Extras din curs
SINTEZA CURSULUI
Cap. I. OBIECTUL PSIHOLOGIEI
1. Psihologia ca stiinta independenta s-a constituit relativ târziu, „certificatul ei de
nastere” fiind semnat în 1879, prin înfiintarea la Leipzig de catre savantul german, Wilhelm
Wundt, a primului laborator bazat pe utilizarea metodei experimentale.
Pentru prima data, fenomenele vietii psihice erau scoase din sfera simplelor descrieri si
speculatii filosofice si incluse în programul cercetarii stiintifice sistematice, aplicându-li-se
operatiile masurarii, cuantificarii si criteriile obiectivitatii si cauzalitatii.
Foarte curând, însa, aveau sa apara divergente în legatura cu definirea si circumscrierea
obiectului noii stiinte. Desi denumirea parea sa impuna de la sine identitatea acestui obiect –
psihe = psihic, logos = vorbire, deci: psihologia = stiinta despre psihic, s-a dovedit ca, în
realitate, modul de întelegere a naturii si structurii interne a psihicului uman nu a fost câtusi
de putin unitar. Astfel, s-au configurat trei orientari diferite si în mare masura opuse, si
anume:
a) orientarea care reducea psihicul uman la constiinta si care sustinea ca obiectul
psihologiei îl reprezinta studiul constiintei (respectiv, al proceselor psihice constiente);
b) orientarea care sustinea ca elementul esential si determinant al vietii psihice a omului
este inconstientul, acesta trebuind, chipurile, sa reprezinte principalul domeniu de preocupare
al psihologiei (psihologia abisala sau psihanaliza elaborata de S. Freud);
c) orientarea care sustinea ca adevarata si autentica realitate psihologica o constituie
reactiile externe de raspuns (secretorii si motorii) la actiunea diversilor stimuli din mediu si,
ca atare, obiectul psihologiei trebuie sa fie studiul comportamentului (behaviorismul, creat de
savantul american J. B. Watson, 1912/1913).
2. În prezent, au fost depasite limitarile si absolutizarile pe care se bazau orientarile
mentionate . Astfel, se admite ca sfera notiunii de „psihic uman” este mai larga decât sfera
notiunii de „constiinta”, ea incluzând într-o relationare de tip sistemic trei componente:
inconstientul, subconstientul si constientul, toate împreuna formând domeniul de studiu al
psihologiei.
2
Pe de alta parte, planul subiectiv (psihic) intern si planul obiectiv (comportamental)
extern nu se mai rup artificial unul de celalalt si nu se mai opun ca entitati antagonice
ireductibile; dimpotriva, se recunoaste si se afirma unitatea indisociabila a lor sub egida
principiului unitatii „constiinta-activitate”.
Finalmente, psihologia se defineste ca stiinta care studiaza, cu ajutorul unor metode
obiective specifice, organizarea psihocomportamentala sub aspectul determinismului,
mecanismelor si legilor devenirii si functionarii ei, în plan animal si uman, în unitatea
contradictorie a individualului, particularului si generalului, universalului. Aceasta definitie
stabileste în mod real sfera de cuprindere a domeniului si justifica diferentierile si delimitarile
existente în interiorul lui: a) psihologia animala si b) psihologia umana.
Psihologia umana are, la rândul ei, o latura generala care ne ofera tabloul global al
organizarii psihocomportamentale a omului normal (mediu), facând abstractie de vârsta, sex,
context socio-cultural, ocupatie (profesie) etc., si o latura particular-diferentiala, care se
centreaza pe studiul si explicarea ipostazelor concrete în care se poate afla organizarea
psihocomportamentala functie de: vârsta, sex, mediu socio-cultural, activitate profesionala,
nivel de dezvoltare, natura deviatiilor si tulburarilor patologice: psihologia genetica si a
dezvoltarii, psihologia vârstelor, psihologia scolara, psihologia muncii, psihologia militara,
psihologia creatiei, psihologia artei, psihologia sportului, psihologia comerciala si economica,
psihologia sociala, psihologia medicala, psihopatologia etc.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Fundamentele Psihologiei.pdf