Testul arborelui

Ideea folosirii „desenului arborelui” ca instrument de psihodiagnostic îi aparţine lui Emile Jucker, consilier de orientare profesională la Fägswil (Zürich), ca urmare a studiului aprofundat al istoriei culturii şi mai ales a miturilor. Charles Koch – psiholog elveţian –a fost cel care a standardizat şi etalonat testul publicând în anul 1949 manualul Testul Arborelui.

Materialul necesar aplicării testului este o coală albă de hârtie A 4 şi un creion. Este utilă observarea modului în care este realizat desenul şi a timpului de execuţie. Instructajul obişnuit este următorul: "Vă rog să desenaţi un arbore fructifer; încercaţi să-l desenaţi cât mai bine posibil". Interpretarea desenului începe cu impresia globală, care permite identificarea relaţiei între intuiţie – observaţie – cunoaştere şi înţelegere

Primul pas în interpretarea desenului arborelui este aprecierea impresiei globale, de ansamblu a desenului (armonioasă, monotonă, lipsită de viaţă, confuză, dinamică, dezordonată, delicată, violentă, solidă, complicată, tensionată, oprimată, etc) pentru a observa ce transmite starea copilului. Ulterior se analizează şi interpretează asezarea in pagină, dimensiunile, tipurile de arbori, raporturile dintre diferite elemente ale arborelui şi părţile principale ale plantei: rădăcinile şi baza trunchiului, trunchiul şi suprafaţa lui; umbrele de pe trunchi şi coroană, linia solului, florile, frunzele, fructele şi eventualele elemente accesorii;

Simbolitica spaţială se bazează pe zonele de câmp grafic. Forma schematică a arborelui se reduce la cea a crucii. Zona de sus ar simboliza spiritualitatea, conştiinţa etico-religioasă, iar cea de jos, materialitatea, inconştientul individual şi colectiv. Direcţia orizontala spre stânga ar semnifica introversie, recul spre trecut, spre mama, egocentrism, iar cea spre dreapta, extraversie, proiecţia spre viitor, progres, altruism, relaţiile cu autoritatea de tip patern.

Arborii care ocupă aproape toată pagina sunt un indice de normalitate psihică. Amplasarea predominant centrală a desenelor are de asemenea o conotaţie simbolică şi psihologică pozitivă. Desenul care ocupă toată foaia este tipic copilului extrovertit, entuziast şi generos, uneori considerat şi intruziv. Micuţii care poziţionează arborele în partea superioară a foii şi la dreapta manifestă o natură plină de fantezie, este un idealist şi un visător. Plasarea arborelui în partea inferioară, cu mult spaţiu alb deasupra este destul de frecventă la copiii mai mici. Dacă un adolescent desenează astfel, arată că nu e gata să înfrunte viaţa în afara familiei pentru că are nevoie de protecţie şi susţinere.

Înălţimea arborelui oferă informaţii esenţiale asupra auto-percepţiei şi a orientării atitudinii proprii individului în relaţie cu lumea. La copii, un arbore de dimensiuni mari este semn al entuziastmului, al extrovertirii şi al placerii companiei. De cealaltă parte, un copac de mici dimensiuni arată timiditatea şi introvertirea unui copil care lucrează şi se joacă bucuros singur, îsi alege prietenii liniştiţi şi îî plac alinările.

Analiza trăsăturilor grafice ale desenului arborelui dezvăluie alte caracteristici ale subiectului, ca de exemplu:

- Liniile negre, întunecate sugerează agresivitate.

- Liniile vagi, neclare sugerează retragere, incertitudine, lipsă de energie.

- Liniile schiţate, exceptând artiştii sugerează anxietate, incertitudine, timiditate.

- Liniile care, chiar dacă sunt înnegrite, arătând furie, dar sunt desenate cu precizie, grijă, sugerează un mare grad de auto-control.

- Liniile sigure, consistente sugerează încrederea in sine, decizie, siguranta.

Deasemenea, alegerea unor anumite tipuri de copaci are o semnificaţie precisă.

Bradul, simbol al Crăciunului, reprezintă bucuria, intimitatea, nevoia de a fi impreună cu persoanele dragi. Copilul care îl redă este de obicei nostalgic, legat de familie şi tradiţii. Este afectuos, are nevoie de protecţie, de siguranţă şi se simte în largul său în medii liniştite, cu puţinii prieteni de încredere. Acesta trebuie să fie impulsionat afectiv, pentru că este timid şi se teme de situaţii neplăcute, mai ales cu cei de vârsta lui.Îi place să se implice în jocuri individuale. În caz de dificultăţi, poate avea momente de regresie.

Alegerea chiparosului este semnul unui temperament reflexiv şi al simtului estetic. Este un copil tăcut, adesea înclinat spre poezie sau literatură.

Salcia plângătoare evidenţiază dorinţa de ieşire din anonimat, simţ estetic înnăscut şi o clară dorinţă de apreciere. Copilul poate trece prin momente de tristeţe şi are nevoie de susţinere.

Puncte reper de interpretare a diferitelor laturi ale personalităţii copilului în desenul arborelui pornesc de la detaliile reprezentative utilizate în desenarea arborelui. Astfel analizând desenul copilului ţinând cont de trăsături specifice ale elementelor componente ale arborelui, în cartea „Testul Arborelui” de D.de Castilla sunt prezentate cele mai importante aspecte.

Copacul cu multe rădăcini este expresia unui puternic ataşament faţă de familie şi mamă, de unde derivă siguranţa şi mândria.Copilul este capabil să se adapteze şi să înfrunte dificultăţile, nu se demoralizează în caz de nereuşită, ci încearcă să depăşească acest moment. Stabilitatea lui emoţională îl apără de căderi afctive şi îi conferă încredere şi siguranţă.

Copacul fără rădăcini, cu o linie orizontală care reprezintă solul, indică prezenţa unei figuri materne care îl susţine şi îl protejează pe copil, dar nu îl poate hrăni , pentru că lipseşte adevăratul pământ; copilul este înfometat de afecţiune şi nesigur. Eşecurile sale şcolare şi teama de a intra în lumea adultă pot veni de la o figură feminină puţin prezentă într-o fază atât de delicată cum sunt primii ani de viaţă.