Aspecte Teoretice și Practice Privind Actele Juridice care au ca Studiu Fondul de Comerț

INTRODUCERE

Fondul de comerţ poate forma obiectul unei multitudini de acte juridice, şi în această materie regula constituind-o principiul libertăţii de voinţă a părţilor la încheierea convenţiilor.

Distincţia clasică dintre acte juridice de dispoziţie, acte juridice de administrare şi acte juridice de conservare trebuie privită aici prin prisma complexităţii acestui ansamblu de bunuri afectate desfăşurării unei activităţi comerciale, astfel că ceea ce la prima vedere ar părea doar un act de dispoziţie (cum este vânzarea-cumpărarea fondului de comerţ) cuprinde, de fapt, şi acte de administrare. Adesea, cesiunea fondului de comerţ presupune, pe lângă transmiterea dreptului de proprietate asupra unora din elementele sale, şi transmiterea altor drepturi, cum sunt dreptul de folosinţă a imobilului închiriat, ori dreptul de uzufruct.

Nu este obligatoriu, prin urmare, ca fondul de comerţ să cuprindă drepturi omogene, ci esenţial este ca toate aceste bunuri să fie unitare prin voinţa celui care are un drept asupra lor.

Legiuitorul, sesizând natura juridică cu totul particulară a fondului de comerţ, a evitat să reglementeze prin dispoziţii speciale actele juridice referitoare la fondul de comerţ.

Există avantaje şi dezavantaje ale acestei „apatii” a legiuitorului. Pe de o parte, părţile dispun de o libertate mai mare, ele putând insera în contractele ce le vor încheia clauzele care sunt conforme voinţei lor şi, implicit, activităţii comerciale ce înţeleg a o desfăşura.

În lucrarea de faţă vom expune câteva din cele mai importante acte, cu precizarea că abordarea ce o vom face are un caracter didactic. Impresia pe care o vom lăsa va fi aceea că o multitudine de acte şi fapte de comerţ par a ascunde în realitate operaţiuni în legătură cu fondul de comerţ.

Nu există o definiţie a fondului de comerţ şi nici o unitate de opinii cu privire la natura juridică a acestuia. Există doar concepţii care prevalează asupra altora, şi în funcţie de acestea, înseşi elementele care alcătuiesc fondul de comerţ, sunt privite diferit.

În viziunea noastră, fondul de comerţ apare ca o universalitate de fapt, dar acest lucru nu ne împiedică să afirmăm că însăşi noţiunea de universalitate de fapt exprimă o realitate ambiguă.

Deşi în literatura de specialitate, vânzarea-cumpărarea este privită ca principalul act juridic privitor la fondul de comerţ, noi apreciem că actul juridic care trebuie să apară drept adevăratul obiect de preocupare este acela al constituirii aportului în societatea comercială.

Într-adevăr, orice operaţiune referitoare la fondul de comerţ ar fi lipsită de finalitate dacă nu o integrăm în concepţia generală potrivit căreia aceasta trebuie să fie subsumată activităţii desfăşurate într-una din formele de organizare prevăzute de lege.

După 1990, ca urmare a reorganizării unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale s-a recurs, în mod frecvent, la transmiterea unor universalităţi de fapt (patrimoniu) ale acestor unităţi economice sub forma locaţiei de gestiune în favoarea unor întreprinzători particulari. Nu discutăm oportunitatea acestei soluţii date de legiuitor şi regimul derogatoriu de la dreptul comun al acestor contracte.

Nu sunt veritabile fonduri de comerţ fostele patrimonii ale unităţilor de stat, dar în acelaşi timp ele sunt supuse legislaţiei comerciale.

Se pare că acest regim particular instituit prin hotărâri de guvern, este sortit a avea un caracter temporar, astfel că locaţia de gestiune având ca obiect bunurile aparţinând proprietăţii de stat, este doar o formă intermediară tranzitorie în constituirea dreptului de proprietate asupra acestor „universalităţi de fapt”.