Norma Juridică și Raportul Juridic

După cum am arătat în cursul anterior, beneficiarii cei mai direcţi ai unui curs de psihologie judiciară sunt în primul rând persoanele implicate (sau care pe viitor vor fi implicate) în înfăptuirea justiţiei, în special în înfăptuirea justiţiei penale (vezi şi Mitrofan, Zdrenghea, & Butoi, 1992, p. 5). Pentru avocaţi, procurori, judecători absolvirea unei facultăţi de drept este o condiţie necesară desfăşurării activităţii profesionale astfel încât noţiunile juridice fundamentale despre care vom discuta în acest curs ar fi inutile.

Atunci când am alcătuit acest curs ne-am gândit însă, în primul rând, la studenţii de la alte facultăţi care au optat pentru studiul psihologiei judiciare şi pentru care am considerat că este deosebit de util să-şi însuşească o serie de cunoştinţe generale despre drept şi în special despre dreptul penal. Pătrunderea „logicii dreptului” şi modului în care acesta se aplică în procesul 1

judiciar este indispensabilă pentru acei psihologi, sociologi, asistenţi sociali care intenţionează să activeze în cadrul diverselor instituţii de stat şi non-guvernamentale implicate în prevenirea şi combaterea infracţionalităţii.

În paleta disciplinelor juridice cu care se familiarizează studenţii de la facultăţile de drept pe parcursul primului an de studiu se regăseşte cu necesitate şi obiectul “teoria generală a dreptului” (studenţii de la drept îi spun TGD). Această disciplină are un rol similar celui pe care, de exemplu, îl joacă cursul de „psihologie generală” pentru studenţii de la facultatea de psihologie: prezintă conceptele şi noţiunile de bază ce se regăsesc şi celelalte ramuri ale dreptului (respectiv, ale psihologiei).

În continuare ne vom referi la o serie de concepte şi noţiuni analizate de TGD şi indispensabile pentru o mai bună înţelegere a specificului şi naturii ştiinţelor juridice.

Ce este dreptul?

La fel cum se întâmplă cu mai toate discipline sociale şi dreptul poate fi definit în maniere diferite. Vom cita şi vom insista asupra unei definiţii devenită deja clasică pentru doctrina juridică românească:

“Dreptul este sistemul normelor de conduită, elaborate sau recunoscute de puterea de stat, care orientează comportamentul uman în conformitate cu valorile sociale ale societăţii respective, stabilind drepturi şi obligaţii juridice a căror respectare este asigurată, la nevoie, de forţa coercitivă a statului” (Ceterchi & Craiovan, 1996, p. 28).

Am ales anume această definiţie a dreptului şi din considerentul că face trimitere expresă la doua concepte fundamentale pentru psihologie: „normă” şi „comportament”. Dacă analizăm definiţia de mai sus observăm că, dacă e să ne referim la conţinutul dreptului, acesta presupune un “sistem de norme de conduită” menite să “orienteze comportamentul uman”.

Ca şi sursă de provenienţă aceste norme trebuie să fie “elaborate sau recunoscute de puterea de stat”. Scopul pentru care statul se preocupă de elaborarea acestui sistem de norme este acela de a consfinţi şi apăra “valorile sociale ale societăţii”. De fapt, prin emiterea şi publicarea textelor de lege se comunică cetăţenilor care sunt comportamentele / conduitele umane ce sunt consonante cu valorile unei societăţi. Pe această cale totodată sunt informaţi toţi subiecţii de drept care sunt normele de conduită pe care statul le protejează şi le aplică utilizând, la nevoie, forţa coercitivă de care dispune.

Fenomenul normativ şi normele juridice

Normele sunt inerente oricărei societăţi umane. Mai mult decât atât, cercetările de psihologie socială au demonstrat că fiinţa umană privită separat de societate este esenţialmente o “fiinţă normativă”. De exemplu, cercetările lui Sherif (1996/1947) au arătata faptul că până şi cele mai simple activităţi psihice cum ar fi experienţele perceptive au tendinţa să genereze norme perceptive şi ulterior să fie organizate ţi ghidate de normele perceptive elaborate. Acelaşi cercetător a demonstrat că normalizarea – procesul de elaborare a unor norme – se realizează deopotrivă atunci când individul este singur sau în grup, deşi, în ultimul caz, normele elaborate

au o mai mare putere asupra indivizilor (din punct de vedere psihologic schemele cognitive au şi funcţia unor norme perceptive, funcţia de organizare şi ghidare a experienţei perceptive a persoanei: altfel spus, “ceea ce vezi” este puternic influenţat de “ceea ce te aştepţi că trebuie să vezi”).

Concluziile cercetărilor asupra normalizării sunt univoce: omul este o „fiinţă normativă”. De ce? Omul este o fiinţă normativă pentru că este o fiinţă socială: nu se poate imagina o interacţiune sau viaţă socială care să nu genereze norme sociale şi să nu fie guvernată în subsecvent de aceste norme. Odată cu apariţia şi evoluţia statelor ca forme complexe de organizare socială au apărut şi evoluat şi normele juridice. Una din caracteristicile oricărui stat modern rezidă în faptul că este un stat de drept: adică elaborează, aplică şi respectă norme juridice, existând şi funcţionând în spaţiul construit de normele de drept. Toate cele trei puteri etatice (ale statului) sunt esenţialmente implicate în şi guvernate de procese normative: puterea legislativă elaborează legile, cea executivă le pune în aplicare şi asigură un climat social optim pentru respectarea normelor legale, iar puterea judecătorească se implică în a stabili şi pedepsi cazurile de încălcare a normelor legale.

Clasificarea normelor

Normele pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, utilizându-se în acest sens mai multe criterii. În continuare vom enumera cu titlu de exemplu unele criterii de clasificare ale normelor frecvent întâlnite în literatura de specialitate.

A Dacă e să ţinem cont de numărul persoanelor care se ghidează după anumite norme (reguli) normele pot fi:

• Norme individuale (specifice unei persoane)

• Norme de grup / colective (specifice unui grup sau colectiv)

• Norme societale (specifice unei anume societăţi)

Este important să menţionam (şi să nu uităm) că, pentru psihologi (şi o să vedem că nu de puţine ori şi pentru jurişti, mai ales când e vorba de normele penale), unitatea de analiză centrală este individul şi comportamentul acestuia. Chiar dacă discutăm despre normele de grup sau normele împărtăşite în sociale în final ne interesează mecanismele prin care acestea ajung să fie reflectate şi integrate la nivelul psihismului individului, măsura în care sunt sau nu acceptate şi interiorizate ca şi norme individuale, modul în care sunt eventual reajustate şi interpretate din perspectiva sistemului axiologic al persoanei etc. (revedeţi în acest sens diferitele modalităţi de raportare la o normă socială ce exercită influenţă asupra individului explicitate de Kelman (1996/1958): complezenţă, identificare, interiorizare).