Extras din curs

Respingerea agendei. Exercitarea puterii de către un grup se poate realiza nu numai în sensul includerii unei probleme pe agenda publică sau pe cea formală, ci şi în acela al împiedicării unei probleme să intre pe agenda publică sau formală. Acest proces de respingere a includerii unei probleme pe agendă se poate realiza însă în mulie modalităţi.

Tipuri de strategii:

• cu un cost redus, care accentuează asupra nerecunoaşterii problemei sau a iniţiatorului;

• cu un cost mediu, care încearcă să discrediteze politica propusă de grupul care o iniţiază sau chiar de grupul însuşi;

• cu un cost mediu, care intenţionează să oprească în mod simbolic grupul iniţiator:

• cu un cost ridicat, care se distribuie între toate părţile implicate, dar mai mult asupra iniţiatorilor decât asupra oponenţilor (cel puţin pe termen redus).

Oponenţii unei probleme au de multe ori avantaj:

• agenda formală este mereu plină;

• timpul e aliat al oponenţilor;

• oponenţii au de multe ori mai multă informaţie decât cei care susţin problemia;

• mijloacele de comunicare în masă pot servi atât oponenţii, cât şi susţinătorii intrării unei probleme pe agendă;

• tendinţele politice pe termen scurt pot afecta problema.

Oponenţii unei probleme trebuie să decidă împotriva cui să îndrepte atacul: împotriva problemei înseşi sau a grupului, ori grupurilor care o susţin. Dacă susţinătorii problemei (sau: iniţiatorii unei politici) au o legitimitate ndicată, atunci a-i ataca e puţin înţelept; dar când ei nu se bucură în comunitate de repsectabilitate, atunci e mai fezaoiiă opţiunea de a ataca nu problema, ci chiar grupul. Dacă grupul are legitimitate înaltă, e miai probabil ca oponenţii să se concentreze direct asupra problemei:

• se susţine că problema nu trebuie să reprezinte o preocupare publică, că miai curând ea ar trebui să fie soluţionată în mod privat;

• de multe ori sunt puse în discuţie faptele, sugerându-se că problema apare pentru că argumentele formulate sunt greşite;

• atacurile oponenţilor împotriva unei probleme pot face apel la temerile publicului.

A doua cale la dispoziţia oponenţilor unei probleme este aceea de a lua în discuţie

dimensiunile acesteia:

• ambiguitatea;

• semnificaţia socială;

• relevanţa în timp;

• complexitatea;

• precedente clare.

Caracteristici, actori ale pol publice. Odată ce o problem.ă a intrat pe agenda formală - a fost recunoscută ca semnificativă şi a primit o formulare m,ai precisă - persoanele responsabile de elaborarea şi de aplicarea politicilor publice trebuie să treacă la o nouă fază: aceea de:

1. a explora diversele variante disponibile;

2. a căuta altele noi;

3. a elimina unele dintre opţiunile posibile.

Formularea poate începe chiar dacă problema nu este foarte bine definită sau

fără ca cei care sunt angajaţi în acest proces să aibă contact cu grupurile afectate.

. In timp se produc formulări şi reformuiări de politici, uneori fara ca vreuna sa

dobândească sprijin suficient;

• Adesea sunt consultaţi cei care pierd ca urmare a aplicăm politicii;

. Procesul nu este niciodată neutru; întotdeauna cineva câştigă şi cineva pierde

prin aplicarea politicii.

în formularea politicilor, alte două aspecte sunt importante:

implicarea specialiştilor - acei participanţi la procesul de înfăptuire a poiiticlor, care de cele mai multe on rămân ascuns/ ochiului public;

• activitatea grupurilor politice de presiune de presiune, schimbările în instituţiile politice şi administrative,in legislatie.

Comunitatile de specialisti participa tot mai mult la formularea alternativelor si a

solutiilor propuse.Acestia sunt:universitari,cercetatori, consultanţi,functionari publici de cariera,experti ai institutiilor guvernamentale,experti parlamentari si ai partidelor politice,analisti care lucreaza pt diferite grupuri de interese.Ei au in comun intotdeauna o cunoastere buna a domeniului si a tipurilor de politici promovatein cadrul acestuia,chiar daca interesele lor si orientarile lor politice pot fi diferite.Acesti specialisti participa la formularea politicii in modalitati in modalitati foarte diferite:lucrari stiintifice,rapoarte de evaluare,articole de presa etc.

Putem vorbi de politici cu public si politici fara public.Publicul consta din asociatii profesionale,grupuri de consumatori,sindicate,alte grupuri de interese.In cazul politicilor cu public,optiunile sunt construite si alegerile sunt facute intrun mediu in care sunt implicati membrii publicului,fiecare cu interesele si cu resursele sale.