Managemetul Clasei de Elevi

I.CONCEPTUL DE MANAGEMENT

Etimologia termenului de management (Cf.E. Joiţa 2000) provenită din lat.manus(mână,manevrare,pilotare,conducere,strunirea cailor), fr.manege;it.maneggio;engl.to manege(a reuşi,a conduce, a rezolva, a face faţă,a dirija, a izbuti, a struni elemente pentru un ţel, a administra,a manevra,a stăpâni,a se descurca,a găsi mijloace,a reuşi ,a se pricepe să,a cârmui,a duce la bun sfârsit,);engl.management(activitatea/arta de a conduce,abilitate,organizare,reuşita in atingerea obiectivelor,adaptarea deciziilor optime în proiectarea si realizarea proceselor);engl.manager(conducător,administrator,director,coordonatorul unei echipe,) a generat un polisemantism aparte.Cele mai frecvente semnificaţii etimologice ale termenului sunt cele de conducere, organizare ,reuşită .Implicarea măinii,a abilităţii,a priceperii fac trimitere la arta managerială.Numarul mare de semnificaţii apropiate se explică prin prezenţa necesară a managementului în toate tipurile de activităţi,în toate etapele de desfăşurare a acestora.

Enumerarea semnificaţiilor multiple indică două accepţiuni:sensul larg, de activitate umană ,complexă ,de pregatire ,concepere,organizare,coordonare,administrare a elementelor implicate în atingerea unor obiective şi sensul restrâns de conducere operativă,curentă.

Din antichitate până la începutul sec XX s-a utilizat termenul de conducere,paternitatea termenului de management fiind atribuită lui F.Taylor si apoi lui H.Fayol(Cf.E.Joiţa,2000).Prin lucrările lor de pionierat Principiile managementului ştiinţific(1911) şi respectiv Administraţia industrială si generală.Prevederea,organizarea,comanda,coordonarea,controlul(1916) ei au definit specificul,conţinutul funcţional al noului domeniu de studiu,criteriile dezvoltării economiei, ale obţnerii eficienţei ei.

De la apariţia primelor lucrări despre management până în prezent s-au dezvoltat mai multe şcoli si orientări manageriale, dintre care S. Iosifescu(2001) se referă la :

1.managementul clasic,reprezentat de H.Fayol,James si Mooney;

2.managementul ştiinţific(Taylor)

3.birocraţia (Weber)

4.mişcarea resurselor umane(Mayo)

5.şcoala calităţilor;

6.teoriile sistemice;

7.abordarile contextuale,situaţionale din prezent.

Într-o enumerare mai analitică E.Joiţa(2000) prezintă principalele şcoli si modele de interpretare managerială :

- şcoala clasică;

- şcoala conducerii functionale;

- şcoala empirică;

- şcoala relaţiilor umane;

- şcoala sistemelor sociale;

- sistemul bazat pe comportament;

- şcoala cantitativă;

- şcoala teoriei deciziei;

- şcoala sistemelor de comunicare;

- orientarea sistemică;

- modelul japonez;

- şcoala modernă de conducere.

Toate aceste şcoli si orientări manageriale pun în evidenţă una sau alta dintre ideile definitorii ale managementului:

- managementul clasic:managerul este „creierul” organizaţiei;

- managementul ştiinţific: raţionalizarea forţei de muncă;

- birocraţia:reguli,reglementări,procedee;

- mişcarea resurselor umane:nevoile salariaţilor;

- şcoala calităţilor:calităţile personale ale managerilor;

- teoriile sistemice:organizaţia ca sistem deschis;

- abordările contextuale,situaţionale;rolul determinant al contextului ,al situaţiei

Ştiinţa managerială evoluează de la considerarea rolului determinant al managerului în managementul clasic,stiinţific la:

- sublinierea funcţiilor manageriale (şcoala conducerii funcţionale);

- promovarea experienţei curente(şcoala empirică);

- soluţionarea problemelor prin folosirea relaţiilor interpersonale(şcoala relaţiilor umane);

- rolul subsistemelor in organizaţie(şcoala sistemelor sociale);

- teza adaptării oamenilor la specificul organizaţiei(sistemul bazat pe comportament);

- introducerea instrumentelor matematico-statistice(şcoala cantitativă);

- teoria deciziei(şcoala teoriei deciziei);

- considerarea managerului ca centru de comunicaţii(şcoala sistemelor de comunicare);

- abordarea organizaţiei ca sistem(orientarea sistemica);

- modelul japonez care însumează mai multe reguli pentru obţinerea eficienţei;

- şcoala modernă de conducere care evidenţiază ancorarea cercetării manageriale în domeniul practicii,reglementarea relaţiei centralizare-descentralizare, ridicarea gradului de importanţă acordat aspectelor psiho-sociale.

Însăşi evoluţia teoriilor si modelelor manageriale reflectă drumul spre maturizarea conceptuală si aplicativă a managementului, spre extinderea conceptului de management şi în domeniul educaţional.

Dacă până in decembrie 1989 la noi s-a vorbit despre conducerea învăţământului conceptul de management educational este apărut recent, avand o sferă mai largă decât cel de conducere a învăţâmântului.I.Cristea (1996) se referă la dificultăţile metodologice de definire a managementului educaţional.E.Paun (1999) face trimitere la moda managementului ca la un pericol în procesul de conceptualizare a managementului educaţional.E.Joiţa(2000)subliniază necesitatea abordarii interdisciplinare a managementului educaţional din punct de vedere:psihologic.sociologic,ergonomic,filozofic,politologic,juridic,epistemologic,etc.

Astfel Gilbert de Landsheere(1992)defineste managementul educaţiei sau pedagogic ca o disciplină pedagogică ,interdisciplinară care studiază „evenimentele ce intervin in decizia organizării unei activităţi pedagogice determinate şi în gestiunea programelor educative”.