Teoria lui Freud

Sigmund Freud a propus o nouă și complexă înțelegere a personalității atât din punctul de vedere al funcționarii normale cât și din cel al funcționării anormale. ”Prin puterea scrierilor sale și prin profunzimea speculațiilor sale, Sigmund Freud a revoluționat gândirea, viețile și imaginația unei epoci….ar fi greu de găsit în istoria ideilor, chiar în istoria religiilor, pe cineva a cărui influență să fie atât de imediată, de extinsă sau de profundă” (Wolheim, 1971 adup. Frager si Fadiman 1984). Ideea subiacentă gândirii lui Freud este ca întregul organism este singura sursă a întregii energii mentale. Freud și-a numit teoria psihanaliza. Acest termen este utilizat des și pentru a denumi forma de psihoterapie pe care Freud a creat-o, dar practica clinică a psihanalizei este doar una din numeroasele aplicații ale teoriei freudiene.

Ewen (2003) enumeră principalele obiective ale lui Freud:

• Să formuleze prima teorie a personalității și prima formă de psihoterapie de care avea nevoie pentru a-și trata pacienții;

• Să exploreze inconștientul, considerat o realitate ascunsă din interiorul fiecărei personalități, astfel încât să-și poată întelege mai bine pacienții;

• Să dezvolte metode de a aduce materialul inconștient la nivelul conștientului (de exemplu, interpretarea viselor).

• Să explice de ce personalitatea devine adesea spațiul unor conflicte intrapsihice severe;

• Să demonstreze că sexualitatea stă la baza întregului comportament uman și că eșecul de a rezolva Complexul lui Oedip este cauza principală a psihopatologiei;

• Să accentueze importanța copilăriei în dezvoltarea personalității și apariția psihopatologiei;

• Să avertizeze că oamenii se nasc cu instincte maligne pe care trebuie să învețe să le sublimeze într-o formă acceptabilă social, chiar dacă prin comportamente mai puțin satisfăcătoare;

• Să promoveze cunoașterea de sine, descoperirea dorințelor ascunse, fricilor, credințelor și conflictelor inconștiente;

• Să aplice psihanaliza în multiple arii, inclusiv religia, munca și literatura.

CONCEPTELE MAJORE:

Instinctele si energia psihica

Teoria lui Freud accentueaza cauzele biologice ale comportamentului uman. El a afirmat ca oamenii sunt motivate de forte puternice innascute, pe care le numeste instincte. Instinctul este presiunea de a acționa fără a conștientiza pentru a atinge anumite scopuri. Aceste impulsuri sunt ”cauză ultimă a tuturor activităților” (Freud, 1940 apud. Frager și Fadiman, 1984). Aceste instincte se activeaza atunci cand o anumita parte a corpului se afla in necesitate (de exemplu de hrana, apa, sex). Instinctul activat (nevoia) produce apoi o stare psihologica de tensiune crescuta (dorinta), care este traita in mod neplacut. (Ewen, 2003). Toate impulsurile au patru componente: o sursă, un scop, o forță și un obiect. Sursa, din care apare nevoia, poate fi o parte din corp au întreg corpul. Scopul este de a reduce nevoia până când nu mai este necesară nici o acțiune; este de a satisface nevoia organismului. Forța se referă la cantitatea de energie utilizată pentru a satisface sau gratifica impulsul și este determinată de urgența nevoii. Obiectul unui impuls este orice lucru, acțiune, expresie care permite satisfacerea scopului originar.

După Freud (cf. Frager și Fadiman, 1984) impulsurile umane doar inițiază nevoia de acțiune dar nu determină modul particular de a acționa.

Dupa Freud, obiectivul de baza a intregului comportament uman este de a obtine placerea si a evita neplacerea sau durerea (principiul placerii). Asadar, omul actioneaza pentru a reduce tensiunea mentală neplacuta, ceea ce in schimb satisface nevoia instinctuală de la baza. Acest scop primar al placerii umane este realizat prin reducerea instinctelor, iar scopul instinctelor este de a restabili starea anterioara de echilibru. (Ewen, 2003). Ciclul complet de comportament de la relaxare la tensiune și activitate, și înapoi la relaxare se numește modelul reducerii tensiunii.

Freud a identificat două instincte de bază pe care le-a descris în două modalități. Primul model al instinctelor se referă la două forțe opuse, cea sexuală (gratificantă fizic) și cea distructivă sau agresivă. Al doilea model, mai global, a considerat aceste forțe ca fiind fie susținătoare ale vieții fie orientate către moarte (sau distrugere). Ambele modele accentuează ideea unui conflict biologic, continuu și imposibil de rezolvat. Acest antagonism de bază nu este totdeauna vizibil în viața mentală pentru că majoritatea gândurilor și acțiunilor umane sunt determinate de combinația dintre cele două insticnte și nu doar de unul dintre ele. (cf. Frager și Fadiman, 1984). Aceste doua instincte fuzioneaza in mod obisnuit unul cu celalalt, dar nu neaparat in cantitati egale. Astfel, orice act erotic, chiar si actul sexual propriu-zis, detine si o parte agresiva; in timp ce actul agresiv, chiar si crima, contine anumite component erotice. Ambele instinct sunt prezente de la nastere. (Owen, 1998).