Complexul lui Oedip

Pornind de la teoriile referitoare la afectivitatea prescolarului si de la cercetarile facute pe anumite triburi în legatura cu complexul lui Oedip, ne-am întrebat ce se întâmpla chiar mai aproape de noi, cum se manifesta acest complex la prescolarii din centrele de plasament, pentru ei neexistând un triunghi oedipian tata-mama-copil. Am aflat astfel ca, în timp ce la copiii din familii este valabila teoria freudiana, la cei abandonici se potriveste mult mai bine teoria deprivarii materne a lui Bowlby – cu toate implicatiile ce deriva de aici pentru o eventuala interventie psihoterapeutica.

Teorii fundamentale ale afectivitatii la prescolar

1. Teoria psihanalitica a lui Freud.

În stadiul falic (3 – 6 ani) al dezvoltarii psihosexuale energia libidinala se concentreaza la nivelul organelor genitale, iar trairile devin, în mod clar, sexuale. În acest stadiu apare celebrul complex al lui Oedip, respectiv Electra. În majoritatea cazurilor normale aceste complexe sunt lipsite de importanta, rezolvându-se de la sine, permitând identificarea copilului cu parintele de acelasi sex. Însa în caz contrar pot interveni o serie de probleme – fixarea la nivelul stadiului falic ar fi una dintre cele mai frecvente cauze ale nevrozelor din perioada adulta.

Când cei doi parinti sunt ambii admirati, copilul se straduieste sa se identifice cu amândoi, împartirea afectiunii parentale nefacându-se fara frustratii – din fericire exista complementar o forma de amnezie infantila ce elibereaza copilul de tensiunea acestor aspecte afective, adultul fiind orb fata de ceea ce a simtit în copilarie.

Complexul lui Oedip ia nastere din lupta împotriva angoasei de castrare, de unde se poate ajunge la complexul de castrare (teama de pedeapsa a dorintelor culpabile genereaza fantasma castrarii de catre parintele de acelasi sex).

Aceasta situatie oedipiana (complexul lui Oedip) este situatia afectiva a copilului între 3 si 5 ani care îsi manifesta dragostea pentru parintele de sex opus si, totodata, ostilitatea geloasa pentru parintele de acelasi sex. Formele finale la care se poate ajunge sunt diverse, Freud vorbind despre „forme pozitive”, când copilul vrea sa-si omoare rivalul pentru a se casatori cu parintele de sex opus (vezi mitul lui Oedip), si despre „forma negativa”, atunci când copiii manifesta dragoste pentru parintele de acelasi sex si ura geloasa pentru parintele de sex opus.

În lupta împotriva angoasei de castrare baietii si fetele vor avea atitudini diferite:

Baiatul se considera favorizat (dând o si mai mare valoare penisului); mama ramâne obiectul iubirii afective, baiatul folosind mijloace agresive pentru a o cuceri, crezând ca astfel îsi afirma sexualitatea si îi face mândrii pe mama si pe tata (e „demn de a fi baiat”). Este o vârsta cavalereasca, baieteasca, cu consecinte afective importante, ducând la fantasmele oedipiene – spre 4 ani si jumatate, baiatul intra în lupta emotionala deschisa cu tatal sau (începe perioada oedipiana), de unde rezulta culpabilitatea copilului.

Î n multe cazuri complexul lui Oedip se „aplica” pe o alta femeie apropiata, pentru a evita pericolul rivalitatii cu tatal, dar acest pericol exista înca, pentru ca baiatul se gândeste tot la mama si reactioneaza fata de cealalta femeie „ca si cum tatal ar apara-o”.

Daca tatal este viril, sanatos si sever complexul lui Oedip se desfasoara normal; daca însa este slab si blând, baiatului îi e mai greu sa devina foarte viril – în plus, el nu vrea numai sa-si înlocuiasca tatal, ci si sa-l imite; de teama ca tatal îl va castra apare ca mecanism de aparare „identificarea cu agresorul” – altfel, se ajunge la homosexualitate.

Astfel, renuntarea la pulsiunile agresive fata de mama trebuie sa fie însotite de renuntarea la pulsiunile pasive de seducere a tatalui (ceea ce duce la un complex al lui Oedip tardiv, „latent”). La 6 ani baiatul e inferior tatalui si el trebuie sa admita acest lucru si sa renunte, nu sa amâne aceasta lupta, sa sublimeze complexul lui Oedip, sa se retraga din aceasta rivalitate si sa se identifice cu tatal (ajutat de complexul de castrare si de faza de latenta, care linisteste conflictele, chiar daca ele nu sunt complet rezolvate).

La rândul ei, fata, pe la 3 ani si jumatate, descopera ca ea nu are penis – dar neaga acest fapt, crede ca „îi va creste”. Pentru ea castrarea falica nu e o amenintare, ci o realitate, de unde rezulta un sentiment de securitate – si deci se poate identifica cu sexualitatea sa. La fete invidia de penis se converteste în dorinta de a avea copii.

Dezinvestirea zonei erogene falice la care se ajunge nu poate avea însa loc fara compensare, de unde deplasarea spre fata si corp a interesului purtat clitorisului; în plus, acest lucru o „împaca” cu sexul masculin – ea se îndreapta spre barbati din dorinta de a avea penis si pentru a câstiga admiratia celor „superiori”, capabili sa o atraga pe mama sa, care îsi pierde din prestigiu (pentru ca e si ea „castrata”, la fel de defavorizata). Se ajunge astfel la investirea vaginala, precum si la identificarea din ambitie cu mama.