Conducere și conducator, manager, lider - delimitări conceptuale

CONDUCERE SI CONDUCATOR, MANAGER, LIDER

– DELIMITARI CONCEPTUALE –

La inceputul anilor ’90 problemele de conducere erau neglijate. Teoriile referitoare la organizatii scoteau in evidenta mai mult rolul culturii acesteia si rolul proceselor de munca in calitate de factori cheie ai succesului. In România se foloseau termenii de conducere si conducator pentru a desemna un anumit tip de activitate si pe cel care o desfasoara.

In lumea dezvoltata este acceptat faptul ca activitatea de conducere conditioneaza calitatea si performantele oricarei organizatii si ale oricarui domeniu de activitate.

Conducerea reprezinta capacitatea de a percepe realitatea asa cum este ea cu adevarat si de a da raspunsurile adecvate problemelor cu care se confrunta organizatia, aprecia Noel M. Tichy. Tot el defineste conducerea ca fiind „capacitatea de a atinge obiectivele prin actiunea altor oameni schimbând modul de gândire al acestora si mobilizându-i permanent in eforturile pe care le depun".

Conducerea cu succes a unei organizatii inseamna a gestiona eficient resursele umane, materiale, tehnologice si informationale de care aceasta dispune in vederea realizarii obiectivelor stabilite.

Conducerea – este dupa opinia lui Sergiu Tamas „o functie a sistemelor biologice, sociale si tehnice care asigura stabilitatea sistemului, mentinerea regimului sau de functionare, indeplinirea unui program de actiune in vederea atragerii unei stari sau realizarea unui scop".

In Buletinul invatamântului militar nr. 3-4/1996, ne precizeaza ca si cauza a aparitiei si dezvoltarii conducerii – necesitatea ca actiunile oamenilor sa fie coordonate, dirijate si indrumate in vederea atingerii scopurilor propuse. Conducerea este o activitate se sine statatoare ce se executa de oameni pregatiti special – profesionisti ai conducerii. Conducatorul este persoana care exercita conducerea unei organizatii (politice, economice, militare) sau a unui compartiment al acesteia.

In lucrarea sa „Psihologia organizatiilor si conducerii" – Mihaela Vlasceanu considera conducerea ca fiind „un proces dinamic de organizare si coordonare de catre un grup, intr-o anumita perioada de timp si intr-un context organizational specific, a altor grupuri de membrii ai organizatiei, in scopul realizarii unor sarcini specifice".

In ultimii ani, in paralel cu termenul de conducere si conducator se folosesc cei de management si manager precum si cel de leadership si lider.

Procesul de management reprezinta „un ansamblu integrat al actiunilor de prevedere, organizare, coordonare, antrenare si control a personalului exercitate de sistemul conducator in vederea stabilirii si realizarii obiectivelor organizatiei".

Managerul este o persoana care exercita atributiile conducerii in virtutea obiectivelor, competentelor si responsabilitatilor cuprinse in functia pe care o ocupa. Potrivit opiniei profesorului american Waren Bennis „conducatorii sunt oameni care fac ce trebuie sa faca in vreme ce managerii fac ceea ce fac asa cum trebuie".

Esenta adevaratei conduceri consta in anticiparea schimbarilor si in motivarea celorlalti pentru a actiona corespunzator. Conducerea se refera mai mult la inteligenta, gândire si la actiune, ea reflecta modul de gândire al unei persoane si felul in care aceasta percepe realitatea.

Pentru domeniul militar, managementul este „ansamblul principiilor, functiilor, metodelor si tehnicilor utilizate de comandanti in scopul indeplinirii misiunilor de lupta, de catre o anumita subunitate (unitate), cu pierderi minime de resurse umane si materiale".

Asa cum am specificat un alt termen, des utilizat in ultimul timp, este cel de lider.

Liderii se caracterizeaza printr-un spirit penetrant, o capacitate de analiza relativ dezvoltata. Liderii au aptitudinea de a gândi strategic si multidimensional si o buna intuitie profesionala.

Liderii sunt persoane dispuse sa invete permanent, ei au idei clare legate de obtinerea succesului, sunt oameni energici si inteligenti. Ei sunt capabili sa ia decizii dure si sa faca fata schimburilor, intâmpina realitatea si cauta sa dea raspunsuri adecvate problemelor pe care le au de rezolvat.

Intre calitatile caracteristice liderilor, T. Zorlentan, in Managementul organizatiei, le precizeaza pe urmatoarele:

-cunoastere a grupului pe care-l conduce si a sectorului de activitate;

-relatii in societate si in sectorul de activitate;

-anumita reputatie si anumite antecedente privind succesul in afaceri;

-aptitudini si competente – capacitate de analiza, rationamente sigure, gândire strategica si multidimensionala, facultatea de a crea bune relatii de munca, sensibilitatea fata de altii, intelegerea naturii umane;

-calitati profesionale – integritate, onestitate;

-motivare puternica pentru a fi lider.

Prin calitatile pe care le au, liderii fac revolutii, „ei cauta sa modifice permanent starea de fapt existenta incercând sa intreprinda masurile potrivite, cât mai bine si in inteligent posibil. Si, ceea ce este mai important, ei identifica ceea ce trebuie schimbat actionând ca atare".

Leadership-ul este inteles ca o conducere realizata la nivel grupal-informal. Leadership-ul este „procesul prin care o persoana stabileste un scop sau o directie pentru una sau mai multe persoane si-i determina sa actioneze impreuna cu competenta si deplina dedicare in vederea realizarii lor".

La baza leadership-ului se afla spiritul de echipa – acea stare ce reflecta dorinta oamenilor de a gândi, simti si comporta armonizat in vederea realizarii scopului stabilit.

Delimitarea conceptelor este necesara intrucât se regasesc utilizate si in domeniul militar, cu anumite particularitati, in raport cu functiile ocupate in ierarhia militara. La anumite nivele, in special in partea superioara a ierarhiei se considera ca functiile sunt mai mult de manager, iar la nivelele inferioare de lider.

Curs nr. 2

1. Aspecte teoretice privind stilul de conducere

În orice tip de organizatie umana exista doua nivele - conducerea si executia, iar randamentul, performantele, succesul activitatii desfasurate depind în mare masura si de raportul dintre conducere si executie, de relatiile ce se stabilesc între aceste doua nivele. Importanta acestui factor a determinat efectuarea unor studii economice, sociologice si psihologice, care au definit si au caracterizat activitatea de conducere sub toate aspectele ei, precum si relatiile dintre sefi si subalterni.

Studiul activitatii de conducere face obiectul stiintei managementului, care promoveaza un sistem de concepte, metode si instrumente prin care se realizeaza conducerea unei entitati micro sau macroeconomice, sociale, stiintifice sau culturale, în vederea atingerii unor obiective cât mai înalte.

Aparitia si dezvoltarea managementului ca stiinta a conducerii a impus trecerea de la o conducere de tip amatorist, bazata pe talent, intuitie si experienta, la o conducere profesionista, bazata pe un sistem de cunostinte, pe asumarea responsabilitatii sociale, pe autocontrol, pe abilitati de organizare, de comunicare si de luare a unor decizii pertinente.

Într-o institutie sau organizatie cel investit cu atributul conducerii are în subordinea sa oameni pe care trebuie sa-i coordoneze, sa le dea sarcini, sa vegheze la îndeplinirea acestora, sa-i controleze si sa raspunda de ei. Însa, fiecare om îsi va exercita aceste atributii în functie de modul sau propriu de a gândi, simti si actiona, adica va avea propriul sau "stil de conducere".