Politologie c2 - statul modern

Statul este instituţia politică fundamentală în societăţile contemporane. Statul modern este rezultatul unui proces istoric de centralizare şi birocratizare început odată cu sfârşitul Evului Mediu şi a juns în faza sa matură în a doua jumăttae a secolului al IX-lea. Acest proces istoric a interferat, a fost influenţat şi influenţează la rândul său alte câteva procese istorice localizate în spaţiul Europei Occidentale şi întinzându-se pe aproximativ aceeaşi perioadă: este vorba despre industrializare (apariţia şi dezvoltarea capitalismului comercial şi industrial cu transformările aduse de acestea la nivelul relaţiilor de producţie şi al forţei de muncă), laicizarea vieţii sociale, dezvoltarea căilor de comunicare şi a mijloacelor de comunicare în masă, tehnicizarea şi scientizarea producţiei economice.

Centralizarea structurilor de putere începe odată cu Evul Mediu târziu, pentru a continua de-a lungul secolelor XV, XVI şi XVII, către sfârşitul acestui secol constituindu-se Statul Absolutist: puterea statului era deţinută de rege şi de funcţionarii săi. Această centralizare vine ca urmare a diminuării puterii nobililor feudali în raport cu casa regală . Monarhii Europei încep să descopere avantajele întreţinerii şi menţinerii unei armate regulate (care să rămână permanent la dispoziţia lor) faţă de situaţia anterioară, cea a folosirii în caz de război a cavalerilor feudali şi a trupelor pe care aceştia le întreţineau şi le aduceau cu ei, sau/şi a trupelor de mercenari plătiţi. Aceste trupe regulate puteau fi folosite de rege atât în situaţii de război extern cât şi ca instrumente de pacificare a luptelor interne între diverşi vasali, cavaleri sau pentru înfrângerea principilor rebeli. Mai ales după introducerea armelor de foc, avantajele folosirii unor trupe regulate de anonimi plebei cu soldă, devin evidente, iar cavalerul medieval (sursă a puterii socio-politice deţinute de nobilii feudali) părăseşte definitiv scena istoriei militare a Europei.

Pentru întreţinerea unei astfel de armate regulate, monarhii aveau nevoie de fonduri. Se impune astfel necesitatea dezvoltării unui sistem regulat de taxare, ca şi a unui corp profesional de funcţionari însărcinaţi cu extragerea şi colectarea acestor fonduri. În acest scop graniţele provinciilor administrative devin mult mai precise, ele fiind până atunci indefinite şi fluctuante. Viaţa la Curte devine centrul vieţii culturale, politice şi intelectuale a regatului. Astfel Statul Absolutist va oferi cadrul legal şi politic pentru apariţia Statului Modern din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Statul modern va dezvolta mai departe un sistem unic de taxare (după eliminarea privilegiilor aristocraţiei), un unic sistem monetar, un sistem unic de încorporare militară, un sistem unificat de educaţie într-o singură limbă – cea naţională, erodând astfel particularismele regionale şi ducând la formarea identităţilor naţionale. Spre deosebire de Statul Absolutist, statul modern începe să fie perceput ca o putere publică neutră, distinctă de cei care guvernează la un moment dat. De asemenea, dacă Statul Absolutist se baza pe relaţii economice specifice “vechiului regim” (exploatare agricolă de către ţărani iobagi), Statul Modern s-a dezvoltat având la bază o structură economică de tip capitalist. Dezvoltarea capitalismului şi a relaţiilor de producţie capitaliste se vor impune definitiv în Europa în urma “revoluţiei industriale” (după 1760).