Managementul Schimbării

PARTEA I

MANAGEMENTUL SCHIMBÃRII.

STRATEGII ÎN PROCESUL SCHIMBÃRII

1.1 INTRODUCERE ÎN MANAGEMENTUL SCHIMBÃRII

Charles Darwin ne aratã cã nu supravietuiesc cei mai frumosi, cei mai destepti sau cei mai puternici; viitorul este al celor care se adapteazã cel mai bine la schimbare.

Rarele genii ale lumii afacerilor creeazã nevoi consumatorilor si le satisfac imediat– atunci când Sony a lansat pe piatã compact disc-ul, piata era suprasaturatã de viniluri si casete audio si nu pãrea cã vrea altceva; CD-ul a însemnat înalta calitate a auditiei, posibilitate de acces rapid la piesele preferate, conservare pe termen lung, flexibilitate si diversitate în programele radio s.a. Sony nu a vãzut piata, ci potentialul ei – e una din lectiile majore în designul schimbãrii!

Schimbarea este, în opinia autorilor McCalman si Paton, “un proces continuu de confruntare, identificare, evaluare si actiune“.

1.1.1. Conceptul de schimbare

Schimbarea reprezintã “înlocuirea, modificarea sau transformarea în formã si/sau continut a unui obiect sau fenomen”1. Schimbarea se poate produce din cauze independente de vointa omului, care tin de fenomene ale naturii, sau dependente de vointa omului, când acesta doreste producerea acestui proces. Indiferent însã de cauzele producerii, schimbarea trebuie cunoscutã, analizatã, si, pe cât posibil, controlatã, dacã se urmãreste realizarea unor obiective.

În cadrul studiilor întreprinse privind marile curente care afecteazã indivizii, organizatiile si societatea, John Naisbitt a evidentiat ca principale schimbãri urmãtoarele:

Trecerea de la o societate industrialã la societatea informationalã;

Trecerea de la situatia în care tehnologia de vârf impresiona prin complexitatea ei, la utilizarea acestei tehnologii de vârf într-o manierã personalizatã;

Trecerea de la o economie nationalã la o economie mondialã interdependentã;

Trecerea de la previziunile manageriale pe termen scurt, la previziunile pe termen lung;

Trecerea de la o ierarhie organizationalã, la o retea de muncã prin partajarea ideilor, informatiilor resurselor.

1.1.2. Necesitatea schimbãrii

Schimbarea continuã a mediului în care functioneazã organizatiile este determinatã de anumiti factori, de anumite forte care fac presiune în sensul realizãrii transformãrii. Între principalele surse ale schimbãrii, sau factori care justificã necesitatea acesteia, pot fi mentionate:

Evolutia în domeniul tehnologiilor;

Explozia cunostintelor;

Învechirea rapidã a produselor;

Conditiile de muncã;

Schimbãrile în natura fortei de muncã.

Evolutia în domeniul tehnologiilor. O astfel de evolutie determinã, ca în conditiile utilizãrii unei tehnologii mai sofisticate, sã se producã în mod necesar schimbãri ale naturii muncii, întrucât personalul îsi va folosi capacitatea pentru a face sã functioneze noile echipamente mult mai complexe. În multe întreprinderi si ateliere de asamblare americane, canadiene, japoneze si europene se manifestã tendinta spre utilizarea robotilor si a inteligentei artificiale.

Toate acestea au impus o serie de schimbãri în cadrul respectivelor întreprinderi, între care:

1 Burdus, E., Cãprãrescu, Gh., Androniceanu, A., Managementul schimbãrii organizationale, Editura Economicã, bucuresti, 2008 1

Managerii trebuie sã posede cunostinte tehnice si o întelegere profundã a modului în care se coreleazã diferitele sectoare de productie, vânzãri, financiar, resurse umane etc.;

Managerii trebuie sã dea dovadã de aptitudini în domeniu relatiilor interpersonale, comunicãrii, luãrii deciziilor, în detrimentul celor tehnice;

Managerii trebuie sã-si schimbe atitudinea fatã de schimbãri, pentru a desfãsura o activitate mai eficace într-un mediu în continuã schimbare;

Managerii trebuie sã dovedeascã întelegere fatã de functionarea sistemului în ansamblul sãu.

Toate evolutiile din domeniul tehnologiilor, care în ultima perioadã si mai ales în anumite sectoare sunt tot mai frecvente si de profunzime, determinã schimbarea în cadrul organizatiilor, care trebuie condusã si controlatã de cãtre managerii acestora.

Explozia cunostintelor. Explozia cunostintelor nu mai reprezintã pentru nimeni o noutate, dacã se are în vedere numai numãrul publicatiilor si articolelor stiintifice care se dubleazã la aproximativ 15 ani. În acelasi ritm al exploziei cunostintelor, se înregistreazã si o perimare a vechilor cunostinte, ceea ce conduce la schimbãri în mediul ambiant extern, dar si în cadrul organizatiilor. Între noile exigente care se impun managerilor din cadrul organizatiilor, în conditiile perimãrii unor cunostinte si ale aparitiei altora noi, se mentioneazã:

Descoperirea si difuzarea cunostintelor în cadrul organizatiilor, care presupune abilitãti în domeniul comunicãrii;

Crearea de noi idei si cunostinte;

Transformarea ideilor în produse si servicii care sã fie asimilate de cãtre întreprindere;

Dezvoltarea capacitãtii de a lucra si a conduce oameni care lucreazã cu informatii si nu numai cu cei care produc bunuri, executã lucrãri sau presteazã servicii.

Explozia cunostintelor, ca fenomen pregnant al epocii contemporane, necesitã introducerea unor schimbãri profunde în cadrul organizatiilor, prin actiunile coordonate ale managerilor acestora.

Învechirea rapidã a produselor. Învechirea rapidã a produselor este tot mai acceleratã în zilele noastre, dovadã fiind constatarea cã aproximativ 55% din articolele vândute astãzi nu existau cu zece ani în urmã. În anumite domenii cum sunt cel farmaceutic sau electronic, un anumit produs poate fi considerat perimat în doar sase luni de la lansarea sa. Aproape în fiecare lunã echipamente electronice mai complexe si mai ieftine (aparate stereo, videocasetofoane, calculatoare personale etc.) sunt introduse pe piatã, fãcându-le perimate pe cele care existã deja.

În timp ce durata de viatã a produselor scade, întreprinderile trebuie sã facã proba supletei lor prin reducerea ciclului de productie si a perioadei de proiectare. Capacitatea de a “schimba” a managerilor din cadrul organizatiilor trebuie în astfel de conditii sã fie cât mai mare, ceea ce impune dezvoltarea unui management al schimbãrii.

Conditiile de muncã. Acestea constau în mãsura în care personalul are posibilitatea de a-si satisface anumite nevoi si reprezintã un alt factor care face presiuni asupra schimbãrii în cadrul organizatiilor. Îmbunãtãtirea permanentã a conditiilor de muncã, cu scopul reducerii absenteismului, a instabilitãtii fortei de muncã si a accidentelor de muncã, impune o serie de schimbãri în cadrul organizatiei, de naturã organizationalã, a procesului de motivare, a modului de luare a deciziilor etc.

Schimbãrile în natura fortei de muncã. Aceste schimbãri spre o generatie din ce în ce mai instruitã, spre o crestere a ponderii femeilor care vor lucra cu normã întreagã în cadrul unei organizatii, constituie tot atâtea presiuni asupra organizatiilor pentru ca acestea sã realizeze o serie de schimbãri în activitatea lor. Apoi, cresterea ponderii muncii intelectuale determinã o schimbare si în pregãtirea managerilor care se vor confrunta cu alte probleme privind angajarea, selectia, promovarea si motivarea personalului.