Agresivitatea

Lumea in care traim a fost, este si va fi marcata de violenta. Perspectiva catastrofica a distrugerii speciei ne este familiara din carti, filme si nu mai putin, din jurnale de stiri. Omenirea traieste proiectandu-si sfarsitul, il doreste, il provoaca fantasmatic, in tentativa de a-si interioriza inimaginabilul, disparitia, exctinctia speciei. Daca Sigmund Freud ar mai fi printre noi, ar analiza aceasta tendinta aproape istovitoare a imaginatiei umane ca fiind autodistructiva, expresie a incontestabilei pulsiuni de moarte.

Sa apelam la ca de-a doua teorie a pulsiunilor unde se expliciteaza clar ca “Indreptate mai intai spre interior si tinzand la autodistrugere, pulsiunile de moarte sunt secundar dirijate spre exterior, manifestandu-se in aceste caz sub forma pulsiunii agresive sau de distrugere.”

Lucrarea de fata isi propune sa reia ipoteza freudiana privitoare la aceasta problema fundamentala a societatii contemporane. Agresivitatea este astazi un subiect controversat, a carui limpezire ar fi utila intr-o multitudine de domenii ale socialului, insa perspectiva din care voi incerca sa abordez aceasta tema va fi cea psihanalitica, intrucat dupa cum bine se stie, aici s-au pus primele intrebari si s-au oferit primele raspunsuri valide.

Intuitia agresivitatii ca fenomen psihic complex se sprijina si in zilele noastre pe ultima teorie freudiana a instinctelor, care desemneaza pulsiunea agresiva ca opozitie necesara la Eros, opozitie care face posibila reintoarcerea la stadiul anterior vietii. Astfel, pulsiunea agresiva se inscrie in tendinta reducerii excitatiei la zero, sau macar de a o mentine la un nivel constant. Putem descrie in termenii pulsiunii si agresivitatii, asa cum le vede Freud dupa 1920, un balans de la instinctul vietii spre instinctul mortii, a carui instalare definitiva ar fi moartea individului.

Demersul dialectic al gandirii freudiene pare a fi riguros din punct de vedere rational. Vietii I se opune indiscutabil, moartea. Pulsiunii, agresivitatea. Ce poate fi mai limpede de atat?

Definitia agresivitatii propusa de “Vocabularul psihanalizei” semnat Pontalis si Laplanche este urmatoarea: “Tendinta sau ansamblu de tendinte care se actualizeaza in conduite reale sau fantasmatice ce tintesc sa faca rau altuia, sa-l distruga, sa-l constranga, sa-l umileasca,etc. Agresiunea dispune si de alte modalitati decat actiunea motorie violenta si distructiva; nu exista conduita, fie ea negativa (refuzul ajutorului, de pilda) sau pozitiva, simbolic (de exemplu, ironia) sau efectiv realizata, care sa nu poata functiona ca agresiune. Psihanaliza a dat o importanta crescanda agresivitatii, demonstrand prezenta ei foarte timpurie in dezvoltarea subiectului si subiliniind jocul complex al uniunii si separarii sale de sexualitate. Aceasta evolutie a ideilor culmineaza cu incercarea de a cauta in notiunea de pulsiune de moarte un substrat pulsional unic si fundamental al agresivitatii.”

Punerea problemei in acesti termeni ai agresivitatii ca modalitate de inter-relationare exclude din start o realitate indubitabila, aceea a masochismului cu diversele sale forme. Freud distinge in “Problema economica a masochismului” trei forme de masochism: erogen, feminin si moral.