Măsuri PSI

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 6 fișiere: doc
Pagini : 36 în total
Cuvinte : 9736
Mărime: 380.31KB (arhivat)
Publicat de: Andreea Voinea
Puncte necesare: 0

Extras din curs

MĂSURI DE PREVENIRE A FOCURILOR ENDOGENE

1. Cu privire la regulile de deschidere a zăcământului:

- la stratele groase şi medii lucrările de deschidere se amplasează pe cât posibil în steril;

- galeriile transversale săpate în strate groase se betonează pe toată grosimea plus 3 m în culcuş şi acoperiş;

- galeriile transversale se prevăd cu toc de dig;

- crossingurile se execută pe cât posibil în afara zăcământului, iar dacă acest lucru nu este posibil se betonează cel puţin 10 m în ambele părţi ale punctului de intersecţie;

- camerele subterane se amplasează numai în steril;

- în cazul unei surpări produse într-o lucrare minieră săpată în strat autoinflamabil, se îndepărtează cărbunele, se umple golul cu rocă sterilă şi se susţine în desiş cel puţin 3 m în ambele părţi.

Reguli de exploatare:

- ordinea de exploatare a stratelor este de la acoperiş la culcuş;

- sensul pe verticală este descendent iar pe direcţie se recomandă exploatarea în retragere;

- la stratele groase şi medii nu se lasă pilieri de siguranţă iar dacă acest lucru nu este posibil se taluzează la un unghi de maxim 70o;

- la strate groase şi medii, înainte de surpare, se cercetează acoperişul prin forarea de găuri de probă de 3m lungime şi la distanţă de maxim 4 m, iar la înclinări mai mari de 35o se cercetează şi culcuşul;

- se preferă dirijarea presiunii prin rambleere totală;

- se iau măsuri de curăţire a cărbunelui înainte de surpare, podire şi prăbuşire completă;

a. La stratele subţiri şi medii exploatate pe toată grosimea se respectă următoarele:

- la exploatarea în subetaje decalajul între două fronturi este de max. 10 m;

- la exploatarea în trepte răsturnate decalajul dintre două trepte este de max. 5m;

- toate lucrările miniere ce au deservit o zonă de exploatare se închid cu diguri în termen de 30 de zile de la terminarea exploatării;

- în limita posibilităţilor se răpeşte susţinerea lucrărilor miniere din zona exploatată.

b. La stratele groase exploatate în felii:

- la terminarea lucrărilor de exploatare a feliilor aferente unei atacări, dar înaintea începerii lucrărilor de pregătire în cărbune pentru felia următoare, atacarea va fi închisă cu dig de izolare în maxim 15 zile;

- grosimea feliei se limitează la valoarea prescrisă în proiectul cadru al metodei de exploatare;

- denivelarea dintre două abataje adiacente este de 12 m, iar neadiacente de 24 m. Dacă acest lucru nu se poate respecta se vor rambleia abatajele inferioare sau se realizează zone de înnămolire din cenuşă de termocentrală cu o extindere pe direcţie de min 10 m;

- decalajul dintre abatajele din două felii succesive este de minim 30 m;

- distanţa dintre suitorul săpat în culcuş şi culcuşul stratului trebuie să fie de min 6 m;

- sub focuri sau pilieri abandonaţi se creează zone de rambleu total sau parţial;

- exploatarea ascendentă cu rambleu total se admite numai pentru izolarea focurilor pe înălţime de maxim 2 felii.

c. La exploatarea în felii pe înclinare:

- lucrările de deschidere şi pregătire se execută pe cât posibil în steril, lucrările de deschidere se lichidează odată cu abatajul;

- înălţimea feliei se limitează la valoarea precizată în proiectul metodei de exploatare;

- se evită canalele de aeraj săpate în cărbune.

Preview document

Măsuri PSI - Pagina 1
Măsuri PSI - Pagina 2
Măsuri PSI - Pagina 3
Măsuri PSI - Pagina 4
Măsuri PSI - Pagina 5
Măsuri PSI - Pagina 6
Măsuri PSI - Pagina 7
Măsuri PSI - Pagina 8
Măsuri PSI - Pagina 9
Măsuri PSI - Pagina 10
Măsuri PSI - Pagina 11
Măsuri PSI - Pagina 12
Măsuri PSI - Pagina 13
Măsuri PSI - Pagina 14
Măsuri PSI - Pagina 15
Măsuri PSI - Pagina 16
Măsuri PSI - Pagina 17
Măsuri PSI - Pagina 18
Măsuri PSI - Pagina 19
Măsuri PSI - Pagina 20
Măsuri PSI - Pagina 21
Măsuri PSI - Pagina 22
Măsuri PSI - Pagina 23
Măsuri PSI - Pagina 24
Măsuri PSI - Pagina 25
Măsuri PSI - Pagina 26
Măsuri PSI - Pagina 27
Măsuri PSI - Pagina 28
Măsuri PSI - Pagina 29
Măsuri PSI - Pagina 30
Măsuri PSI - Pagina 31
Măsuri PSI - Pagina 32
Măsuri PSI - Pagina 33
Măsuri PSI - Pagina 34
Măsuri PSI - Pagina 35
Măsuri PSI - Pagina 36
Măsuri PSI - Pagina 37
Măsuri PSI - Pagina 38

Conținut arhivă zip

  • Masuri PSI
    • Bibliografie.doc
    • EXPLOZII DE METAN.doc
    • FOCURI SI INCENDII.doc
    • MASURI DE PREVENIRE A FOCURILOR ENDOGENE.doc
    • PRAF DE CARBUNE.doc
    • terminologie.doc

Alții au mai descărcat și

Analiza Posturilor de Munca

Managementul resurselor umane Managementul resurselor umane consta în ansamblul activitatilor orientate catre asigurarea, dezvoltarea, motivarea...

Securitatea și sănătate în muncă

CURSUL NR. 1 LEGISLAŢIA UNIUNII EUROPENE PRIVIND SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ Uniunea Europeana (UE) reprezintă rezultatul eforturilor...

Managementul Riscurilor

- Omenirea pacurge cea mai spectaculoasa perioada de dezvoltare: – Cunostintele stiintifice se dubleaza odata la 3 - 5 ani. – Avalansa de...

Definirea, istoricul și activitățile de bază ale MRU

I.1. Ce este managementul resurselor umane ? Managementul resurselor umane (M.R.U.) reprezintă un domeniu relativ nou, atât din punct de vedere...

Bazele măsurărilor tehnice

Totalitatea activităţilor privitoare la măsurări, la etaloane, instrumente şi aparate de măsură, stabilirea unităţilor şi procedeelor de măsură...

Administrarea întreprinderilor de comerț, turism, servicii - curs 8

Tema 7: Administrarea resurselor informationale 7.1 Prima resursa: Informatiile 7.2 A doua resursa: Tehnologia informatiei (TI) 7.3 A treia...

Comunicare managerială

1. COMUNICAREA MANAGERIALA – CARACTERIZARE 1.1. Comunicarea manageriala – continut, context, relatie Comunicarea este un proces de transmitere a...

Managementul Riscului

1. Notiuni introductive în teoria riscurilor Riscul? Nimic mai simplu si în acelaşi timp mai complex de identificat şi mai ales de controlat. Din...

Te-ar putea interesa și

Instalație frigorifică pentru un depozit de legume

TEMA PROIECTULUI Sa se proiecteze o instalatie frigorifica pentru un depozit de legume. Date de proiectare: - capacitatea de refrigerare: 20...

Istoria obținerii ciocolatei cu lapte ambalată

III TEMA SPECIALA 60 Efectul mecanic de ultrasunete aplicat pentru sporirea solubilitatii alcaloizilor purinici 60 Materiale si metode 61...

Veronal

CAPITOLUL 1 Prezentarea produsului. Variante tehnologice 1.1 Memoriu general Veronalul face parte din categoria medicamentelor hipnotice si...

Aprate electrice de medie și înaltă tensiune

1.Argument Aparatele electrice sunt ansambluri compacte de piese si dispozitive, cu rol functional bine definit, si se utilizeaza in scopul...

Evaluarea Riscurilor de Accidentare și Îmbolnăvire Profesională ale Operatorului CNC

Capitolul I 1.1. Prezentarea S.C. ELBA S.A. A. Scurt istoric Datorita faptului ca in 1884 Timisoara devenea primul oras din Europa cu strazile...

Repararea Autovehiculelor

Capitolul 1 Introducere Pentru ca parcul de utilaje sã lucreze cu eficientã economicã maximã a mecanizãrii si automatizãrii lucrãrilor, pe lângã...

Instalație de separare prin rectificare a amestecului lichid omogen acetone-benzen

1.Procesul tehnologic adoptat 1.1.Alegerea tehnologiei de separare Să se elaboreze proiectul de inginerie tehnologică pentru o instalaţie de...

Studiul bicarbonaților, carbonaților și substanțelor oxidabile din apa potabilă și de râu zona Piatra Neamț

Pe Pamânt nu exista organism animal sau vegetal care sa poata supravietui în absenta apei. Ca urmare, apa are o importanta covârsitoare pentru...

Ai nevoie de altceva?