Psihoterapie

Terapia cognitivă

Psihologia cognitivistă consideră că tulburările mentale rezultă din incapacitatea insului de a rezolva problemele (problem solving) cu care se confruntă, și de a face faţă (coping skills) unor situaţii noi sau stresante.

Pentru cognitiviști nu sunt importante evenimentele, ci interpretarea pe care oamenii le-o conferă acestora.

Terapia cognitivă presupune că:

- pacientul va trebui să identifice problema cauză a tulburării;

- să-i găsească soluţii posibile de rezolvare;

- să supună aceste soluţii imaginaţiei şi gândirii sale, apreciindu-le oportunitatea;

- să aleagă o soluţie pe care o consideră cea mai bună;

- să stabilească condiţiile concrete în vederea punerii în practică a soluţiei alese; să aplice soluţia respectivă şi să evalueze rezultatele obţinute.

A. Beck a observat la depresivi o incidenţa crescută a unor teme de inutilitate, de incompetenţă etc. și a propus ca intervenţie terapeutică, schimbarea acestor scheme de gândire.

Modalităţile de distorsionare a raţionamentului, prin care se produc ideile (credinţele) iraţionale sunt:

- radicalizarea, persoana raţionează extremist, fără nuanţe;

- suprageneralizarea, se dramatizează o problemă minoră prin generalizare excesivă, prin utilizarea cuvintelor de genul „totdeauna” sau „niciodată”;

- deformarea selectivă cu amplificare prin filtrare și reţinerea doar a aspectelor negative ale lucrurilor

- minimalizarea aspectului pozitiv (apreciat pentru ideile expuse într-un discurs, reţine doar faptul că cineva din public a căscat în timpul expunerii și trage concluzia că ceea ce a spus a fost plictisitor pentru tot publicul);

- inferenţa, citirea gândurilor celorlalţi, printr-o intuiţie conjuncturală li se atribuie celorlalţi sentimente sau intenţii speciale ( „prietenul meu vrea să mă părăsească, dar nu o face ca să nu sufăr”; „dacă nu mă sună până deseară sigur nu mă mai iubeşte”);

- personalizarea, blamarea propriei persoane pentru toate evenimentele, chiar şi pentru cele care nu au nici o legătură cu persoana respectivă

- etichetarea, care distruge şansele unui dialog (consideră pe cineva „escroc”, „dezaxat” etc. când actele sale nu-i plac) .

Scopul terapiei cognitive

- A identifica modalităţile de distorsionare a raţionamentului

- A le modifică în aşa fel încât pacientul să revină la un mod de viaţă funcţional, care îi va permite o integrare armonioasă în viaţa de zi cu zi.

Terapiile comportamentale A.A.Lazarus, A. Beck, M.Goldfriend, M.Mahoney

- au la bază lucrările reflexologiei pavloviene

- lucrările lui Skiner

- teoriile învățării sociale

- teoriile psihologiei cognitive.

Terapia comportamentală propriu-zisă, bazată pe concepţia lui Wolpe

Modificările comportamentale bazate pe concepţia lui Skinner.

În terapia comportamentală propriu-zisă este utilizată condiţionarea clasică, iar modificările comportamentale se bazează pe condiţionarea operantă.

Perturbarea comportamentului = consecinţa unei învăţări ineficiente determinată de situația persoană-mediu

Obiectivul terapiilor = identificarea comportamentelor dezadaptative şi modificarea lor printr-o serie de procese de învăţare, refacerea capacităților de experimentare și a competențelor comportamentale prin modificarea viziunii, controlului de sine și controlul stresului.