa funcţională vitală, pe baza căreia se pune în mişcare mecanismul productiv.

Această lucrare, îşi propune să prezinte câteva elemente teoretice şi metode practice, menite să uşureze activităţile legate de conducerea activităţilor de aprovizionare şi desfacere. Pe parcursul ei se pune un accent mai mare pe metodele cantitative de fundamentare a deciziilor manageriale din domeniile aprovizionării şi desfacerii, pe teoriile şi metodele matematice de optimizare a proceselor specifice acestui gen de activităţi.

Se insistă în mod deosebit pe determinarea necesarurilor de resurse ale firmelor, pe metodele şi tehnicile de optimizare a nivelurilor diferitelor elemente componente ale stocurilor de producţie, scop în care se recurge la tehnicile specifice modelării economico-matematice. În cadrul lucrării, sunt prezentate principalele categorii de metode şi modele de optimizare, control şi urmărire a dinamicii stocurilor pentru reperele de a căror gestiune corectă depinde bunul mers al activităţii unităţilor economice. De asemenea, vor fi descrise posibilităţile de organizare şi conducere a activităţilor de aprovizionare şi desfacere.

Este cunoscut faptul că firmele cele mai prospere sunt cele care reuşesc să ofere clienţilor lor satisfacţia scontată. Acest deziderat influenţează în mod hotărâtor căile şi direcţiile de acţiune ale oricărui manager care urmăreşte interesele firmei în cadrul căreia activează. În vederea rentabilizării, pe lângă procesele operatorii, managerii trebuie să aibă în vedere eficientizarea tuturor celorlalte categorii de activităţi. Dintre acestea, de o importanţă deosebită se bucură cele legate de asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării continui a proceselor operatorii.

Managementul aprovizionării are ca obiect principal de activitate asigurarea substanţei materiale pentru viitoarele procese operatorii din cadrul firmelor.

Este cunoscut faptul că, în condiţiile actuale menţinerea unor resurse materiale în stoc, implică imobilizări financiare importante, iar lipsa anumitor repere în momentul în care ele sunt necesare desfăşurării proceselor operatorii poate cauza pierderi financiare şi de prestigiu, importante. Din acest motiv atingerea compromisului între cele două tendinţe, de stocare în exces, şi de micşărare nejustificată a stocurilor materiale este o problemă esenţială pentru eficientizarea firmelor. În cadrul lucrării, se vor descrie principalele posibilităţi de atingere a soluţiei de compromis între aceste tendinţe contrare.

Lucrarea se adresează în special, studenţilor de la secţiile economice, putând fi însă, de un real folos, şi pentru cadrele care activează în domeniile aprovizionării şi desfacerii în cadrul firmelor industriale.

OBIECTIVE

• DESCRIEREA GENERALĂ A IMPORTANŢEI ACTIVITĂŢILOR DE APROVIZIO-NARE ŞI DESFACERE ÎN CONTEXTUL ACTIVITĂŢII ÎÎNTREPRINDERII;

• PRECIZAREA PRINCIPALELOR CATEGORII DE ACTIVITĂŢI CARE REVIN ÎN SARCINA MANAGERILOR DIN DOMENIILE APROVIZIONĂRII ŞI DESFACERII.

Aprovizionarea constă în totalitatea activităţilor implicate de obţinerea materiilor prime, materialelor, componentelor, pieselor de schimb, combustibililor, energiei necesare transpunerii în fapt a proiectelor unor produse şi obţinerii unor cantităţi prestabilite din aceste produse.

Funcţionarea corespunzătoare a oricărei întreprinderi implică asigurarea la timp, în structura şi volumele necesare, a resurselor de materii prime, materiale, combustibili şi piese de schimb necesare derulării neîntrerupte a proceselor operatorii care fac obiectul de activitate al unei organizaţii.

În majoritatea situaţiilor, resursele mai sus amintite trebuiesc procurate de organizaţii din mediul lor extern. Eficienţa activităţilor de procurare, păstrare şi utilizare a acestor resurse are un impact decisiv asupra indicatorilor economici de funcţionare a oricărei firme.

În figura 2.1 este redat circuitul economic al întreprinderii industriale compus din fazele de aprovizionare, producţie şi desfacere.

În perioada post-decembristă, marcată de transformarea treptată a sistemului economic românesc într-o economie de piaţă funcţională, relaţiile dintre firme aferente aprovizionării şi desfacerii şi-au mărit în mod constant gradul de complexitate.

Desfiinţarea sau restructurarea unor unităţi economice a condus la dispariţia unor legături tradiţionale statornicite de-a lungul timpului între furnizori şi beneficiari. Posibilitatea alegerii libere a partenerilor de afaceri a creat premise favorabile dezvoltării unor unităţi economice, dar a generat şi dificultăţi mari pentru firmele care nu s-au adaptat în mod obiectiv la caracteristicile specifice liberului schimb.

Prin urmare, firmele au început să acorde o atenţie tot mai mare activităţilor legate de asigurarea bazei tehnico-materiale necesare desfăşurării proceselor lor operatorii.

Dezideratul eficientizării activităţii globale a firmei nu poate fi atins fără o valorificare corespunzătoare a producţiei realizate. Acest fapt, a condus în mod logic, la diversificarea activităţilor legate de desfacerea corespunzătoare a producţiei realizate de diferitele firme, de identificarea pieţelor şi partenerilor care ofereau oportunităţile cele mai favorabile de recuperare a fondurilor investite de către întreprinderi în decursul proceselor productive şi de obţinere de către acestea a profitului care constituie scopul obiectiv al derulării acestor procese.

În condiţiile specifice economiei de piaţă, decizia de cumpărare devine tot mai complexă atât pentru consumatorii individuali, cât şi pentru cei industriali. În acest context, marketingul a devenit unul dintre instrumentele fundamentale de eficientizare a activităţilor organizaţiilor.