Mecanisme Cognitive 2

Definire si caracterizare psihologica

În limbajul cotidian termenul de reprezentare are variate întelesuri si este utilizat în multe domenii ale stiintei si tehnicii. Indiferent de nuantele utilizarii termenului esential este ca reprezentarea desemneaza substituirea a ceva prin altceva, întrucât este un proces care se produce ulterior altui proces. Re-prezentarea sugereaza prezentarea a ceva dupa ce s-a produs un anumit fenomen. Rezulta ca reprezentarea este un proces secundar întrucât se petrece în urma unei experiente perceptive anterioare. La baza reprezentarii stau mecanisme ale memoriei si ale perceptiei. Daca reprezentarea are astazi un loc bine delimitat în psihologie si o pozitie privilegiata datorata psihologiei cognitive, nu astfel au stat lucrurile la începuturile psihologiei.

Perspective în abordarea reprezentarii. Ebbinghaus în lucrarea sa „Despre memorie” (1885) comparând perceptia cu reprezentarea sublinia ca reprezentarea este palida si acorporala, foarte saraca în însusiri si lacunara, instabila si inconsistenta, întrucât nu persista decât un timp foarte scurt si îsi schimba mereu forma. Mai apoi reprezentantii introspectionismului experimental au încercat sa demonstreze existenta unei gândiri fara imagini. Ei au insistat asupra faptului ca gândirea se desfasoara într-un plan abstract total lipsita de imagini concret-intuitive. În acest scop au solicitat subiectii sa descrie secventele rezolvarii unor situatii problematice sperând ca acestia o vor face fara sa implice descrieri si imagini ci doar secvente abstracte. S-a constatat însa ca subiectii deseori utilizau imagini, descrieri chiar pentru procese abstracte.

Scoala de la Berlin, curentul gestaltist desi s-a ocupat primordial de perceptie are contributii substantiale si în privinta reprezentarii. Imaginile manifesta o anumita consistenta si continuitate datorita prioritatii întregului si mai ales a schemei relatiilor spatio-temporale. Initial nu se opera o distinctie neta între perceptie si reprezentare propunându-se mai de graba o fuziune a acestora. Cu toate acestea, Wertheimer sugera ca imaginea secundara ar rezulta dintr-o reactualizare a schemei, a structurii, a gestaltului. Acest proces implica o restructurare a imaginii dupa o noua ierarhie.

Teoria actiunilor mintale a condus la recuperarea reprezentarilor pentru psihologie întrucât a demonstrat legatura reprezentarilor cu actiunile mintale. Joacobson demonstra în 1931 ca reprezentare mintala a unei miscari este însotita de schitarea ei corespunzatoare prin microcontractii musculare. Este fenomenul de ideomotricitate demonstrat de catre Rey, în 1948, care a dovedit ca blocarea coardelor vocale prin anestezie locala afecteaza procesul de constructie mentala a structurilor verbale si imagistice. Mai apoi, s-a demonstrat rolul micromiscarilor oculare în elaborarea reprezentarilor vizuale. Teoria actionala insista asupra faptului ca reprezentarea este rezultatul unui proces de interiorizare a schemelor perceptive si de elaborare a unor scheme mentale ce reproduc într-o maniera mult mai saraca în continut imaginea si experienta perceptiva dar, dupa cum vom vedea, acest caracter schematic este un factor de superioritate al reprezentarilor în raport cu perceptiile.

Un alt reprezentant al scolii actionale, H. Wallon sublinia ca la baza reprezentarilor se afla actiuni imitative interiorizate. La copil modelarea posturala si gestica a unor acte si a unor lucruri constituie sursa reprezentarilor. În acest context imitatia, gesticulatia, mimica, dansul, desenul, imitarea vocala sunt mecanisme ale genezei reprezentarilor. Dupa cum sublinia P. Popescu-Neveanu (1976) geneza reprezentarii se integreaza în geneza functiei de simbolizare si comunicare.

Contributia decisiva la elaborarea unui model interpretativ explicativ asupra reprezentarilor o are J. Piaget. Acesta a interpretat reprezentarea din perspectiva evolutiei structurilor inteligentei. În acest context, reprezentarea apare ca un substitut al imaginii perceptive, ca un simbol, înlocuind sau simbolizând alte obiecte si actiuni. Functia de simbol a imaginii are un caracter intuitiv, reprezentarea constituind o extrapolare sau decodificare a semnelor prin care se codifica experienta într-o forma sau alta. Piaget ajunge la concluzia ca reprezentarea este o reconstituire activa a experientei perceptive.

P. Popescu-Neveanu (1976), pornind de la cercetari proprii sublinia ca înainte de constituirea conceptului figural, în gândirea copilului intervine o alta strategie interpretativa ce corespunde unei imagini sau figuri conceptuale. Astfel, conceptul deriva din figura care îl influenteaza. Considerând reprezentarile ca element al gândirii acestea nu se mai subordoneaza doar exigentelor memoriei ci si normelor de constructie logica si semantica. Se contureaza trei tipuri de strategii în structurarea reprezentarilor: reproductiv-mnezica, constructiv-logica si anticipativ-fantezista. Aceste strategii nu sugereaza reducerea reprezentarii la memorie, gândire sau imaginatie ci subliniaza mecanismele procesului reprezentarii.

Perspectiva cognitivista asupra reprezentarii sugereaza ca reprezentarea prezinta o realitate fizica sub forma unui cod simbolic la nivel cortical. Dupa cum arata M. Golu (2002) simbolurile au o realitate atât fizica dar si semantica iar procesarea simbolica este conditionata de realitatea semantica. Activitatea si procesarea simbolica implica operarea cu realitatea fizica si semantica a reprezentarilor. Elaborarea reprezentarilor se realizeaza în baza mecanismelor de engramare prin activarea diferitelor semnale din mediul intern sau extern si, pe de alta parte, în baza unui proces de învatare. Dupa cum remarca M. Zlate (1999), psihologia cognitiva largeste sfera notiunii de reprezentare, referindu-se mai ales la rolul ei în functionarea cognitiva generala si mai putin la natura ei psihologica. Psihologia cognitiva a renuntat la sensul traditional al notiunii de reprezentare ca imagine schematica a unui obiect în absenta actiunii acestuia asupra organelor de simt si propune termenul de imagine mintala. Imaginea mintala se refera la acele productii imagistice cu care opereaza sistemul cognitiv în absenta actiunii unor stimuli vizuali asupra organelor de simt (M. Miclea, 1994).