Modelarea și Simularea Proceselor Economice

Curs
5.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 36 în total
Cuvinte : 6668
Mărime: 88.58KB (arhivat)
Publicat de: Dinu Anton
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Popescu Georgiana
Este prezentat in continuare la Universitatea de Petrol si Gaze Ploiesti , studentilor de la facultatea de Stiinte Economice.Este un curs foaret important pentru ca studentii din anul II Management idd au nevoie de el la examen care urmeaza!

Extras din curs

Introducere în teoria modelării

Unul dintre cele mai importante instrumente de cunoaştere ştiinţifică, modelul reprezintă o imagine convenţională a obiectului de cercetare. Modelul se construieşte de către subiectul cercetării (observator) astfel încât să reflecte caracteristicile obiectului (atributele, relaţiile reciproce, parametrii structurali şi funcţionali etc.), esenţiale pentru scopul cercetării. De aceea, problema calităţii acestei reflectări, adică a măsurii în care este adecvat obiectului, poate fi corect rezolvată numai în raport cu scopul stabilit.

Modelul poate avea importanţă practică numai cu condiţia ca analiza sa (prin experimentare activă, prin cercetare deductivă etc.), cu mijloacele pe care le are la dispoziţie subiectul cercetării, să fie mai accesibilă acestuia decât studierea nemijlocită a obiectului. Construirea modelului pe baza studierii preliminare a obiectului şi a stabilirii caracteristicilor sale esenţiale, analiza experimentală şi / sau teoretică a modelului, compararea rezultatelor cu datele privind obiectul, corectarea modelului ş.a.m.d. alcătuiesc conţinutul metodei modelării. Premisa accesibilităţii relative mai mari a modelului la analiză în comparaţie cu obiectul o constituie faptul că modelarea duce, de obicei, la o imagine simplificată a obiectului. Această imagine simplificată, dar riguroasă, face posibilă descoperirea unor legături foarte greu de gasit altfel.

Există numeroase definiţii şi clasificări ale modelelor în raport cu sarcinile diferitelor ştiinţe. Cea mai strictă şi mai generală dintre ele se bazează pe noţiunile de homomorfism şi izomorfism. Imaginea obiectului de cercetare care se formează în mintea observatorului în conformitate cu scopul său este homomorfă - simplificată, deoarece abstracţia, neglijarea acelor proprietăţi ale obiectului care sunt neesenţiale din punctul de vedere al scopului considerat, este o condiţie necesară a oricărei cercetări.

În continuare, observatorul construieşte modelul propriu-zis: un sistem abstract sau material, izomorf cu imaginea simplificată, formată anterior, cu privire la setul de atribute (sau relaţii) stabilite.

Mai formalizat, se poate spune: din două modele M1 şi M2, fiecare este modelul celuilalt, dacă există o imagine homomorfă N1 a sistemului M1 şi o imagine homomorfă N2 a sistemului M2, care sunt izomorfe între ele .

Clasificari ale modelelor

În funcţie de mijloacele de modelare alese, modelul poate fi:

abstract (conceptual); poate fi un sistem de expresii matematice, care descriu caracteristicile obiectului modelării şi relaţiile dintre ele (modelul matematic). Modelele abstracte se pot împărţi în:

- modele numerice – modele cu valori numerice concrete ale caracteristicilor;

- modele logice – modelele reprezentate cu ajutorul unor expresii logice. În această categorie se includ, de obicei, schemele logice ale algoritmilor şi programele de calcul.

- modele grafice – modelele reprezentate prin imagini grafice

Preview document

Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 1
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 2
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 3
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 4
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 5
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 6
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 7
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 8
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 9
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 10
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 11
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 12
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 13
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 14
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 15
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 16
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 17
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 18
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 19
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 20
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 21
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 22
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 23
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 24
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 25
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 26
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 27
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 28
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 29
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 30
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 31
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 32
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 33
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 34
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 35
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 36
Modelarea și Simularea Proceselor Economice - Pagina 37

Conținut arhivă zip

  • Modelarea si Simularea Proceselor Economice.doc

Alții au mai descărcat și

Prototipuri de sistem inteligente

1.1. DE LA INTELIGENTA NATURALA LA INTELIGENTA ARTIFICIALA Inteligenta artificiala este un domeniu care retine din ce in ce mai mult atentia...

Sisteme Informatice de Asistare a Deciziei

1 Introducere Decizia – ca şi cuvânt de dicţionar, este un proces de alegere a unei soluţii la o problemă complexă dată (ca acţiune) şi totodată...

Simularea Proceselor Economice

Materiale didactice Cerinte Finalizare 2 Structura cursului Problematica modelarii si simularii cu calculatorul a problemelor decizionale...

Managementul Investițiilor

CAPITOLUL I BAZELE TEORETICE ALE EFICIENŢEI INVESTIŢIILOR 1.1 Investiţiile – suportul material al retehnologizării agenţilor economici şi...

Aplicații Fuzzy

CAPITOLUL 7 APLICAŢII FUZZY Folosirea metodelor fuzzy este recomandată: în procesele foarte complexe, pentru care nu există un model matematic...

Managementul inovării și tehnologiei

Capitolul 1 BAZELE TEHNOLOGICE ALE ÎNTREPRINDERII Rezumat Se prezintă câteva modalităţi de definire a noţiunii de tehnologie subliniindu-se...

Analiza economico - financiară

În condiţiile trecerii de la economia de comandă la economia de piaţă, analiza activităţii economico-financiare a unei întreprinderi a capatat un...

Management Comparat

CAPITOLUL 1 NOŢIUNI FUNDAMENTALE UTILIZATE ÎN MANAGEMENTUL COMPARAT Ultimele decenii se caracterizează prin evoluţii deosebit de intense şi...

Te-ar putea interesa și

Modelarea unui Sistem de Fabricație Utilizând Rețele PETRI Temporizate

1. SISTEME DE FABRICAŢIE Conceptul de sistem apare în formă embrionară în filosofia antică greacă. Afirmând că „întregul este mai mult decât suma...

Proiectarea aplicațiilor de comerț electronic - aplicație de food-ordering

Progresele realizate recent în domeniile tehnologie-calculatoare, telecomunicatii si software, precum si în alte domenii ale informatiei, au...

Optimizarea prin Simulare a Deciziilor de Investiții

INVESTIŢIILE ŞI ROLUL LOR ÎN ECONOMIE 1.1. Rolul investiţiilor în contextul economiei de piaţă din România. În orice domeniu: economic, social,...

Simulare economică

Introducere Procesul de cumpărare a unui produs farmaceutic este mai mult decât un simplu act de cumpărare pentru că implică un proces cu mai...

Modelarea și Simularea Proceselor Economice

Problema 1: Programare liniară simplă 1) S.C Chips S.R.L comercializează chipsuri de diferite tipuri. Se cunosc timpii necesari de execuție pentru...

Modelarea și Simularea Proceselor Economice

PROGRAMARE LINIARA MIXTA PROBLEMA 1 Societatea comerciala TEX CON S.R.L. din orasul Brasov trebuie sa raspunda unei cereri de 1200 de...

Simularea Proceselor Economice

Definitii: Solutia Optima – indica valorile ce trebuie atinse în vederea îndeplinirii functiei obiectiv. Reduced Costs – indca cu cât trebuie sa...

Grile Modelare și Simularea Proceselor Economice

1) In legatura cu tehnica simularii manag. se poate afirma ca: 1)permite obtinerea unor informatii despre sistem inainte ca aceste sa fie realizat...

Ai nevoie de altceva?