Extras din curs
Obiective:
- înţelegerea conţinutului şi rolului distribuţiei;
- identificarea principalelor tipuri de canale şi sisteme de distribuţie;
- evaluarea strategiilor de distribuţie.
8.1 Distribuţia – concept şi conţinut; rol şi funcţii
În teoria şi practica economică se utilizează mai multe noţiuni, cărora li se
conferă aceeaşi accepţiune şi anume: mişcarea mărfurilor, comercializarea
mărfurilor, dar distribuţia mărfurilor este cea mai cuprinzătoare. Specialiştii au
formulat numeroase definiţii ale noţiunii de distribuţie, dintre care am selectat
câteva, pe care le vom prezenta în continuare:
• totalitatea proceselor economice şi tehnico-organizatorice privind
dirijarea şi transmiterea fluxului de bunuri şi servicii de la producător
la consumator, în condiţii de eficienţă maximă1;
• ansamblul operaţiunilor şi proceselor economice determinate de
circulaţia (mişcarea) mărfurilor de la producător la consumator2;
• politica de distribuţie cuprinde totalitatea deciziilor care se referă la o
asigurare a treptelor de desfacere subordonate cu performanţele
întreprinderii3;
• procesul de distribuţie este structurat, după unii autori4, astfel: traseul
(ruta) pe care îl parcurge produsul pe piaţă; ansamblul operaţiunilor
1 Mâlcomete, P. (coord.), op. cit., 1994
2 Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N.Al. (coordonatori), op. cit., 2003
3 Bruhn, M., op. cit., 1999
4 Pop, N. Al., Marketing, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994
Politica de distribuţie
economice ce însoţesc, condiţionează şi desăvârşesc acest traseu
(vânzare-cumpărare, concesiune, consignaţie etc.); lanţul proceselor
operative la care sunt supuse mărfurile în drumul lor de la producător
la utilizator (consumator);
• alegerea şi gestionarea modului de optimizare a disponibilităţilor unui
produs sau serviciu pentru un număr maxim de consumatori relevanţi
la un cost minim (nu implică numai furnizarea bunurilor sau
serviciilor, ci şi mişcarea acestora în interiorul organizaţiei)5;
• în viziunea marketingului modern, distribuţia este un concept complex
ce reflectă: procesul circuitului fizic al mărfurilor, relaţiile ce apar pe
piaţă şi ansamblul activităţilor ce marchează trecerea de la producător
la consumator al produselor, incluzând în mod concret6: traseul ce-l
parcurge marfa până la consumatorul final; canalul de distribuţie;
operaţiunile economice care marchează trecerea succesivă până la
intrarea în consum (vânzare, cumpărare, concesiune, consignaţie, etc.);
distribuţia fizică sau logistica; aparatul tehnic ce realizează
operaţiunile (reţea de unităţi, dotare, personal).
• în ultimele decenii, distribuţia a devenit una din cheile elaborării
mixului de marketing eficient: coerenţa dintre deciziile privitoare la
preţ, produs, comunicare, promovare, servicii, alegerea canalului şi a
formulei de distribuţie este unul din aspectele esenţiale ale unei politici
comerciale7.
Conținut arhivă zip
- Politica de Distributie.pdf