Demografie

Populaţie = ansamblu uman care se află în continuă mişcare;

Demografie = ştiinţa care studiază populaţiile umane.

Demografia

Ştiinţă socială având drept obiect studiul populaţiilor umane sub raportul numărului, al distribuţiei spaţiale, al structurilor, al mişcării naturale şi migratorii, precum şi al relaţiilor reciproce dintre populaţie şi factorii socio-economici.

Termenul a apărut pentru prima dată în 1855, în Franţa. Anul naşterii demografiei este 1662 (a apărut o lucrare asupra populaţiei Londrei, scrisă de John Grant).

Sursele de informaţie în demografie

Ca orice ştiinţă socială, demografia dispune de un număr de surse de informaţii primare asupra populaţiilor umane. Aceste surse variază cantitativ şi calitativ de la o populaţie umană la alta, de la o ţară la alta, în funcţie de mai mulţi factori, cum ar fi: vechimea sistemului statistic naţional, grupul general de dezvoltare economică şi socială, funcţionarea administraţiei.

Există 4 surse majore de informaţii în demografie:

1) Recensămintele populaţiei - Ansamblul activităţilor de culegere, prelucrare, evaluare, analiză şi publicare-diseminare a datelor demografice şi socio-economice referitoare la populaţia unei ţări sau a unei părţi bine delimitate a acesteia, pentru un anumit moment calendaristic.

2) Statistica stării civile (statistica demografică curentă) - Sistem de colectare a informaţiilor demografice şi socio-economice prin înregistrarea frecvenţei producerii evenimentelor şi a persoanei (persoanelor) respective. Un sistem de statistică a stării civile implică, de asemenea, prelucrarea, analiza, evaluarea şi prezentarea-diseminare a datelor.

3) Anchetele demografice – Cercetări selective concepute şi efectuate pentru aprofundarea cunoaşterii populaţiei şi fenomenelor demografice, îndeosebi sub raportul cauzalităţii şi al implicaţiilor.

4) Registrele de populaţie – Sisteme informatizate de culegere şi stocare a informaţiilor demografice şi socio-economice ale persoanelor.

Recensămintele populaţiei

Un recensământ modern al populaţiei are următoarele caracteristici:

a. universalitate – tot teritoriul şi toată populaţia;

b. înregistrare individuală – pentru fiecare locuitor se culeg informaţii personale;

c. simultaneitate – perioadă de înregistrare unică şi moment de referinţă unic al informaţiilor înregistrate (18-27.03.2002 – ultimul recensământ);

d. periodicitate bine stabilită – se recomandă un recensământ la fiecare 10 ani.

Caracteristicile care se înregistrează la un recensământ al populaţiei pot fi clasificate în următoarele 4 mari grupe:

I. Caracteristici geografice şi ale migraţiei:

- domiciliul;

- reşedinţa;

- locul naşterii;

- domiciliul la o dată anterioară;

- data schimbării ultimului domiciliu etc.

II. Caracteristici demografice şi sociale:

- vârsta;

- starea civilă;

- etnia;

- religia;

- limba maternă etc.

III. Caracteristici ale educaţiei:

- şcoala de cel mai înalt nivel absolvită;

- frecventarea şcolară;

- analfabetismul etc.

IV. Caracteristici economice (ale persoanelor):

- situaţia economică a persoanei;

- ocupaţia;

- statutul profesional;

- ramură a economiei naţionale etc.

Primul recensământ modern din România a avut loc în 1838.

Numărul populaţiei indică numărul de locuitori de pe un anumit teritoriu la un moment dat. Acesta îşi etalează valoarea atunci când este însoţit de repartizare teritorială şi de structuri. În demografie, numărul populaţiei este un indicator fundamental, pentru că este indispensabil determinării indicatorilor de intensitate a fenomenelor demografice.

Astfel, distingem 3 tipuri de număr al populaţiei:

-număr înregistrat – cel pe care îl oferă recensământul (NI, 2002 – 21.680.954);

-număr calculat (estimat) – NC, 01.01.2007 – 21.570.000;

-număr proiectat – cel pentru moment plasat în viitor (NP, 01.07.2050 – 17.000.000).

Distribuţia spaţială a populaţiei

Studiul distribuţiei spaţiale are o importanţă demografică şi una socio-economică. Populaţia nu este uniform distribuită în teritoriu, datorită formelor de relief, climei, resurselor solului şi subsolului, şi a altor factori. Vom putea înţelege mai bine particularităţile fenomenelor demografice dacă vom cunoaşte particularităţile distribuţiei spaţiale a populaţiilor.

În general, studiul distribuţiei spaţiale se referă la unităţile teritoriale oficiale ale unui stat. Metodele care pot fi folosite în cunoaşterea distribuţiei spaţiale sunt în bună măsură metode statistice. Indicatorul cel mai frecvent folosit în studiul distribuţiei spaţiale este densitatea populaţiei – numărul de locuitori la 1km2.

Structurile populaţiei:

- demografice

- socio-economice

Cunoaşterea acestor structuri este indispensabilă cunoaşterii schimbărilor pe care le cunoaşte o populaţie în timp, şi ne ajută să înţelegem mai bine fenomenele demografice ca intensitate şi alte particularităţi.

Structurile demografice sunt cele referitoare la structura populaţiei pe sexe, pe vârste şi după starea civilă. În general, primele două structuri se analizează împreună. Structura populaţiei pe sexe are o anumită relevanţă, atât din perspectivă demografică, cât şi din cea economică. Fenomenele demografice au particularităţi în raport cu genul persoanei, după cum există o anumită diviziune socială a activităţilor economice la bărbaţi şi la femei. În plus, există importante particularităţi în materie de consum, bunuri şi servicii.