Originea și elementele statului

INTRODUCERE

Cel mai adesea se afirma, si nu fara temei, ca statul este cea mai importanta institutie, sau chiar institutie politica dintre toate cele care exista intr-o societate.

Pentru societatea umana, statul a aparut ca solutia unica si optima pentru dezvoltarea sa materiala si spirituala si pentru conservarea valorilor umane. Statul este un concept si o realitate. Desi, paradoxal, statul ca unitate nu poate fi vazut, nici auzit, nici pipait (Hans Kelsen). Statul este o constructie pe care toti, sau cei mai multi, deseori o ignora sau o detesta, dar pe care toti o invoca si o solicita cand viata, libertatea sau averea lor sunt puse in pericol. Statul creeaza unora speranta, produce altora durerea, nemultumirea si chiar adesea sentimentul revoltei. El este tinta razmeritelor si insurectiilor. Oamenii darama state pentru a le inlocui tot cu state. Statul este o mistica. Statul, se spune deseori, exprima ordinea din natura, o copiaza, o reproduce.

Conceptul de stat este susceptibil de mai multe definiţii, în funcţie de epoca istorică şi de poziţiile doctrinare de pe care este analizat. Cele două coordonate care trebuie avute în vedere în analiza statului sunt puterea şi dreptul.

Definiţiile statului pornesc de la ideea că fiinţele umane se asociază în vederea satisfacerii unui scop comun. Diferenţe există în ceea ce priveşte precizarea acestui scop: libertatea tuturor membrilor grupului contra binelui comun ori coexistenţa paşnică a membrilor grupului contra luptei pentru putere. În general statul este considerat ca o formă de organizare socială care garantează împotriva pericolelor din exterior şi din interior atât propria sa siguranţă cât şi pe cea a indivizilor care îl alcătuiesc.

Din punct de vedere juridic, conceptul de stat reprezintă o noţiune interdisciplinară, care interesează în egală măsură atât dreptul public intern cât şi dreptul public internaţional.

Statul nu este o simplă adunare de persoane care şi-au exprimat dorinţa de a fi membri ai aceleiaşi organizări statale, uniţi prin recunoaşterea aceleiaşi puteri publice exercitată în limite geografice stabilite, ci este o modalitate de organizare a puterii politice. El reprezintă o ordine juridică structurată şi eficientă. Statul modern se caracterizează prin aceea că puterea poporului se exercită într-un cadru teritorial determinat şi cu privire la o comunitate de oameni organizată. Această putere este instituţionalizată într-o entitate distinctă de cea a guvernanţilor, entitate ce beneficiază de capacitate juridică proprie, dar care exprimă voinţa lor politică. Puterea instituţionalizată a poporului se exprimă în forme juridice create şi aplicate în conformitate cu reguli de competenţă şi de procedură preexistente, articulate astfel încât fiecare regulă decurge dintr-o alta, întotdeauna anterioară şi cu un grad mai mare de generalitate. Apare astfel ca indisolubilă legătura dintre stat, putere politică şi drept.

CAPITOLUL I. APARITIA STATULUI. CONDITIILE

SOCIALE SI ISTORICE

1.1. Organizarea prestatala a societatii

Statul a aparut pe o anumita treapta a evolutiei si dezvoltarii societatii. Cercetarea originii statului, a cauzelor si a conditiilor care au determinat trecerea societatii de la forma de organizare nestatala (ginta, trib) – la organizarea statala a societatii, la stat, se va face in continuare.

Aparitia statului a fost precedata de o lunga perioada de dezvoltare lenta a fortelor de productie in cadrul comunei primitive, prima forma de manifestare a unei oranduiri sociale, de evolutia formelor de conducere sociala, de structurare a acesteia, pentru ca nu este de conceput existenta unei colectivitati fara o forma anume de organizare si de conducere .

Oranduirea comunei primitive nu a cunoscut organizarea statala, datorita nivelului extrem de slab dezvoltat al relatiilor si al fortelor de productie, nici ginta, care se intalneste la toate popoarele ca forma de organizare a acestora la un moment dat, nu apare de la inceput. Fara a intra in amanunte asupra primelor forme de evolutia a organizarii sociale, asupra carora stiinta istorica, in primul rand, a emis mai multe ipoteze, ginta ne apare, in demersul istoric, ca o comunitate mai mare sau mai restransa de persoane, unita prin comunitatea vietii economice, la care toti membrii participa in comun, la productie si la consum.