Comunicare managerială

1. COMUNICAREA MANAGERIALA – CARACTERIZARE

1.1. Comunicarea manageriala – continut, context, relatie

Comunicarea este un proces de transmitere a informatiilor, sub forma mesajelor simbolice, între doua sau mai multe persoane, unele cu statut de emitator, altele cu statut de receptor, prin intermediul unor canale specifice (O. Nicolescu si I. Verboncu, 1997, p. 464). Acest proces este considerat de autorii citati ca element de baza pentru îndeplinirea functiei managementului de coordonare.

În acelasi context, se apreciaza ca un manager afecteaza aproximativ 80% din timpul de lucru pentru a comunica, prin rolurile ce le îndeplineste în cadrul firmei:

1) un rol interpersonal (simbol, lider, agent de legatura);

2) un rol informational (observator activ, difuzor, purtator de cuvânt);

3) un rol decizional (întreprinzator; regulator, repartitor de resurse, negociator) (O. Nicolescu si I. Verboncu, 1997, p. 465).

1.1.1. Continut si relatie

Comunicarea umana nu se rezuma la rostirea cuvintelor si la transmiterea informatiilor. La rostirea cuvintelor intervin vocea si tonul cu care sunt rostite; la cuvinte si ton se adauga limbajul trupului, fizionomia, mimica, postura, gestica înfatisarea, calitatea si culoarea hainelor etc.

Acest ansamblu complex de stimuli se împarte în doua categorii: limbajul analogic si limbajul digital, purtând, corespunzator, informatie analogica si informatie digitala (St. Prutianu, 2000, p. 30-31).

Limbajul analogic este direct, plastic si sugestiv. El se bazeaza pe asemanare, asociere si comunica mesajele fara o decodificare la nivelul constiintei. Comunicarea analogica este accesibila atât oamenilor, cât si animalelor. De exemplu: un copil mic întelege ca “miau - miau” este o pisica, chiar daca nu cunoaste cuvântul “pisica”.

Limbajul digital este simbolic si abstract. Un exemplu clasic este limbajul verbal, bazat pe cuvintele unei limbi. El poate fi înteles numai daca este decodificat si procesat la nivelul gândirii si constiintei. Limbajul digital este, dupa câte se cunosc azi, specific omului.

Limbajul trupului si tonul vocii sunt forme tipice de comunicare analogica. Informatia transmisa astfel nu este totdeauna constientizata.

Comunicarea umana se desfasoara pe doua planuri: informatia sau continutul mesajului se transmite clar prin limbajul digital, relatia care se creeaza, corespunzator, între persoane este un rezultat al comunicarii analogice, generatoare de sentimente (apreciere, simpatie sau antipatie, supunere sau dominare, dragoste sau ura, admiratie, respect etc.).

Practic, comunicarea umana se concretizeaza în trei categorii de limbaj:

- limbajul verbal – graiul articulat si întelesul cuvintelor unei limbi;

- limbajul paraverbal – tonul, vocea, ritmul vorbirii, accentuarea cuvintelor;

- limbajul trupului – postura, fizionomie, mimica, gestica, privire, distante.

1.1.2. Contextul comunicarii

Comunicarea interpersonala are loc în interiorul unui context concret, specific, care influenteaza atât continutul mesajului (informatia), cât si maniera în care se comunica (relatia) (St. Prutianu, 2000, p. 37-38).

Evaluarea contextului comunicarii comporta cel putin patru dimensiuni care se influenteaza si se conditioneaza reciproc:

- contextul fizic, adica mediul concret, tangibil (incinta sau spatiul deschis), microclimatul, ambianta sonora, lumina si culoarea;

- contextul cultural, care priveste mentalitatile, valorile, credintele, traditiile, tabu-urile, stilurile de viata ale celor implicati în procesul comunicarii;

- contextul social si psihologic se refera la statutul social al partenerilor implicati în proces, la caracterul oficial sau informal al relatiilor dintre ei; la situatia concreta si la instanta psihica a procesului comunicarii;

- contextul temporal priveste momentul si ordinea cronologica în care este plasat mesajul, fata de alte mesaje succesive.