Management Tip Z

- Managementul empiric - bazat pe experienţă şi intuiţie

- Managementul clasic

o Criteriile de clasificare

- natura conceptelor şi metodelor utilizate

- funcţiile conducerii

- funcţiile organizaţiei

o Şcoli manageriale

- şcoala clasică - tradiţionalistă

- şcoala relaţiilor umane

- şcoala matematic-cantitativă

- şcoala sistemică

1.Şcoala clasică

Rezultă din:

o abordarea anglo-saxonă - F.Taylor;

o abordarea latină - H.Fayol.

Caracterizare:

- utilizează concepte şi instrumente economice;

- funcţiile sunt tratate în ansamblu cu accentul pe funcţia de organizare;

- se accentuează funcţia de producţie.

Contribuţiile lui Taylor:

o acordă importanţă organizării ştiinţifice a locului de muncă;

o înlocuieşte metodele tradiţionale cu cele ştiinţifice;

o promovează principii de colaborare şi armonizare;

o accentuează rolul productivităţii individuale a muncii.

Contribuţiile lui Fayol:

- abordarea întreprinderii în ansamblul său;

- a delimitat 5 funcţiuni ale întreprinderii (producţie, comercială, financiară, contabilă, de securitate);

- a formulat cele 5 atribute ale conducerii;

- a pus bazele principiilor generale ale managementului industrial, care sunt şi în prezent actuale:

- diviziunea muncii în conducere;

- echilibrul autoritate-responsabilitate;

- disciplina;

- decizia unică (unitate de comandă şi de program);

- succesiunea la conducere;

- primatul interesului firmei asupra celui particular;

- motivarea şi stimularea personalului;

- centralizarea;

- ierarhia;

- ordinea (organizarea);

- echitatea (tratarea echilibrată a personalului);

- stabilitatea;

- iniţiativa;

- unitatea personalului.

Limite:

- acordarea unei importanţe reduse factorului uman;

- orientarea rigidă spre maximizarea productivităţii conducătorului individual;

- urmărirea cu orice preţ a eficienţei economice;

- abordarea întreprinderii ca un sistem închis cu accent pe structura sa formală.

2. Şcoala relaţiilor umane - întemeiată de Elton Mayol.

Caracterizare:

- folosirea conceptelor şi metodelor sociologice şi psihologice;

- abordarea cu prioritate a funcţiilor de coordonare, organizare, antrenare, evaluare;

Contribuţia lui Mayol:

- situarea resursei umane pe primul plan în procesul de conducere;

- stabilirea unor principii, reguli, metode de valorificare superioară a potenţialului uman;

Contribuţia lui Mc Gregor:

- Teoria X:

- fiinţa umană este predispusă la delăsare;

- oamenii trebuie forţaţi pentru îndeplinirea sarcinilor;

- fiinţa umană medie preferă să fie condusă.

- Teoria Y:

- oamenii consideră munca tot atât de necesară ca odihna, sportul;

- pentru realizarea sarcinilor nu este necesară forţa ci un autocontrol sau motivare;

- omul mediu învaţă în condiţii normale;

- omul demonstrează că dispune de creativitate, imaginaţie în rezolvarea problemelor.

Limite: exagerarea rolului mişcării sindicale.

3. Şcoala cantitativ-matematică

Caracterizare:

- folosirea conceptelor şi metodelor provenite din matematică şi statistică;

- abordarea, în special, a funcţiilor de previziune şi organizare

- se au în vedere funcţiunile de cercetare-dezvoltare, producţie, comercială;

Contribuţii:

- scientizarea conducerii microeconomice pe planul tratării teoretice şi pe cel al laturii metodologico-aplicative;

- rigurozitatea şi precizia analizării şi conceperii soluţiilor de conducere de o manieră mult superioară celorlalte şcoli.

Limite:

- împiedică luarea în considerare a elementelor calitative;

- impsibilitatea abordării adecvate a tuturor funcţiilor conducerii.

4. Şcoala sistemică

Reprezintă:

- sinteză a aspectelor pozitive specifice şcolilor precedente;

- curentul dominant în managementul contemporan.

Caracterizare:

- utilizarea unui ansamblu de concepte şi metode provenite din alte ştiinţe;

- abordarea sistemică a relaţiilor de conducere;

- acordarea unei atenţii relativ egale celor 5 funcţii de conducere;

- analizarea unităţii ca sistem şi a funcţiunilor ca subsisteme.

Contribuţii:

- abordarea unităţilor economice într-o optică multidisciplinară, integratoare, pornind de la obiectivele acesteia;

- favorizarea conceperii şi implementării de soluţii de conducere complexe şi foarte eficiente.

Concluzii

o şcoala tradiţionalistă  managementul resurselor materiale;

o şcoala relaţiilor umane  managementul resurselor umane;

o şcoala cantitativa  managementul resurselor financiare;

o şcoala sistemica  managementul resurselor informaţionale.

MANAGEMENTUL MODERN

Managementul modern aplicat astăzi în statele industrializate dezvoltate nu mai păstrează pure caracteristicile ce au delimitat una sau alta din şcolile managementului ci împrumută elemente pozitive din acestea şi le sintetizează în forme proprii, specifice. În timp ce în unele ţări managementul este influenţat de tradiţia istorică (mai ales în Japonia – managementul de “tip J”, dar şi în Germania) în altele managementul a fost condiţionat în mod hotărâtor de sistemul economic centralizat de comandă (ţările est europene, inclusiv URSS).

Statele Unite ale Americii practică managementul specific de “tip A” în “tradiţia anglo-saxonă”, în timp ce în Franţa şi alte ţări continuă “tradiţia latină”.

În căutarea performanţelor, nici aceste sisteme nu rămân pure. În prezent asistăm la “transplantul” metodelor paternaliste Japoneze în firmele americane de prestigiu (IBM, General Electric, General Motors, Hewlett-Packard ş.a.) rezultatul fiind numit “management tip Z”.