Extras din curs

La începutul anilor '90, factorii de decizie din ţările membre ale Uniunii Europene au realizat că simpla uniformizare în elaborarea şi aplicarea în practică a standardelor era necesară dar nu şi suficientă în eliminarea propusă a barierelor tehnice din calea comerţul internaţional, exportatorii fiind confruntaţi în permanenţă cu multiple verificări şi încercări.

Ca urmare, Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) a înfiinţat Comitetul Consultativ CERTICO, devenit ulterior Comitetul pentru Evaluarea Conformităţii (CASCO), ale cărui sarcini prioritare au fost următoarele:

- elaborarea de ghiduri internaţionale referitoare la inspecţii, încercări, evaluarea laboratoarelor de încercări, a organismelor de inspecţie şi a celor de certificare;

- elaborarea de ghiduri internaţionale în domeniul certificării produselor, serviciilor şi sistemelor calităţii;

- urmărirea modalităţilor de evaluare a conformităţii produselor, serviciilor şi sistemelor de management al calităţii în raport de documentele de referinţă;

- promovarea unei recunoaşteri reciproce a sistemelor naţionale şi regionale de evaluare a conformităţii etc.

Începând cu anul 1989 au fost create condiţiile obligatorii pentru dezvoltarea viitoare a Uniunii Europene ca o regiune economică fără graniţe interne. În acest sens, „Abordarea globală” (denumită astfel deoarece obiectivul urmărit era acela de a acoperi toate domeniile economice, atât cel „reglementat” cât şi cel „nereglementat”) pentru certificare şi încercare a Comisiei Comunităţilor Europene a trasat noua cale pentru armonizarea legislaţiei în interiorul U.E. Obiectivul urmărit a fost acela ca încercările şi certificatele unui stat membru să fie recunoscute în toate statele membre ale U.E., având la bază o încredere absolută între toţi partenerii.

După apariţia seriei de standarde ISO 9000 şi a normelor europene EN seria 45000, certificarea conformităţii a cunoscut o largă extindere, în prezent, mai ales pe piaţa europeană, importanţa certificării fiind unanim recunoscută iar numărul cererilor de certificare şi al organizaţiilor certificate fiind în continuă creştere.

Principalele standarde cu care se operează în domeniul calităţii sunt prezentate în tabelul 2.

Tabelul 2

Principalele standarde ale familiei ISO 9000

Standarde şi ghiduri Scop

ISO 9000:2000 - “Sisteme de management al calităţii. Principii fundamentale şi vocabular” Stabileşte un punct de pornire în înţelegerea standardelor şi defineşte termenii fundamentali folosiţi în familia ISO 9000, necesari pentru evitarea oricăror neînţelegeri în utilizarea lor.

ISO 9001:2000 - “Sisteme de management al calităţii-Cerinţe” Acesta este standardul cerut pentru evaluarea aptitudinii unei organizaţii în îndeplinirea cerinţelor clientului şi a altor cerinţe reglementate aplicabile, cu scopul declarat de asigurare a satisfacţiei clientului. Acum, este singurul standard care stă la baza certificării terţă parte.

Standarde şi ghiduri Scop

ISO 9004:2000 - “Sisteme de management al calităţii-Linii directoare pentru îmbunătăţirea performanţelor” Acest standard de îndrumare furnizează liniile directoare pentru continua îmbunătăţire a sistemului de management al calităţii, în beneficiul tuturor părţilor, prin creşterea satisfacţiei clientului.

ISO 19011:2000 - “Linii directoare în auditarea sistemelor de management al calităţii şi/sau al mediului” Furnizează liniile directoare pentru verificarea aptitudinii sistemului de a atinge obiectivele definite ale calităţii. Standardul se poate folosi în scopuri interne sau pentru auditarea furnizorilor.

ISO 10005:1995 “Managementul calităţii- Linii directoare pentru planurile calităţii” Furnizează liniile directoare în pregătirea, analiza, acceptarea şi revizia planurilor calităţii.

ISO 10006:1997 Managementul calităţii- Linii directoare în managementul proiectelor” Furnizează liniile directoare pentru asigurarea calităţii atât în procesele proiectului cât şi în produsele proiectului.

ISO 10007:1995 Managementul calităţii- Linii directoare pentru configuraţie” Oferă linii directoare pentru a asigura că un produs complex continuă să funcţioneze când componentele se schimbă individual.

ISO/DIS 10012 - “Cerinţe pentru asigurarea calităţii pentru echipamente de măsurare. Partea 1: Sisteme de confirmare metrologică pentru echipamente de măsurare” Oferă linii directoare asupra caracteristicilor principale ale sistemului de calibrare pentru a se asigura că măsurările sunt executate cu precizia intenţionată.

Standarde şi ghiduri Scop

ISO/DIS 10012 :1997 “Asigurarea calităţii pentru echipamente de măsurare. Partea 2: Linii directoare pentru controlul măsurării proceselor” Oferă linii directoare suplimentare pentru aplicarea controlului procesului statistic, atunci când acesta este corespunzător pentru atingerea obiectivelor din Partea 1.

ISO 10013:1995 - “Linii directoare pentru dezvoltarea manualelor calităţii” Oferă linii directoare pentru dezvoltarea şi menţinerea manualelor calităţii, adaptate la nevoile specifice.

ISO/TR 10014:1998 - “Linii directoare pentru managementul economiei calităţii” Furnizează linii directoare asupra modalităţilor de obţinere a beneficiilor economice prin aplicarea managementului calităţii.

ISO 10015:1999 “Managementul calităţii-Linii directoare pentru instruire” Furnizează liniile directoare pentru dezvoltarea, implementarea, menţinerea şi îmbunătăţirea strategiilor şi sistemelor de instruire care influenţează calitatea produselor.

(Sursă: “Selection and use of the ISO 9000 family of standards”)

Certificarea este un proces desfăşurat pe baza unui set de proceduri, prin care o terţă parte, denumită organism de certificare, oferă clienţilor (consumatorilor/utilizatorilor) o garanţie scrisă conform căreia un nivel specific al calităţii unui produs, proces sau serviciu, apriori neobservabil, se situează la nivelul cerinţelor specificate din standarde sau din alte acte normative aplicabile, în vederea conferirii unei încrederi adecvate în produsul/procesul/serviciul respectiv.