Terapia cognitiv-comportamentală în Depresia Postpartum

ARGUMENT

În viziunea contemporană, sarcina rămâne un eveniment medical care a suferit o mică schimbare de-a lungul timpului, de la „doctorul știe cel mai bine”, la alegerea informată. În timp ce majoritatea oamenilor întâmpină sarcina cu bucurie, o analiză a literaturii psihologice, de-a lungul ultimilor 30 de ani, sugerează o creștere a concentrării pe sănătatea mentală, pe tulburările alimentare, re-experimentarea abuzului sexual anterior, anxietate și depresie. De asemenea, s-a menționat o gamă largă de riscuri legate de HIV/SIDA și alte boli transmise pe cale sexuală, fumat, diabet, obezitate, sarcini neplanificate și nedorite (în special în cazul mamelor adolescente). Potențialele hazarduri investigate de psihologi se referă la îngrijorări duale pentru statutul sănătății mamei și al nou-născutului. Grupuri de femei, cum ar fi adolescentele și mamele mai în vârstă, sunt cele cu un istoric de tulburări psihiatrice, depresie sau anxietate mai pregnant decât celelalte femei.

Sarcina însă nu este o boală. Şi totuşi, în această perioadă pot apărea numeroase tulburări psihice, trecătoare sau mai durabile, antrenând uneori simptome depresive şi dificultăţi relaţionale cu bebeluşul.

Dintr-o perspectivă comună, fiecare femeie îşi îndeplineşte destinul atunci când devine mamă, găsind în ea toate răspunsurile necesare, de parcă ar fi inevitabile, ţinute secrete pentru a fi scoase la iveală atunci când este momentul.

Sarcina şi naşterea, în sine, sunt apanajul femeilor. Dar cât de mult, a deveni mamă, îndeplineşte destinul femeii? Capacitatea de a avea copii se leagă într-o manieră psihologică de dragostea instinctivă/ataşamentul faţă de copil?

Sprijinul pentru „împlinirea destinului” a devenit o versiune „popularizată” a psihanaliştilor freudieni care sugerează că sarcina, naşterea şi maternitatea transformă dorinţa femeii de a face alte lucruri, cum ar fi cariera. Cu toate acestea, psihologii feminişti au arătat că însuşi Freud nu a susţinut că biologia este în sine un destin, dar vorbea despre femei şi bărbaţi ca având şansa de a urma căi feminine şi masculine în viaţă. În mod similar, socio-biologia şi psihologia evoluţionistă au fost folosite pentru a justifica accepţiunea conform căreia, creierul femeii este „construit” să aibă şi să crească copii.

Tranziţia la maternitate presupune o perioadă de vulnerabilitate psihologică crescută iar pentru unele femei poate fi mai complicat şi poate cauza mult stres. Un răspuns la tranziţie poate fi depresia. Prevenirea depresiei postnatale ar trebui să înceapă încă din timpul sarcinii.

Depresia postpartum poate afecta capacitatea mamei de a avea grijă de copil. Îi poate lipsi energia, poate avea probleme în a se concentra, să fie iritată şi nu îi poate îndeplini nevoile copilului de dragoste şi afecţiune. Ca rezultat, se poate simţi vinovată sau îşi poate pierde încrederea în sine ca mamă, ceea ce poate înrăutăţi depresia.

Există o serie de studii care evidenţiază eficacitatea tratamentelor nonfarmacologice în cazul depresiei postpartum, acestea referindu-se la terapii, cele mai des utilizate şi, implicit, cele mai eficiente, s-au dovedit a fi terapia interpersonală şi terapia cognitiv-comportamentală.

Tema aleasă pentru această cercetare vine să contribuie la tendinţele actuale, atât pe plan naţional, cât şi mondial, terapia cognitiv- comportamentală fiind una din formele de terapie utilizată în multe studii clinice şi care şi-a dovedit eficienţa şi în depresia postpartum.

CAPITOLUL I

PSIHOLOGIA GRAVIDEI

I.1. SARCINA

Sarcina şi perioada de după naştere reprezintă o perioadă de tranziţie majoră în viaţă, cu schimbări şi provocări. Distincţia dintre răspunsul natural la această tranziţie şi o tulburare care necesită tratament poate fi dificil de detectat, atât pentru noua mamă cât şi pentru oamenii din jurul ei. Pentru multe femei, este o perioadă de vulnerabilitate psihologică ridicată şi de distres, cu o gamă largă de reacţii şi consecinţe asupra stării de bine a femeii, asupra legăturii mame-copil şi asupra întregii familii.

Cercetările academice asupra maternităţii şi destinului emoţional au pălit după 1970, deşi ceea ce am ştiam rămâne important; de exemplu, sarcina şi maternitatea sunt evenimente cheie de tranziţie pentru femei în perioadele lor de dezvoltare, deci a deveni mamă creşte simţul femeii că intră în viaţa adultă şi oferă un simţ al apartenenţei în lume.