Fiziologia aparatului digestiv, digestia

FUNCŢIA MOTORIE

Funcţia motorie a tractului digestiv cuprinde procesele de prehensiunea, masticaţie, deglutiţie, motilitatea gastrointestinală, motilitatea reticulo-ruminală la rumegătoare.

Motilitatea gastrointestinală reprezimtă totalitatea tipurilor de contracţii ale acestui segment cu efecte propulsive, de depozitare sau de amestecare asupra conţinutului său.

PREHENSIUNEA SOLIDELOR

,,prinderii” furajelor şi a apei din mediu şi introducerea lor în cavitatea bucală.

Solipedele pasc ajutându-se de buze care sunt foarte mobile şi selective; cu incisivii superiori şi inferiori fixează tulpinile plantelor şi apoi le secţionează dar nu prin tăiere ci printr-o mişcare bruscă antero-posterioară a capului.

Bovinele apucă hrana cu ajutorul limbii care este exteriorizată din cavitatea bucală ca o seceră ce prinde tulpinile plantelor şi le înclină către cavitatea bucală. Bovinele fixează furajele între bureletul incisiv şi incisivii inferiori şi apoi secţionează plantele de la o înălţime de 8-10 cm de la sol.

Ovinele realizează prehensiunea plantelor cu ajutorul buzelor (pentru prinderea tulpinelor nu folosesc limba), iar cu ajutorul bureletului incisiv şi a incisivilor inferiori fixează tulpinele şi le secţionează foarte aproape de sol.

Suinele taie iarba folosindu-se de incisivii superiori şi inferiori iar la bostănoase (sfeclă, pepene, dovleac) folosesc arcada inferioară ca pe o lamă pentru a disloca porţiuni mai mici.

Canidele (câine, pisică) apucă hrana cu incisivii şi caninii iar la nevoie se pot folosi şi de membrele anterioare. Păsările realizează prehensiunea cu ciocul, limba şi valvele.

PREHENSIUNEA LICHIDELOR

Cabalinele, bovinele şi ovinele plasează botul pe suprafaţa lichidului, coboară mandibula, realizeazând o depresiune în cavitatea bucală şi prin retragerea limbii, aspirară lichidul în interiorul ei.

Suinele introduc râtul profound în lichid, coboară mandibula şi aspiră lichidul în cavitatea bucală (datorită comisurilor foarte adânci aspiră şi aer realizând zgomotul de ,,plescăit”).

Felinele introduc limba în lichid şi o retrag foarte frecvent în cavitatea bucală; apa se prinde între papilele linguale foarte dezvoltate şi este transportată în cavitatea bucală. Aceste mişcări repetate generează un zgomot de ,,lipăit”.

Câinele îşi exteriorizează limba sub forma unei ,,linguriţe” şi o introduce în lichid apoi este retrasă repetat şi energic în cavitatea bucală proiectând apa în interiorul ei.

Galinaceele introduc ciocul în lichid care pătrunde în mod pasiv în cavitatea bucală apoi ridică brusc capul deglutind lichidul cu ajutorul gravitaţiei.

Aceste particularităţi de specie sunt luate în consideraţie la proiectarea instalaţiilor de adăpare şi hrănire a animalelor.

MASTICAŢIA

Act fiziologic reprezentat de procesele mecanice de fragmentare, mărunţire, a alimentelor în cavitatea bucală, amestecarea lor cu salivă, rezultând bolul alimentar. Este realizat prin participarea corelată a mai multor componente morfo-funcţionale: suprafeţele arcadelor dentare, mandibula, articulaţia temporo-mandibulară, obraji, buze, limbă, salivă, muşchi masticatori, elementele arcurilor nervoase ale reflexului de masticaţie.

Calul, porcul, câinele şi pisica, execută mişcări exclusiv în plan vertical.

Taurinele, ovinele, caprinele, execută mişcări în plan latero-vertical, preponderant laterale.

Iepurele, şobolanul, cobaiul, execută mişcări în plan vertical şi antero-posterior. Aceste particularităţi sunt în funcţie de conformaţia articulaţiei temporo-mandibulare. Cea mai minuţioasă masticaţie este la pisică; cea mai sumară masticaţie este la câine (înghite nemestecat).

Centrii nervoşi ai masticaţiei sunt în bulb pentru controlul involuntar şi în zonele motorii de pe scoarţa cerebrală pentru controlul voluntar.