Evitarea Prejudiciului

- Acest principiu stabilit cu multă vreme în urmă în practica medicală obligă consilierii să evite acţiunile care au riscul de a răni clientul, sau acţiunile necugetate

- Consilierii au obligaţia etică de a încerca în mod activ să înţeleagă mediile culturale diferite din care provin clienţii lor (Standardul A.2.b.)

- Consilierii trebuie să fie în contact permanent cu populaţia diversă, specială cu care lucrează (Standardul C.2.f.).

- Standardul A.5.b. cere consilierilor să fie atenţi la propriile lor valori, atitudini, convingeri şi comportamente şi la modul în care acestea influenţează interacţiunea consilierului cu o lume a diversităţii.

- Un rol important, astfel îi revine procesului de autocunoaştere, ca şi consilier este esenţial să conştientizezi “problemele nerezolvate”, ariile de vulnerabilitate şi mecanismele defensive pe care le interiorizezi.

Un alt aspect important este cel al valorilor, consilierul trebuie să evite impunerea propriilor valori clientului

- De exemplu, pot apărea diferenţe între consilier şi client în ceea ce priveşte valorizarea vieţii de după moarte, dreptul de a muri şi de a-ţi lua viaţa.

- Când apare un astfel de conflict de valori, consilierul trebuie să discute cu clientul propriile valori şi modul în care acestea pot fi acceptate sau respinse, astfel încât relaţia terapeutică să nu sufere.

- Sensibilitatea la diferenţele culturale se păstrează atât în relaţia de supervizare cât şi în relaţia de consultanţă.

Incompetenţa consilierului este factorul care cel mai des dăunează clientului.

- Rareori consilierul intenţionează să facă rău clientului, dar acesta poate fi cauzat neintenţionat datorită lipsei de cunoştinţe, deprinderi şi capacităţi a consilierului.

- După cum medicii nu au competenţe în toate ariile medicinei, la fel consilierii nu pot avea competenţe în toate ariile aplicative ale consilierii.

- Un profesionist competent în consiliere pentru copii, poate să nu aibă cunoştinţe şi deprinderi de consiliere a persoanelor vârstnice.

- Standardul C.2.a. specifică pentru consilieri că ei trebuie să practice numai în limitele competenţelor lor bazate pe educaţie, trainining, practică supervizată, acreditare şi experienţă profesională.

Un rol important în formarea consilierilor competenţi le revine deci profesorilor şi supervizorilor implicaţi în programe de formare

- Ei trebuie să selecţioneze şi să admită în programe de formare indivizi capabili de a-şi însuşi cu succes deprinderi şi cunoştinţe terapeutice, dar care în acelaşi timp dau dovadă de trăsături de personalitate necesare unui bun consilier

- toleranţă faţă de ambiguitate,

- dorinţa de a-şi analiza propriile valori, convingeri, biasuri, probleme personale ce ar putea interfera cu capacitatea de a dezvolta o bună relaţie terapeutică,

- conştientizarea propriilor calităţi şi defecte

- empatie

Activitatea de supervizare implică multe responsabilităţi pentru supervizor, el fiind responsabil atât pentru binele supervizatului cât şi pentru binele clientului celui pe care îl supervizează.

- Standardul F.1.f. menţionează că pentru a fi capabil să supervizeze, un consilier trebuie să fie pregătit în metodele şi tehnicile de supervizare.

- De aceea şi el trebuie să fie atent la limitele personale şi cum acestea afectează activitatea de supervizare.

- Ar fi de dorit ca supervizorul să beneficieze şi el de grupul de consultanţă colegială.

Supervizorul este responsabil pentru deciziile pe care supervizatul le ia în consilierea clientului său, putând fi tras la răspundere şi în faţa legii.

- Watkins, Jr. (1997) sugerează supervizorilor:

- să menţină o bună relaţie de supervizare în care supervizaţii să poată să-şi exprime dubiile şi preocupările,

- să fie bine documentaţi din punct de vedere etic şi legal,

- să aibă un avocat drept consultant pe probleme legale,

- împreună cu supervizatul să aibă asigurare pentru malpractice.

- Pentru a monitoriza evoluţia şi bunăstarea clientului consilierului supervizat, supervizorul trebuie sa menţină înregistrate anumite informaţii: (Welfel, 1998):

- data şi ora întâlnirii de supervizare,

- lista cazurilor discutate, elemente legate de progresul clientului,

- recomandări făcute supervizatului,

- aspecte ce ar trebui urmărite în viitoarele întâlniri,

- planul pentru remedierea oricăror deficienţe ale supervizatului ce au fost identificate

- Standardul C.3.a. menţionează că în reclama pe care şi-o face, consilierul poate să folosească numai nivelul cel mai înalt pe care l-a absolvit şi nu cel care este în curs de absolvire.

- Astfel, titlul de “doctor” va putea fi folosit în reclama consilierului numai după ce acesta a absolvit, faptul că el este “doctorand” nu reprezintă un titlu şi nici nu denotă absolvirea unui nivel, ca atare nu este etic folosirea acestei etichete în reclama consilierului.

- Acreditarea din partea Colegiului Psihologilor este o modalitate de a asigura competenţa consilierilor, dar nici ea şi nici absolvirea unui program de formare nu garantează competenţa consilierului.

- Odată ce acestia încep să practice, sunt responsabili pentru propria lor competenţă.

- Codul de etici cere consilierilor de a recunoaşte importanţa educaţiei continue pentru a menţine contactul cu ultimele cercetări şi practici profesionale în domeniu.

- Criteriile obiective cum ar fi acumularea unor credite nu sunt suficiente pentru a asigura competenţa continuă a consilierilor.

- Mai important decât acest lucru ar fi efortul propriu consilierului de a conştientiza propriile limite şi de a căuta modalităţi formale, dar şi informale de a-şi îmbunătăţi deprinderile.