Relația dintre auditul intern și auditul extern în viziunea standardelor internaționale de audit

Introducere

Scopul lucrării este acela de a scoate în evidenţă principalele diferenţe între auditul intern şi auditul intren, precum şi principalele complementarităţi care există între acestea.

Sintetizând cele relatate se relevă faptul că auditul financiar a apărut din nevoi obiective, la fel ca şi contabilitatea şi controlul financiar.

Dacă scopul iniţial al auditului financiar a fost cel de detectare a fraudelor, el a evoluat în timp, astfel încât, în prezent el are rolul de a atesta corectitudinea informaţiilor prezentate în situaţiile financiare şi conformitatea lor cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.

În opinia noastră, practicile de audit financiar au fost introduse la noi în ţară, în perioada de tranziţie spre o economie de piaţă, din dorinţa specialiştilor români de a corela şi adapta reglementările româneşti cu standardele contabile prevăzute pe plan internaţional.

Auditul financiar se consolidează o dată cu evoluţia procesului de reformă şi realizarea efectivă a unei economii similare cu a ţărilor din Uniunea Europeană.

Auditul financiar poate fi definit ca o activitate competentă de evaluare a situaţiilor financiare ale unei entităţi, de către un specialist în domeniu, numit auditor financiar, care, în funcţie de aria de aplicabilitate a auditului financiar obţine probele de audit necesare pentru a da în cadrul raportului de audit financiar, o asigurare rezonabilă că situaţiile financiare sunt întocmite sub toate aspectele semnificative şi în conformitate cu un cadru general identificat de raportare financiară.

In ceea ce priveste audit intern putem mentiona ca rolul auditorului intern este acela de a-l consilia pe manager pentru abordarile practice succesive deja elaborate prin analize şi evaluări, de a da asigurari privind functionalitatea sistemului de control intern.

In consecinta se accepta unanim ca auditorul intern consiliaza, asistă, recomandă, dar nu decide, obligaţia lui fiind de a reprezenta un mijloc care sa contribuie la imbunatatirea controlului pe care fiecare manager il are asupra activitatilor sale si asupra celor in coordonare, in vederea atingerii obiectivelor controlului intern.

Auditul extern este acea activitate de auditare care se organizează şi se exercită din afara entităţilor, agenti economici indiferent de forma de proprietate asupra capitalului şi instituţii publice indiferent de modul de subordonare.

Auditorul extern trebuie să ia în considerare activităţile specifice auditului intern şi efectele acestora, dacă există, asupra procedurilor de audit extern.

Auditul intern s-a născut prin desprinderea unor activităţi încorporate iniţial în activităţile

realizate de auditul extern şi de aici aparentele suprapuneri şi confuzii care se manifestă în practica acestor profesii. În realitate cele două activităţi sunt total diferite, însă graniţa de separare dintre ele este una sensibilă şi mai puţin sesizabilă, chiar şi pentru profesioniştii în domeniu. În plus, exercitarea acestor profesii conduce la identificarea şi stabilirea unor relaţii de complementaritate între cele două activităţi.

Auditul extern, utilizat pentru a certifica plauzibilitatea documentelor financiar-contabile, presupune existenţa controlului profesionist independent calificat (expert contabil), care să examinaze documentele respective. Expertul contabil extern nu este angajat al firmei pe care o auditează, iar actele sale nu sunt supuse controlului conducerii acestei firme.