Aspecte Privitoare la Degradarea Mediului

1) Degradarea mediului. Energia solară alterată, perturbaţiile electromagnetice

Problematica degradării mediului a devenit în ultimele decenii un factor internaţional de mare risc. Unii îl apreciază ca pe cel mai important factor de risc pentru securitatea internaţională. Necesitatea ocrotirii mediului ambiant, în condiţiile poluării şi distrugerii mediului, produse neîncetat, perioade lungi de timp, a condus la apariţia în lume a mişcării ecologiste. Ea devine pe zi ce trece o componentă tot mai importantă a relaţiilor internaţionale. Scopul ei este de a milita pentru protecţia mediului ambiant, împotriva fenomenelor de poluare şi de degradare a cadrului natural ca urmare a exploatării intensive a resurselor pământului şi a practicilor industriale iraţionale. Mutaţiile produse pe pământ, în atmosferă şi în oceane, restrângerea unor resurse naturale, poluarea excesivă a mediului înconjurător, creşterea accelerată a populaţiei în diferite zone ale globului, procesul de urbanizare şi industrializare, interacţiunea lor negativă şi alte fenomene au creat probleme de mare importanţă pentru întreaga planetă. Revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană şi aplicarea ultimilor descoperiri ale acesteia în domeniul militar, accelerarea nemaiîntâlnită a cursei înarmării şi în special a celei nucleare au dus la noi situaţii periculoase, necunoscute în trecut. În aceste condiţii, în numeroase ţări au apărut şi s-au dezvoltat grupări ale „verzilor”, care au evoluat în organizaţii şi partide distincte. Pe parcurs, această mişcare spontană, dar şi organizată, diversificată sub aspectul componenţei sociale, şi al concepţiilor politice, a depăşit cadrul ecologic, angajându-se în viaţa politică de ansamblu, dar militând pentru dezarmare nucleară şi pace, deziderate dovedite a fi utopice, în condiţiile agresivităţii unora dintre marile puteri ale lumii, ca şi a unor neînţelegeri grave dintre state mici sau mijlocii, de multe ori catalizate de puterile care şi în epoca contemporană continuă să practice vechea politică de divide et impera. În unele ţări aceste partide au obţinut importante succese electorale.

Problematica echilibrului ecologic are un caracter naţional, zonal şi internaţional. Subdezvoltarea şi sărăcia unei foarte mari părţi a globului pământesc creează o presiune foarte mare asupra mediului. În numeroase state, mari părţi din populaţie trăiesc exclusiv din exploatarea pădurilor şi din braconaj. Mari concerne de industrie poluantă din statele dezvoltate ale lumii îşi devarsă reziduurile în mările şi oceanele lumii, ori le transportă în ţări subdezvoltate. Experienţele nucleare şi poluarea au creat spărturi în stratul de ozon care, la nivelul anului 2000, totalizau o suprafaţă egală cu cea a celor două Americi.

Evoluţia umanităţii în acest început de secol al XXI-lea este marcată, mai mult ca oricând de-a lungul frământatei sale istorii, de mari pericole şi convulsii. Zguduită de crize, confruntată cu cursa înarmărilor nucleare a supraputerilor, cu numărul sporit de agresiuni armate din viaţa internaţională, măcinată de contradicţii, în faţa umanităţii se pun o serie de întrebări dificile: 1. va putea umanitatea să găsească resorturile adecvate şi resursele necesare să continue drumul pe calea progresului ? 2. vor putea fi oare folosite în chip pozitiv rezultatele remarcabile ale progresului tehnico-ştiinţific, astfel încât omenirea să înlăture fenomenele distructive din viaţa sa, cum ar fi războaiele, foametea, bolile, analfabetismul, înapoierea, subdezvoltarea etc ? 3. vor putea fi puse la baza relaţiilor dintre state principiile imperative ale dreptului, care să înlăture inegalitatea politică şi decalajele economice dintre state, instaurând democraţii reale ?

La nivelul deceniului al nouălea al secolului trecut, statisticile au arătat că folosind doar 10 % din fondurile afectate scopurilor militare, s-ar putea finanţa necesităţile de hrană, educaţie şi asistenţă sanitară a 40 de state din Lumea a III-a.

De resursele alimentare ale globului depind în mare măsură fenomenele sărăciei şi foametei. Pe glob există o suprafaţă de 6 ari pe cap de locuitor (1,5 ari de păşune, 1,5 ari de pădure şi 3 ari de alte terenuri). Randamentul din agricultură depinde de natura solului, de climă, de calitatea seminţelor, de chimizare, irigare, în general de nivelul de dezvoltare al fiecărei ţări. Introducerea în circuitul productiv a unui hectar de teren costă între 1000 şi 1500 $, cheltuieli care reprezintă un efort greu de realizat de către multe state subdezvoltate. În ultimele decenii, pe măsură ce criza de supraporducţie agricolă din UE şi S.U.A. s-a acutizat şi cronicizat, disponibilităţile lor pentru a încuraja producţia agricolă a ţărilor slab dezvoltate a scăzut, cu toate că majoritatea statelor care se confruntă cu sărăcia şi foametea sunt principale surse de materii prime şi energie pentru economiile dezvoltate ale lumii.

Un flagel aflat în directă legătură cu problematica agricolă mondială este foametea. Statisticile O.N.U. vorbesc despre aproape un miliard de oameni care suferă de subalimentaţie cronică. Aproximativ 20-25% dintre copiii ţărilor Lumii a III-a mor înainte de împlinirea vârstei de 5 ani. Speranţa de viaţă în aceste ţări este cu 20 de ani mai mică decât în ţările dezvoltate. Pământul are suficiente resurse pentru a hrăni întreaga populaţie. Subnutriţia se datorează înapoierii, creşterii necontrolate a populaţiei în unele zone ale lumii, slabei productivităţi a muncii, marilor decalaje existente în lume, degradării mediului etc. Rezolvarea problemei alimentare depinde de lichidarea acestor numeroase stări negative de lucruri.

O altă problemă majoră este cea a rezolvării necesarului de materii prime şi energie, de care se leagă perspectiva asigurării propriilor nevoi ale fiecărei ţări, reducerea subdezvoltării, chiar lichidarea ei în timp şi, în general, progresul societăţii omeneşti. Ea presupune o largă cooperare internaţională pentru punerea în valoare a materiilor prime şi energiei şi pentru înlăturarea risipei. De asemenea, se impune ca necesar stabilirea unui raport just între preţul materiilor prime şi preţul produselor industriale obţinute prin prelucrarea lor, care să contribuie la dezvoltarea ţărilor producătoare de materii prime.