Obiectivele Politicii Economice

FUNCŢIILE STATULUI

Tipologia cea mai frecvent folosită pentru a descrie rolul pe care îl joacă statul în viaţa economică se sprijină pe cele trei funcţiuni propuse de Richard Musgrave în Teoria finanţelor publice (1959):

alocarea,

stabilizarea

distribuţia.

FUNCŢIA DE ALOCARE

Optimum-ul lui Pareto

Eficacitatea economică constă în utilizarea totalităţii resurselor disponibile în aşa fel încât să se obţină maximum de satisfacţie pentru indivizi. Teoria economică reţine criteriul de eficacitate propus de Vilfredo Pareto (1906):

Alocarea resurselor între diferitele posturi posibile este optimă atunci cînd nu mai putem îmbunătăţi satisfacerea individului fără a dăuna satisfacerii celuilalt.

Deficienţele economiei de piaţă

Analiza economică recunoaşte două situaţii principale în care iniţiativa privată şi schimburile libere între indivizi nu permit asigurarea unei alocări optime a resurselor (aşa cum o vede Pareto) şi unde intervenţia statului poate, în schimb, să contribuie la o alocare mai eficientă.

Serviciile colective pure

Un serviciu colectiv pur este un serviciu utilizat în acelaşi timp de toţi membrii unei comunităţi şi pentru care un producător particular nu ar putea exclude pe beneficiarii ce nu doresc să contribuie la finanţarea serviciului respectiv.

Exemple: apărarea naţională, ordinea publică, securitatea bunurilopublic etc. Doar o instituţie investită cu puterea de a constrînge pe beneficiari prin forţă (statul) poate îndeplini acest tip de servicii.

Externalităţile

Vorbim de externalitate atunci când preferinţele unui individ au efecte asupra bunăstării altor indivizi care nu pot fi luaţi in considerare în schimburile de mărfuri. Cheltuielile pentru sănătatea şi educaţia indivizilor produc efecte externe pozitive (economii externe) pentru colectivitate; bunăstarea fiecăruia este îmbunătăţită printr-o productivitate mai ridicată şi printr-o asociere mai agreabilă cu investiţiile altora în propria sănătate şi în nivelul lor de educaţie. Poluarea şi toate prejudiciile aduse mediului constituie exemple de efecte externe negative (dezeconomii externe).

Indivizii îşi stabilesc preferinţele în funcţie de costurile şi avantajele particulare care le sunt asociate; ei nu ţin cont de costurile şi de avantajele (sociale) pe care deciziile lor le implică pentru societate. Apare astfel o producţie sub-optimalâ în activităţi care generează economii externe şi o supraproducţie dăunătoare în activităţile ce antrenează dezeconomii externe: în aceste condiţii statul trebuie să intervină pentru a le întări pe primele (sănătate, educaţie, cercetare) şi pentru a le frîna pe ultimele (poluare etc.)