Managementul Crizei

8.1. Principalele pericole de intrare în criză

Principalele pericole de intrare în criză sunt:

• Cerere în scădere a produselor pe piaţa internă

• Reducerea posibilităţilor de export

• Fluctuaţii de conjunctură în propria ramură de activitate

• Modificări ale preţurilor pentru materii prime, piese de schimb sau transporturi

• Lichidităţi reduse

• Dezacord în cadrul conducerii organizaţiei: interese specifice sau personale care depăşesc interesele generale ale întreprinderii

• Organizare internă nesatisfăcătoare şi metode de management învechite

• Ezitările din partea conducerii organizaţiei în înlăturarea deficienţelor interne de organizare recunoscute şi teama de a aplica măsuri ferme şi decisive

• Probleme de personal, datorate calificării insuficiente, fluctuaţiei mari de personal şi climatului de muncă nefavorabil

• Costuri fixe nepermis de ridicate, datorită excedentului de personal în domeniul tehnico – administrativ şi în alte activităţi neproducătoare de venituri

• Cercetarea superficială a pieţei şi neluarea în considerare a cerinţelor de piaţă la planificarea afacerilor pe termen mediu şi lung

• Dependenţa exagerată de un număr restrâns de furnizori, clienţi şi/sau investitori de capital

• Apelarea frecventă şi imprudentă la credite cu dobânzi mari

• Lansarea în proiecte prea mari, care nu aduc profituri rapide fără o evaluare corespunzătoare a riscurilor

• Stabilire de obiective prea optimiste din partea conducerii organizaţiei fapt care duce la supracapacităţi şi la insuficienţa disponibilităţilor financiare la dispoziţia conducerii

• Neplata la timp a creanţelor

• Politica superficială de asigurări pentru riscurile ce pot apare în organizaţie (incendii, furturi, accidente etc.)

• Fluctuaţii de conjunctură în diversele ramuri din care fac parte clienţii cei mai importanţi

• Schimbarea obiceiurilor de consum

• Transformări ale tehnologiei de producţie

• Contabilitate şi raportare financiară insuficientă şi în consecinţă întârzieri în informare şi comunicare pentru luarea unor decizii adecvate şi realiste.

8.2. Diagnosticarea crizelor

Pentru diagnosticarea crizelor se recomandă o analiză bazată pe următoarele întrebări :

1. Este o criză numai a întreprinderii/organizaţiei, a ramurii sau a întregii economii ?

2. În cazul unei crize pe ramură sau pe întreaga economie aceasta va fi de scurtă durată sau de lungă durată ?

3. Ramura se află într-o criză de structură ?

De exemplu: capacitate excedentară, transformări tehnologice, mari modificări în relaţiile preţuri-costuri

Când cauzele crizei se găsesc în întreprindere/organizaţie atunci trebuie să se analizeze în mod amănunţit punctele slabe şi domeniile susceptibile de îmbunătăţire din interiorul organizaţiei.

8.3. Managementul crizei

Managementul crizei ia în considerare, în majoritatea cazurilor, următoarele acţiuni:

• Analiza şi validarea cauzelor declanşării crizei (diagnosticul)

• Constituirea statului major pentru rezolvarea crizelor, a cărui componenţă trebuie să corespundă cauzelor majore ale crizei

• Definirea sarcinilor şi obiectivelor pentru statul major de criză

• Definitivarea planului de acţiuni propuse de statul major de criză şi luarea deciziilor necesare pentru punerea în aplicare a acestuia

• Elaborarea unui sistem de monitorizare a progresului în implementarea planului de criză, pentru a afla dacă s-au întreprins măsurile preconizate la termenele stabilite şi care sunt rezultatele obţinute

• Întărirea controlului cost/beneficiu, mai ales pentru produsele şi serviciile diagnosticate ca deficitare

• Dizolvarea statului major de criză după rezolvarea crizei şi după redactare de către acesta a unui raport final, care va conţine şi măsurile de continuare a unor acţiuni de monitorizare a stabilizării şi reluării dezvoltării normale.

8.4. Planul de criză

Categorii de măsuri recomandate pentru planul de criză :

• Măsuri de reducere a costurilor : preţuri de achiziţie mai reduse, reducerea consumului de materiale prin analiza valorii, economisirea costurilor fixe

• Măsuri în domeniul asigurării lichidităţilor : accelerarea încasări creanţelor, creşterea capitalului prin emiterea de acţiuni, închiriere de resurse şi capacităţi

• Măsuri în domeniul personalului : diminuarea sau chiar sistarea angajărilor, program de lucru redus, disponibilizări raţionale, pensionare anticipată

• Măsuri în domeniul desfacerii : acţiuni de publicitate, vânzări speciale cu discount, produse/servicii noi, facilităţi de plată pentru clienţi.

• Cooperare şi parteneriate : colaborare cu parteneri în ramură pentru consolidarea poziţiei pe piaţă, activităţi de cercetare-dezvoltare realizate în comun, cooperare în aprovizionare.