Sociologia Geniului 4

METODOLOGII FEMINISTE

Metodologiile feministe (sistem de principii, metode si practici de cercetare specifice) si-au

construit identitate în confruntarea cu metodologiile traditionale bazate pe epistemologiile

pozitiviste care proclamau neutralitatrea stiintifica si privilegiau metodele cantitative.

Initial, sociologia feminista, în cautare de metode proprii de cercetare a utilizat si

teoretizat importanta metodelor calitative. În timp, accentul s-a deplasat catre redefiniri

metodologice care sa atenueze invizibilitatea femeilor în cadrul temelor selectate, in esantioane,

în teoriile produse, dar care, în acelasi timp, sa contrabalanseze presupozitiile androcentrice

continute în designul cercetarii sau în interpretarea rezultatelor. O caracteristica a

metodologiilor feministe este renuntarea frecventa la marile teorii în favoarea explicatiilor

locale, specifice, detaliate, localizate, contextualizate.

Metodologiile feministe (1) pun accent pe cunoasterea angajata alegând teme care ar

putea produce cunostere utila pentru femei contribuind astfel la emanciparea lor si deci la

schimbare sociala; (2) acorda atentie speciala rolului reflexivitatii în procesul de cercetare (ca

metodologie reflexiva îsi propune sa învete din si despre procesul de cercetare); (3) folosesc

programatic situatiile de viata cotidiana, (4) manifesta o predilectie pentru cercetarea calitativa

dar nu exclud sau resping studiile cantitative si, în ultima vreme pledeaza des pentru

triangulare pentru folosirea de metode de cercetare multiple; (5) sunt de cele mai multe ori

practicate de socioloage femei dar atitudinea generala nu este de excludere a barbatilor

sociologi din domeniu.

Dincolo de aceste puncte comune ce caracterizeaza metodologiile feministe exita o serie

de aspecte controversate legate de: ambiguitatea operarii cu conceptul de gen, validarea

experientelor femeilor (acceptarea separarii experientei de cunoastere), respingerea ierarhiei în

procesul de cercetare, considerarea emanciparii ca scop si criteriu de validare în cercetare,

utilizarea de metode cantitative sau/si calitative. Aceste dileme metodologice sunt de actualitate

nu doar în cadrul sociologiei feminista ci sunt intens dezbatute în sociologia contemporana.,

dovada a racordarii feminismului la disputele teoretice si epistemologice ale momentului.

INTERVIUL ACTIV

Tehnica de obtinere a datelor preluata de cerecetatoarele feministe din ansamblul traditional

(ortodox) al metodologiei sociologice si transformata dintr-un simplu imventar de metode

într-o pozitie teoretica, o strategie utilizata de feministe în stiintele sociale pentru a aduna si a

analiza datele din realitate.

În mod standard, literatura academica de factura sociologica apreciaza ca aceasta este

metoda de adunare a datelor care este cea mai adecvata acolo unde cercetatorul este interesat de

interpretarile subiective ale indivizilor umani studiati. La nivelul minimal de definire interviul

activ este o discutie si o interactiune subiect-cercetator care se manifesta natural.

Abordarea metodolgica a interviului activ pleaca de la presupozitia etnometodologica

conform careia realitatea este construita ca o retea de cum -uri si ce -uri ale experientei prin

intermediul practicii interpretative. Acest tip de interviu este astfel o forma de practica

interpretativa care îi implica pe intervievat si pe intervieviator în masura în care ei articuleaza

structuri, resurse si orientari prin intermediul a ceea ce Garfinkel numeste rationamentul

practic. A. Oakley arata ca un astfel de interviu devine un fel de dialog care include în egala

masura subiectivitatea intervievatului si cea a intervieviatorului-de unde numele des asociat lui,

de interviu subiectiv.

Interviul activ sugereaza orientarea spre si legatura dintre diferite aspecte ale

experientei subiectilor: Subiectii sunt încurajati sa dezvolte subiectele discutate în modalitati

care sa fie importante pentru propriile lor experiente.

Astfel, doua elemente devin esentiale în realizarea unui astfel de interviu:

1. Întrebarile Ce puse de cercetator: Acesta este interesat sa asigure orientarea si

resursele de cadraj pentru dezvoltarea subiectului intervievat si a resurselor lui;

2. Punctul de vedere din care sunt oferite informatiile se dezvolta continuu în relatie cu

interactiunea permanenta: Cum -urile actiunii de intervievare. Acestea nu sunt nici

arbitrare nici orientate unilateral. Subiectul intervievat devine o sursa narativa pentru cel

care intervieveaza si pentru cel care raspunde, un reper pentru modul în care sa se puna

întrebari si sa se raspunda la ele.

Modul în care este abordat subiectul analizat dicteaza si strategiile empirice fata de

observatia empirica. Cel care intervieveaza trebuie sa fie familiarizat cu circumstantele factuale,

culturale si interpretative spre care se pot orienta subiectii si cu vocabularul prin care ei îsi

transmit exprienta. Pentru un cercetator principala problema este sa fie capabil sa-l angajeze pe

subiect într-un dialog semnificativ referitor la existenta lui cotidiana utilizând un vocabular si