Extras din curs
1. Introducere
La acest început de mileniu aproape fiecare activitate nu se poate desfăşura eficient fără a fi asistată de calculator.
Apărute în anii '80, calculatoarele personale (Personal Computers, PC) au cunoscut o dezvoltare deosebită atât în ceea ce priveşte partea hardware cât şi în programe (software). De la început s-a constatat că prezentarea grafică a rezultatelor programelor prezintă avantaje: înţelegere rapidă, formă atractivă de prezentare, personalizarea interfeţei. Aceasta a condus la creşterea eforturilor pentru realizarea şi dezvoltarea adaptoarelor grafice şi a dispozitivelor periferice grafice. Din punct de vedere tradiţional, PC-urile erau folosite pentru gestionarea textelor şi cifrelor. Odată cu dezvoltarea erei informaţionale, sunt capabile să combine sunete, secvenţe video, imagini grafice, animaţie provenite de pe CD-ROM, cameră video, DVD, microfon etc.
Deoarece performanţele aplicaţiilor grafice (viteză, rezoluţie, număr de culori) sunt strâns legate de performanţele sistemului folosit precum şi a dispozitivelor periferice, vom prezenta o trecere în revistă a noţiunilor de multimedia şi a informaţiilor legate de software multimedia (formate de fişiere folosite în grafică, programare HTML şi aplicaţii grafice).
Sistemele multimedia în general, componenta grafică pe calculator în special, au cunoscut practic o extindere exhaustivă in toate domeniile de activitate.
Tendinţele de dezvoltare sunt axate pe integrarea imaginii şi sunetului în produsele software, utilizarea extensivă a CD-ROM şi DVD, dezvoltarea aplicaţiilor pentru videoconferinţe. Toate acestea au devenit posibile datorită impunerii standardelor pentru comunicaţii şi comprimarea datelor, integrării funcţiilor audio şi video în procesoare, serviciilor de telecomunicaţii prin satelit şi cablu şi a dezvoltării autostrăzilor informaţionale.
Din punct de vedere istoric, ziarele pot fi considerate primele medii de comunicare în masă din perioada modernă care au folosit (şi folosesc) attribute multimedia: text, desene, imagini.
Unul din cele mai folosite medii multimedia din ziua de azi, televiziunea a fost un mijloc de comunicare în masă introdus în secolul 20. Aceasta include componenta video (imaginea), revoluţionând universal comunicărilor în masă.
2. Ce este Multimedia?
În viaţa cotidiană aveţi de multe ori ocazia să intraţi în contact cu aceste medii de transmitere a informaţiilor: ziare şi reviste (imagini şi text), televizorul şi combina muzicală (video şi audio). Multimedia nu face altceva decât să combine toate aceste medii, în computer-ul dumneavoastră.
Etimologic, cuvântul multimedia este format prin alipirea prefixului multi (mai mult decât unul, mai multe) la media (pluralul! termenului medium – cu sensul de mijloc, intermediar, menire). Prin urmare, o traducere brută este aceea de mijloace multiple.
Este necesar de subliniat că termenul media este o formă de plural, formă utilizată şi în alte contexte: massmedia (mijloace de comunicare în masă), communication media (mijloace de comunicare), computer storage media (mijloace de stocare a informaţiei procesate de calculator), presentation-media (mijloace de prezentare). În domeniul tehnologiei informaţiei (Information Technology, IT), termenul multimedia este focalizat pe metodele de tratare a informaţiei: stocare, procesare, producere, distribuire, transmitere, prezentare si percepţie.
Multimedia este domeniul referitor la integrarea (controlată de calculator) a textului, graficii, imaginilor statice şi în mişcare, animaţiei, sunetelor, a oricăror alte mijloace de reprezentare, stocare, transmitere şi procesare digitală a informaţiei.
Din definiţie putem evidenţia şi diferitele tipuri de informaţie procesate de sistemele multimedia: text, desene, imagini statice, imagini în mişcare, animaţie, film, sunete. Evident, termenul multimedia se extinde atât in categoria captării informaţiei, cât şi a tratării acesteia.
Un sistem multimedia poate fi considerat aşadar un sistem de calcul care conţine dispozitive hardware şi este capabil din punct de vedere software să integreze text, grafică, imagini statice şi în mişcare, animaţie, sunete, alte mijloace de reprezentare, stocare, transmitere, procesare digitală a informaţiei.
O aplicaţie multimedia este definită ca o componentă software ce se caracterizează prin procesarea, stocarea, generarea, manipularea informaţiei multimedia (text, grafică, imagini, sunet/audio, animaţie, video).
În acest context, merită să subliniem că termenul hypertext se referă la informaţia digitală sub formă text care conţine legături către alte documente text (cu alte cuvinte, are caracteristici neliniare, spre deosebire de documentele text obişnuite, liniare). Extensia naturală este adusă de termenul hypermedia, care înglobează cele două noţiuni definite anterior, hypertext şi multimedia.
În concluzie, un sistem multimedia este un sistem de calcul care apelează un set de tehnologii ce fac posibilă existenţa aplicaţiilor de tip multimedia, cum ar fi: grafică PC, imagini şi animaţie 2D şi 3D, video, redarea imaginilor înregistrate şi comprimate, aplicaţiile legate de sunet (înregistrarea şi redarea sunetului, sinteza vorbirii) ş.a. Alături de acestea trebuie amintite tehnologii suport pentru multimedia, cum ar fi CD-ROM/DVD, reţele locale şi tehnologii de comprimare/decomprimare a datelor. Acest domeniu se dezvoltă odată cu creşterea performanţelor sistemelor de calcul de a prelucra în timp real fluxul de date din astfel de aplicaţii.
3. Sisteme multimedia
Sistemele multimedia se caracterizează prin faptul că sunt sisteme de calcul ce integrează dispozitive multimedia, procesează informaţie reprezentată digital şi folosesc interfeţe multimedia interactive. În consecinţă, sistemele multimedia trebuie să dovedească o mare putere de procesare (pentru a putea prelucra în timp real cantităţi mari de informaţie digitală), să se bazeze pe un sistem de operare compatibil multimedia (pentru interpretarea informaţiei multimedia prin compresie/decompresie în timp real, transfer direct pe disc, scheduling, I/O streaming), să aibă I/O eficiente şi rapide (pentru înregistrări şi redări în timp real), capacitate de stocare şi memorare mare, acces la reţele de date (inclusive Internet), instrumente software dedicate, pentru manipularea informaţiei multimedia, proiectarea, dezvoltarea şi furnizarea acesteia.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Multimedia.doc