Psihologie Eperimentala

DEMERS STIINTIFIC ÎN PSIHOLOGIE SI PEDAGOGIE

Scopul unitatii de curs

- Dobândirea cunostintelor necesare pentru a putea opera distinctia dintre discursul stiintific, cel profan si cel savant.

- Întelegerea specificului metodei stiintifice în psihologie si pedagogie, de la metode descriptive, la cele corelationale si experimentale.

- Acela de a avea o vedere de ansamblu asupra conducerii cercetarii stiintifice în domeniile mentionate.

Obiective operationale

Dupa ce vor parcurge aceasta unitate, cursantii vor putea:

- sa determine specificul cunoasterii stiintifice, prin opunerea acestui tip de discurs celui profan si savant;

- sa precizeze specificul cunoasterii stiintifice în psihologie si pedagogie;

- sa defineasca principalele atribute ale cercetarii stiintifice;

- sa aprecieze raportul de circularitate dintre teoria si cercetarea stiintifica;

- sa determine nivelurile de baza (descriptiv, corelational si experimental) al cercetarii stiintifice;

- sa evoce pasii pe care cercetarea concreta din psihologie si pedagogie îi urmeaza;

- sa contureze problemele cercetarii psihopedagogice plecând de la marea diversitate umana.

Planul unitatii de curs

1. Discurs profan, discurs savant, discurs stiintific

2. Rolul teoriei si al cercetarii

3. Metode descriptive si corelationale

4. Metoda experimentala

5. Conducerea unei cercetari stiintifice

6. Diversitatea umana si problematica cercetarii

Autoevaluare

Bibliografie

Capitolul 1

DEMERS STIINTIFIC ÎN PSIHOLOGIE SI PEDAGOGIE

1. Discurs profan, discurs savant, discurs stiintific

Oamenii nu au asteptat constituirea psihologiei ca stiinta (ceea ce s-a produs foarte târziu) pentru a dezvolta cunostinte utile privind semenii, care au fost transmise pe cale orala sau scrisa. Si într-un caz si în celalalt, depozitarul imensului patrimoniu de experienta care deriva din asa-numita “psihologie naiva” sau a simtului comun, o constituie limba. De altminteri ipoteza lexicala a fost în repetate rânduri invocata în studiul stiintific al personalitatii, plecând de la Klages, la Thurstone, la Cattell si pâna la creatorii celui mai elaborat model al personalitatii, Big five (Minulescu , 1994). Acest tip de discurs, numit de Richelle discurs profan, exprima în limbaj natural cunoasterea lumii înconjuratoare, a celei umane, sau chiar a celei interioare: "lexicul unei limbi trimite la o anumita modalitate de a decupa realitatea, de a delimita obiecte, modalitate care trimite la rândul ei la caracteristicile culturii".

Chiar structura limbii, prin morfologie si sintaxa, indica activitati de punere în relatie, exprimând raporturi de cauzalitate, de temporalitate, de consecinta, comune si discursului stiintific. Discursul ce emerge din bunul simt (simtul comun) respecta doua tipuri de constrângeri:

- sa se raporteze corect la realitate;

- sa comunice clar, fara echivoc relatiile descoperite, care se vor verifica în actiunea practica, curenta.

Astfel de observatii, retinute în zicatori, proverbe, legende, mituri sau povesti ne spun ca "lenesul mai mult alearga si scumpul mai mult pagubeste", ca "cine se-aseamana, se-aduna", sau ca "vulpea care nu ajunge la struguri spune ca sunt acri" si sunt dezvoltate printr-un mecanism inductiv, la un capat fiind observatia cazuala (ocazionala), la celalalt formularea aforistica sau zicatoarea, un fel de lege a acestui discurs profan.