Istoria Psihologiei

1.1 Precursorii behaviorismului

Behaviorismul a fost precedat de un întreg curent stiintific si orientare metodologica, anume reflexologia rusa si apoi de conexionismul lui Thorndike.

Scoala de psihofiziologie rusa a întemeiat studiul stiintific asupra reflexelor, conditiile functionarii acestora si posibilitatile lor de investigatie si manipulare.

I.N. Secenov (1829-1905) este autorul lucrarii „Reflexele creierului”, publicata în 1863. Aceasta lucrare este considerata drept prima încercare de constituire a unei psihologii bazata numai pe fiziologie. Secenov este considerat drept parintele fiziologiei ruse; formatia sa initiala a fost de inginer militar, apoi a efectuat studii medicale la Moscova si în Germania cu marii fiziologi ai vremii: H.Helmholtz, J. Mqller, E. DuBois. A lucrat ca profesor si cercetator la St. Petesburg, Moscova si Odesa. Secenov este un precursor al behaviorismului întrucât considera ca activitatea psihica a omului îsi gaseste expresia în stimulii din exterior. El a dorit sa realizeze o psihologie obiectiva bazata pe metode stiintei naturale. Autorul considera ca procesele psihice constituie o expresie a functiilor sistemului nervos central, iar fiziologia emisferelor cerebrale constituie cheia analizei stiintifice a fenomenelor psihice. Elementul central al activitatii nervoase cerebrale îl constituie reflexul . Secenov defineste reflexul ca reactie motorie determinata de o excitatie din mediul extern. Reflexul este structurat din trei parti componente: calea aferenta, zona centrala de proiectie corticala si calea eferenta. Secenov considera ca sursa de baza pentru studierea fenomenelor psihice trebuie sa fie manifestarile cele mai simple de ordin fiziologic si ca nu ar exista o limita precisa între procesele nervoase si cele psihice. Spre exemplu în cadrul reflexelor spinale intensitatea reactiei creste direct proportional cu cresterea intensitatii excitatiei; în schimb la reflexele creierului relatia dintre intensitatea excitatiei si reactia motorie este mult mai complexa. Mecanismele cerebrale care intervin în functionarea arcului reflex pot inhiba sau intensifica miscarea în raport cu forta excitatiei. Secenov dadea exemplul spaimei care intensifica reactiile motorii.

Analiza pe care Secenov o realizeaza asupra reflexelor si implicatiilor acestora în miscarile involuntare este remarcabila si aduce puncte de vedere care au fost ulterior confirmate. Miscarile involuntare sunt încadrate în doua categorii principale: reflexele pure, în care nu intervine activitatea intensificatoare sau inhibitoare a creierului si reflexele în care aceste functiuni intervin. Orice miscare involuntara – reflex are la baza sa o excitare a unui nerv senzitiv care poate determina uneori si senzatii constiente. La reflexele pure, spinale, în cadrul carora nu intervine un element cerebral raportul dintre intensitatea stimularii si cea a reactiei ramâne constant; în schimb atunci când intervine un element psihic acest raport este modificat fie în sensul inhibarii, fie în sensul activarii. Anticiparea behaviorismului reiese cu claritate din ideea ca activitatea exterioara a sistem ului nervos se manifesta prin miscare. Sunt miscari ce au drept finalitate apararea individului de influentele perturbatoare ale mediului.

Psihologia lui Secenov analizeaza variate aspecte ale vietii psihice, toate indisolubil legate de activitatea reflexa a creierului. În privinta senzatiilor viziunea lui Secenov este reflexologica si asociationista. De fapt întreaga reflexologie rusa se afla sub spectrul asociationismului. La baza vietii psihice sunt reflexe simple, primare, care prin asociere conduc la comportamente mai complexe. Asocierea mai multor reflexe consecutive si repetarea lor conduce la elaborarea unor reprezentari care pot inhiba sau intensifica reflexele. Senzatia, organele de simt sunt indisolubil legate de activitatea reflexa. În ceea ce priveste memoria, aceasta rezulta dintr-un fenomen de persistenta a imaginilor pe retina. Este urma pe care o lasa fenomenul de excitatie la nivel neuronal. Secenov este foarte categoric atunci când afirma ca toate actele psihice, fara exceptie, se dezvolta pe cale reflexa (Secenov, 1956). Punctul sau de vedere asociationist-materialist se regaseste si în modul în care trateaza gândirea ca un reflex în care veriga finala este inhibata. Rolul inhibitiei este mai bine evidentiat în procesul educatiei, în conditiile în care copilul învata prin asocierea reflexelor grupându-si miscarile si dobândind capacitatea de a le inhiba. Anticiparea behaviorismului este din nou exprimata clar în ideea ca nici un act de gândire nu este posibil fara o excitatie senzitiva exterioara. Mai mult decât atât, cauza initiala a oricarui fenomen psihic este o excitatie senzitiva exterioara (Secenov, 1956).

Secenov adânceste analiza initiata în „Reflexele creierului” în lucrarea „De catre cine si cum trebuie prelucrata psihologia”. Aici este si mai categoric afirmând ca numai fiziologia are cheia analizei cu adevarat stiintifice a fenomenelor psihice. Este vorba despre fiziologie ca stiinta inductiva si experimentala. Pe aceasta cale marele fiziolog rus încearca sa puna bazele unei psihologii experimentale bazata pe fapte care pot fi controlate si masurate în laborator.

Dupa cum sustine M. Ralea si C.I. Botez (1958) trasatura cea mai caracteristica a conceptiei lui Secenov în psihologie este importanta pe care o acorda miscarii reflexe. Secenov a descoperit fenomenul inhibitiei centrale si functia de intensificare ar reactiilor motorii care fac din sistemul nervos un factor reglator al activitatii psihice în raporturile cu mediul. Aceasta conceptie conduce la explicarea tuturor proceselor psihice ca reflexe complet sau incomplet inhibate sau intensificate si la constituirea unei psihologii monist-materialiste.