Politică fiscală românească - componentă a politicilor fiscale europene

I. Politică fiscală romanească – componentă a politicilor fiscale europene

I.1. Conceptul de politică fiscală:

Sistemul fiscal acţionează asupra tuturor întreprinderilor, influenţa manifestându-se la nivelul tuturor agenţilor economici. Impozitele şi taxele fundamentează activitatea fiscală, acestea fiind concepute prin legi, ordnonanţe ori hotărâri de guvern aprobate prin legi şi sunt elementele fiscale de bază pentru întreg sistemul fiscal. Sistemul fiscal ca ansamblu de principii, reguli şi mod de organizare, se materializează în legi sau acte normative cu putere de lege emise cu scopul de a colecta veniturile statului şi a reglementa cheltuirea acestora. Totodată, acesta determină capacitatea statului de a finanţa cheltuielile bugetare. În România, sarcina creării unui sistem şi a unei strategii fiscale revine legislativului (Parlamentului) şi executivului (Guvernului). Politică fiscală a statului este un factor determinant, în sensul că, atat executivul cât şi legislativul trebuie să stabilească sistemul fiscal pe care îl practică, cât şi strategia de urmat în cadrul administraţiei fiscale.

În literatura de specialitate, politică fiscală, în sens larg, se constituie în cadrul activităţii autorităţii publice locale de percepere şi utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public şi furnizării de servicii şi bunuri publice. O asemenea activitate declanşează un proces de redistribuire,în măsura în care resursele prelevate de către stat sunt dirijate unor destinatari, care le utilizează conform dorinţei lor, diferită de aceea a posesorilor iniţiali. Politică fiscală este una din componentele mix-ului de politici

macroeconomice care sprijină procesul dezvoltarii economice al dezinflaţiei şi care, alături de politicile de curs valutar şi a veniturilor, creează gradul de predictibilitate necesar atingerii unor indicatori macrofinanciari optimi. Componenta de bază a programului guvernare, această politică reprezintă un instrument important în dezvoltarea economică eficientă, având rolul de a încuraja ramurile performante ale economiei, de a stimula economisirea, comportamentul elevat de muncă şi spiritul antreprenorial. Tabloul macroeconomic de ansamblu al economiei românesti, ilustrează realizarea, continuarea şi menţinerea cresterii economice, susţinută de exporturi şi investiţii. Acest tablou implică o politică fiscală prudentă, menţinerea deficitului de cont curent şi a datoriei publice în limite controlabile, continuarea consolidării accesului pe pieţele internaţionale de capital, menţinerea deficitului bugetar redus, finanţat în condiţii neinflaţioniste.

Cheia de boltă a politicii fiscale este relaxarea fiscală ca mijloc de detensionare a mediului de afaceri, de stimulare a iniţiativei private şi de încurajare a oficializării economiei ascunse. În acelasi timp, relaxarea fiscală va asigura sustenabilitatea creşterii economice prin extinderea bazei de impozitare ca urmare a extinderii activităţilor economice oficiale (atât la nivel antreprenorial cât şi la nivelul ofertei de muncă). Relaxarea fiscală trebuie să confere mediului de afaceri din România flexibilitate, predictibilitate şi elasticitate.

I.2. Sistemul fiscal în România în perioada post-aderării la Uniunea Europeană

Sistemul fiscal românesc nu poate fi aliniat complet sistemului Uniunii Europene, în primul rând pentru că economiile sunt diferite în ţările dezvoltate comparativ cu România care este înca o ţară emergentă. În ţările dezvoltate, membre UE, există o economie şi o piaţă echilibrată care s-a realizat după o lungă perioadă de dezvoltare, în România condiţiile social-economice fiind mult diferite. Datorită acestor diferenţe consistente, s-a reuşit doar o anumită armonizare fiscală, însa în continuare se încearcă unificarea sistemelor fiscale naţionale.

Reforma fiscală din ţara noastră urmăreşte elaborarea unui sistem fiscal modern, coerent, echitabil şi eficient, care să asigure încasarea veniturilor bugetare necesare finanţării activitaţii economice şi sociale , veniturile bugetare fiind realizate pe cale fiscală dar şi prin metode administrative.

În contextul actual, cel de post-aderare la Uniunea Europeană, datorită desfiintarii sistemului vamal şi alinierii sistemelor fiscale ale tarilor membre, este necesar ca sistemul fiscal romanesc sa se alinieze cu sistemele fiscale ale celorlalte tari din UE. Armonizarea fiscală are ca obiective principale creearea condiţiilor optime pentru creştere economică, combaterea şi previziunea evaziunii fiscale, precum şi evitarea dublei impuneri. Armonizarea fiscală este multidimensională şi influenţează majoritatea elementelor sistemului fiscal: impozitele şi taxele, distribuirea veniturilor, balanţa de plăţi, stabilitatea şi creşterea economică. Uniunea Europeana a definit armonizarea fiscală ca un proces prin care sistemele fiscale ale statelor membre sunt aliniate în aşa fel încât considerente de ordin fiscal nu mai influenţează fluxurile interstatale de mărfuri şi factorii de producţie în cadrul comunităţii. Obiectivele urmărite de UE în contextul armonizării sunt necesitatea asigurării unei concurenţe loiale în cadrul pieţei comune, anihilarea frontierelor fiscale, procesul de unificare a pieţei. Pentru îndeplinirea acestor obiective,

s-au luat măsuri însă, există încă diferenţe atât în ceea ce priveste sarcina fiscală cât şi în ceea ce priveşte structura veniturilor provenite din taxe şi impozite. Un domeniu important al armonizării fiscale îl reprezintă impozitele indirecte, impozite ce sunt cuprinse în preţul mărfii, suportate de către consumatorul final, taxa pe valoarea adăugată, accizele, taxele vamale, iar dacă un stat membru ar fi impus impozite indirecte

mai mari pentru produsele altui stat membru comparativ cu produsele sale proprii, premisa concurenţei loiale în Uniunea Europeană nu ar mai fi existat. În ceea ce priveşte impozitele directe (impozit pe profit, (impozit pe venit etc.) fiecare stat îşi păstrează intactă suveranitatea fiscală. Totodată, adoptarea reglementărilor în domeniul fiscal se face cu unanimitate de voturi în Consiliul Uniunii Europene.