Politica agricolă comună

Partea I

I. Adoptarea Politicii Agricole Comune

1. Obiectivele, principiile si instrumentele de realizare

In anul 1957, sase tari vest-europene – Germania, Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia – au semnat Tratatul de la Roma, de stabilitatea a Comunitatii Economice Europene. In articolul 3 al Tratatului CEE se cerea adaptarea unei politici comune in domeniul agriculturii. Prevederile privind PAC sunt cuprinse in partea I, Libera circulatie a bunurilor, titlul II, articolele 38-47. Articolul 38 defineste produsele agricole si leaga politica agricola comuna de stabilirea pietei comune in general. Articolul 39 releva obiectivele originale, dar nu si natura politicii agricole comune(PAC). Articolul 40 specifica necesitatea unei organizari comune a pietelor agricole, excluzand orice discriminare intre producatorii si consumatorii din Comunitatea Economica Europeana, impunand criterii comune si metode uniforme de calcul in cadrul politicii comune de preturi. Articolele 43 si 47 se refera la evolutia si tranzitia catre organizatii comune de piata.

Arhitectura viitoarei PAC a fost trasata mai tarziu cu un an, la Conferinta de la Stressa din anul 1985. Aici s-a stabilit un sistem care a fost pus in aplicare de Comisia Europeana si guvernele celor sase tari membre la inceputul anilor 1960. Jacques Pelkmans considera ca PAC este o politica sectoriala cu ratiuni economice si de ajustare sociala, adaptarea sa fiind motivata de necesitatea cresterii venitului agricol, eliminarii instabilitatii preturilor, reducerii fortei de munca ( 23% din totalul fortei de munca pe ansamblul celor sase membrii fondatori in 1958 ), ridicarii sensibile a productivitatii muncii, rationalizarii si restructurarii sectorului, accelerarii urbanizarii si dezvoltarii unui complex agroindustrial performant.

Obiectivele PAC, stipulate in art. 39 al Tratatului de la Roma, erau urmatoarele:

a) Cresterea productivitatii in agricultura prin modernizarea exploatatiilor agricole;

b) Stabilizarea pietelor si, implicit, a preturilor;

c) Garantarea disponibilitatilor de produse agricole in mod ritmic;

d) Asigurarea unor preturi rezonabile pentru consumatorii din CEE;

e) Asigurarea unui standard de viata echitabil populatiei agricole;

Politica Agricola Comuna avea doua motivatii: pe de o parte, structura agricola, tarile ce au aderat la Piata Comuna aveau un potential scazut de terenuri agricole, in care exista un mare numar de ferme mici, iar populatia ocupata in agricultura avea o pondere mare in totalul fortei de munca ocupate in timp ce productia agricola avea o pondere relativ ridicata in totalul PIB.

Pe de alta parte, politica agricola a fost gandita si ca o politica sociala, folosita pentru rezolvarea unor probleme spinoase:

- Optimizarea structurii fermelor, astfel incat aceasta sa contribuie la eficientizarea productiei agricole (parcelele au fost organizate una langa alta, ca sa se dea posibilitatea utilizarii mijloacelor tehnice avansate in agricultura);

- Inlaturarea saraciei rurale;

- Atenuarea somajului din mediul urban, care in anii 1970 devenise o problema in vestul Europei;

- Mentinerea specificului rural si impulsionarea turismului in zonele agricole.

Principiile PAC. Conform opiniei Comisiei Europene, Politica Agricola Comuna s-a dezvoltat in timp pe baza a trei principii fundamentale:

- Crearea si mentinerea unei singure piete si a unor preturi comune (o singura piata in care produsele agricole circula liber );

- Respectul notiunii de preferinta comunitara, in comertul intracomunitar produsele comunitare circuland liber, iar cele extracomunitare fiind supra taxate;

- Solidaritatea financiara, seminificand participarea comuna a statelor membre la constituirea resurselor financiare necesare si la ansamblul cheltuielilor din cadrul PAC.

Politica Agricola Comuna este realizata la nivel institutional de:

• Comisia Europeana;

• Consiliul de Ministrii pe agricultura;

• Parlamentul European;

• Comitetul special pentru agricultura;

• Comitetele de organizare;

• Statele membre.

Triunghiul PAC

Instrumente de realizare a PAC

Pentru implementarea PAC s-au utilizat diverse instrumente si reglementari. Jacques Pelkmans le califica in doua categorii asociate cu doua tipuri de fonduri financiare:

1) Piete reglementare;

2) Politica structurala;

Alta clasificarea, ceva mai detaliata, ar fi urmatoarea:

1) Organizatii comune de piata bazate, in principal, pe preturi administrative si subventii directe;

2) Protectia pietei interne prin taxe vamale la import, taxe variabile de prelevare, preturi minime de import, licente;

3) Subventii la export care sa stimule exporturile pe piata mindiala ;

4) Perfectionarea structurilor de comercializare, programe speciale pentru anumite zone, transferuri de venit, politici de conservare, reglementari fito sanitare, standarde de calitate si etichetare, o unitate monetara proprie.