Mecanisme Cognitive 1

De la excitabilitate la sensibilitate

Studiul experimental al senzatiilor a constituit actul de nastere al psihologiei ca stiinta autonoma. Cercetarile experimentale au permis stabilirea locului si specificului senzatiilor în ierarhia celorlalte manifestari ale vietii psihice.

Dupa cum arata P. Popescu-Neveanu si Mihai Golu (1970) sensibilitatea nu este un fenomen în sine, izolat sau adaugat din afara la fenomenele si procesele naturale ci o functie, o proprietate obiectiv determinata. Functia sensibilitatii este conditionata de necesitati obiective de ordin biologic impuse de procesul adaptarii organismului la mediu. Asadar, senzatia trebuie sa fie abordata si analizata în cadrul functiei mai generale a sensibilitatii. În ordinea evolutiei biologice functia sensibilitatii a aparut si s-a dezvoltat în conditiile interactiunii cu mediul ambiant si în masura în care organismul dezvolta capacitati de detectare, înregistrare si analiza a stimulilor externi. Functia sensibilitatii a aparut si s-a dezvoltat pe fundalul excitabilitatii.

Excitabilitatea constituie proprietatea biologica generala ce asigura fiintelor vii posibilitatea de a receptiona influentele externe si de a raspunde la ele selectiv printr-o stare de modificare interna (P. Popescu-Neveanu, M. Golu, 1970). Ea constituie atributul oricarei materii vii si nu apare ca expresie a unor organe specializate; stimularea oricarei portiuni a corpului produce anumite modificari de natura biochimica sau biofizica pe baza carora ia nastere o anumita stare de excitatie ce se propaga din aproape în aproape în tot organismul, care este în ansamblul sau atât receptor cât si efector în acelasi timp.

Momentul crucial în evolutia interactiunii dintre organism si mediu îl constituie aparitia regnului animal. Particularitatea cea mai importanta a vietuitoarelor o constituie modul lor de viata mobil, ceea ce confera comportamentului un caracter activ. Deplasarea sporeste considerabil cantitatea de informatie cu care este confruntat organismul. Acest „bombardament” informational complica existenta si provoaca dezvoltarea unor comportamente adaptative adecvate. Daca din punctul de vedere al excitabilitatii avem de-a face cu o reactie primara, simpla, înnascuta, orientata preponderent spre aparare fata de stimulii nocivi, din punctul de vedere al sensibilitatii avem de-a face cu o reactie selectiva diferentiata si specializata ce se soldeaza cu comportamente adaptative mai complexe. Concret, multiplicarea factorilor biologiceste necesari si detectarea lor provoaca animalul la actiuni de cautare, descoperire în cadrul unei multimi infinite de factori indiferenti, neutri. Astfel, se realizeaza în timp corelarea dintre acesti factori indiferenti si cei neconditionati în sensul stabilirii unui raport cu semnificatie biologic-adaptativa. Cu alte cuvinte, sensibilitatea având ca baza genetica excitabilitatea permite dezvoltarea unor comportamente adaptative complexe în raport cu noi stimuli din mediul înconjurator.

Din punct de vedere evolutiv-genetic, functia sensibilitatii s-a dezvoltat în conditiile desprinderii treptate din „senzoriumul comun” a unor organe cu functii receptoare diferentiate si, apoi, prin constituirea unor cai specifice de conducere a excitatiei si a unor zone de proiectie specializate în analiza si sinteza semnalelor. Rezulta ca sensibilitatea si miscarea realizeaza o corelare structurala functionala alcatuind împreuna un sistem unitar de comanda si control dotat cu autoreglare. Miscarea constituie astfel un factor genetic dar si functional în cadrul sensibilitatii. Din punct de vedere genetic rezulta ca datorita miscarii, deplasarii organismul viu recepteaza o varietate de stimuli ceea ce impune diferentierea lor si, dupa cum am aratat, stabilirea unui raport cu sens adaptativ între stimulii indiferenti si necesitatile biologice. Pe aceasta cale în timp s-au produs diferentieri si specializari ale organelor de simt si ale zonelor de proiectie specializata. Astfel s-a constituit analizatorul ca organ de simt specializat în detectarea si integrarea informatiei oferite de catre anumiti stimuli într-o imagine-cod specializata. În acelasi timp miscarea constituie un factor functional fundamental în desfasurarea tuturor modalitatilor senzoriale. Receptia senzoriala este facilitata de catre miscare întrucât permite explorarea activa a stimulilor, detectarea unor însusiri si integrarea lor într-o imagine semnificativa din punct de vedere biologic.

1.2. Definirea si specificul psihologic al senzatiilor

Integrarea senzatiei în cadrul functiei sensibilitatii permite reliefarea dinamicii acesteia în sens procesual si calificarea ei ca prim nivel de prelucrare, interpretare si utilizare a informatiei despre însusirile obiectelor si fenomenelor lumii externe si despre starile mediului intern. Sensibilitatea defineste si capacitatea omului de a recepta cu finete si a discrimina particularitatile stimulilor senzoriali. Practic pe aceasta cale desemnam capacitatea omului de a fi sensibil la stimuli de intensitate foarte scazuta ceea ce exprima nivelul înalt de receptivitate senzoriala al omului. S-a demonstrat pe cale experimentala ca omul poate detecta un spot de lumina ce contine doar 100 de cuante. În acelasi timp doar 7 dintre acestea iau contact cu celulele fotosensibile de la nivelul retinei. Celulele fotosensibile realizeaza transformarea energiei fizice a luminii în energie nervoasa. Fiecare dintre aceste 7 cuante actioneaza asupra unei celule în parte. Dovada cea mai vie a remarcabilei sensibilitati a simturilor umane o constituie urmatoarele exemple (Galanter, 1962). Astfel, la nivelul vazului – omul este capabil sa recepteze flacara unei lumânari care poate fi observata de la distanta de aproximativ 48 km. într-o noapte senina; la nivelul auzului – ticaitul ceasului poate fi auzit în conditii de liniste de la o departare de circa 6 m.; la nivelul gustului – o lingurita de zahar poate fi simtita într-un volum de 3,4 l. de apa; la nivelul mirosului – o picatura de parfum poate fi simtita la nivelul unei camere; la nivelul simtului tactil – aripioara unei insecte poate fi simtita pe obraz de la o distanta de 1 cm.