Teoria lui Gordon Allport

Domeniul studiului personalităţii a devenit o parte importantă a psihologiei ştiinţifice odată cu apariţia lucrării lui Cordon Allport: „Personalitatea: O interpretare psihologică" (1937).

In teoria lui G. Allport, conceptul de trăsătură joacă un rol foarte important.

Teoria sa are un caracter electic, autorul considerând personalitatea ca fiind individul unic caracterizat printr-o funcţionalitate dinamică.

G. Allport nu este de acord cu Freud în următoarele privinţe:

• Allport consideră că rolul inconştientului a fost mult exagerat;

- el nu crede ca forţele de natură inconştientă joacă un rol însemnat în viaţa unui adult matur şi normal;

- afirmă că subiecţii sănătoşi funcţionează mai ales la nivel conştient si raţional, controlând majoritatea forţelor care le motivează comportamentul;

- funcţionarea inconştientului este semnificativă mai ales la nevrotici.

• Allport nu consideră că trecutul este cel care stăpâneşte prezentul. Oamenii nu sunt prizonierii conflictelor şi experienţelor clin copilărie, ei fiind influenţaţi într-o măsură mult mai mare de situaţiile prezente.

• De asemenea, G. Allport s-a opus studierii personalităţii pe baza unor cazuri clinice. Spre deosebire de Freud, care a conceput un continuum între normal şi patologic, Allport a postulat o delimitare foarte clară între normal si patologic, considerând că subiecţii cu tulburări psihice funcţionează la un nivel infantil. Nevroticii, copiii sau animalele nu pot fi comparaţi cu adulţii normali şi ca atare, studiile realizate pe astfel de subiecţi nu se pot generaliza. Poate că, cea mai însemnată contribuţie pe care a adus-o Allport la teoria personalităţii constă în accentul deosebit pe care acest autor îl pune pe ideea de unicitate a fiinţei umane, unicitate definită în termenii trăsăturilor psihice.

G. Allport afirmă deci că personalitatea nu este o noţiune cu caracter general sau universal, ci este particulară, specifică fiecărui individ. Personalitatea trebuie studiata din perspectiva idiografica, preferand sa investigheze acele idiosincrozii care disting un individ de altul.

CONCEPTE MAJORE

Natura umana si motivatia

Allport a fost de accord cu idea ca omul cauta satisfacerea instinctelor innascute (foamea, setea, sex, nevoia de oxigen, somn). In fata lor celelalte motivatii nu sunt foarte importante. Aceste instincte sunt active intr-o anumita masura in timpul vietii si domina complet scena motivationala a copilului mic. La fel ca si S. Freud, Allport considera ca adultul trebuie sa-si depaseasca acest instinct narcisic innascut .“ Iubirea de sine ramane activa in natura umana. ”Dar teoria mea sustine ca nu e nevoie sa ramana dominanta”. (Allport cf. Frager și Fadiman 1984)

Allport consideră că problema centrală pentru orice teorie a personalităţii constă în clarificarea conceptului de motivaţie. In concepţia sa, o teorie satisfăcătoare asupra motivaţiei trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

a) Să pună accentul pe starea prezentă a individului şi nu pe ce s-a întâmplat atunci când se formau la copil deprinderile igienice.

b) Să fie pluralistă, adică să recunoască existenţa unei multitudini de motive, precum şi a complexităţii acestora. Allport consideră că este o simplificare grosieră sa se reducă motivaţia umană la câteva motive de bază cum ar fi reducerea tensiunii, căutarea plăcerii sau nevoia de putere sau securitate. Autorul arată că diversitatea motivelor este foarte mare, unele motive fiind temporare, altele manifestandu-se din când în când, iar altele având un caracter permanent. Unele motive sunt conştiente, altele nu. Datorită acestei complexităţi este imposibil să includem motivaţia umană într-un model unic.

c) Este necesar ca în teoria motivaţiei să fie implicate şi procesele cognitive, mai ales când ne referim la intenţionalitate şi la planificarea conştientă a unor acţiuni. Allport a fost deosebit de critic referitor la teoria freudiană, care punea accent pe motivele iraţionale, de natură inconştientă. Punând accent pe caracterul intenţional al comportamentului uman, Allport explica prezentul mai ales în termenii viitorului şi nu în termenii trecutului.

d) Recunoaşterea caracterului unic şi concret al forţelor motivationale. Un motiv trebuie definit în mod concret şi nu abstract. Allport oferă următorul exemplu de motiv concret şi motiv abstract:

Concret: Maria are o dorinţă puternică dean deveni asistentă medicală. Abstract:Ea isi sublimează o dorinţă sexuală refulată.