Cercetarea în psihologia clinică și socială

În psihologia socială se utilizează trei categorii de metode de cercetare, în funcţie de aria de investigaţie:

Ancheta pe eşantion – când cercetarea se face într-un cadru larg, pe o populaţie numeroasă.

Studiul de teren – când cercetarea se doreşte să capete adâncime şi cadrul se reduce la un spaţiu social determinat.

Experimentul – se desfăşoară într-un cadru şi mai restrâns, când grupuri mici de subiecţi sunt puşi în condiţii ce miniaturizează situaţii reale de viaţă.

Studiul de caz – când cercetarea se reduce la o singură situaţie, la un singur caz.

1. Ancheta pe eşantion

În psihologia socială, ancheta este o culegere metodică de informaţii cu ajutorul unei combinaţii de tehnici ce asigură colectarea şi analiza datelor.

În cadrul unei anchete utilizăm următoarele tehnici: eşantionarea, interviul, chestionarul, studiul documentelor, etc.

Anchetele de psihologie socială au ca obiectiv individul şi grupul, contextul de relaţii în care este situat, modul în care se răsfrâng în conştiinţa sa şi a grupului faptele, evenimentele, perspectiva socială.

În mod obişnuit, anchetele de psihologie socială se interesează de:

datele personale şi ambianţa imediată a oamenilor;

nivelul de informaţie al oamenilor;

opiniile şi atitudinile lor cu privire la fapte şi evenimente;

preferinţele şi gusturile în sfera activităţilor, a bunurilor materiale, a relaţiilor cu cei din jur;

nevoile, aşteptările, aspiraţiile şi proiectele oamenilor;

maniera de a trăi şi a munci;

motivaţia comportamentelor umane, etc.

Fazele unei anchete:

1. Precizarea clară a problemei şi a obiectivelor iniţiale

2. Stabilirea eşantionului

3. Elaborarea instrumentelor de investigaţie

4. Ancheta propriu-zisă

5. Analiza datelor

1. Precizarea clară a problemei şi a obiectivelor iniţiale

Ex.: Cercetătorii sunt interesaţi de realizarea unui sondaj electoral (exit-pol). Obiectivele ar fi în acest caz: prezicerea cât mai exactă a rezultatelor scrutinului, cunoaşterea clasamentului şi a procentajelor ce vor fi obţinute de candidaţii la preşedenţie de partidele politice, etc.

2. Stabilirea eşantionului

Adică extragerea acelui fragment din populaţie pe care se va face investigaţia propriu-zisă.

Eşantionarea cuprinde un ansamblu de tehnici de decupare a unui fragment reprezentativ din populaţia totală pe care o vizează ancheta.

Acest eşantion trebuie să fie reprezentativ din punct de vedere statistic, adică să fie o reproducere în miniatură a populaţiei.

Volumul sau mărimea eşantionului se stabileşte pe bază statistică, mai exact prin formule statistice specifice, astfel încât marja de eroare a rezultatelor să fie cât mai mică.

Există două modalităţi de a realiza eşantionarea:

Eşantionarea aleatoare – selecţia aleatoare a eşantionului de la nivelul populaţiei. În practică, populaţia pe care se face ancheta este structurată într-un anumit mod, adică împărţită pe sexe, grupe de vârstă, pe grade de instrucţie, etc. De aceea, dacă facem o eşantionare aleatoare riscăm să delectăm un grup nereprezentativ pentru populaţie. Din acest motiv, este preferată eşantionarea stratificată, adică din fiecare grupare omogenă se extrage la întâmplare un eşantion. Extragerea se face fie prin metoda loteriei, fie prin selecţia la intervale regulate de pe o listă.

Eşantionarea pe cote – selecţia indivizilor cuprinşi în studiu este lăsată pe seama investigatorului de teren. În astfel de situaţii nu se pot utiliza testele de semnificaţie.