Planificarea auditului intern la SC Publitrans 2000 SA

Introducere

Lucrarea aduce în prim plan importanța auditului intern în cadrul unei entități.

Activitatea umană a fost supusă controlului, sub diferite aspecte, din cele mai vechi timpuri. Activitatea de control vizează realizarea întocmai a sarcinilor de către organele entității, fără a aduce atingerea interesului general, respectând totodată un mijloc prin intermediul căruia pot fi descoperite abateri de la prevederile legale.

Lucrarea prezentă are o strucutră logică, materializată in cinci părți, primele trei cuprinzând cadrul teoretic al auditului intern și planificarea lui. În ultimul capitol am prezentat studiul de caz, planificarea auditului intern la SC Publitrans SA, urmând ca ultima parte să fie una concluzivă însoțită de propuneri care se vor a fi posibile pentru îmbunătățirea sistemului administrativ românesc în materie de audit pentru atingerea obiectivelor în această direcție, în ciuda tuturor provocărilor și dificultăților pe care le întâmpinăm.

Se poate întrevedea rolul determinat pe care auditul intern trebuie să îl joace în procesele de dezvoltare durabilă în cadrul acestei societăți. Auditul intern are, în acest sens, datoria de a sprijinii managementul firmei în luarea deciziilor, relația dintre administrație și audit intern trebuie a fi una naturală și organică pentru ca aceasta să se dezvolte în mod durabil cu societatea pe care o deservește.

Urma celor ce vor fi rezentate, vom identifica auditul și planificarea lui ca vectori de performanță.

Capitolul I

DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND AUDITUL INTERN

1.1 Conceptul apariției evoluției auditului intern.

Termenul de audit provine din limba latină de la cuvântul audit – auditare, care are semnificația „a asculta” , dar despre audit se vorbește de pe vremea asirienilor, egiptenilor, din timpul domniei lui Carol cel Mare sau al lui Eduard I al Angliei. Activități de audit s-au realizat în decursul timpului și în România, dar purtau alte denumiri.

Utilizarea termenului de audit în accepțiunea folosită în prezent este ralativ recentă și se plasează în perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite ale Americii, când întreprinderile erau afectate de recesiune economică și trebuiau să plătească sume importante pentru auditorii externi care efectuau certificatrea conturilor tuturor întreprinderilor cotate la bursă.

Marile întreprinderi americane foloseau deja serviciile oferite de Cabinete de Audit Extern, organisme independente care aveau misiunea de a verifica conturile și bilanțurile contabile și a certifica situațiile financiare finale. Pentru a-și îndeplini atribuțiile, cabinetele de audit efectuau o serie de lucrări pregătitoare de specialitate, și anume : inventarierea patrimoniului, inspecția conturilor, verificarea soldurilor, diferite sondaje etc., ce au crescut semnificativ costurile auditării.

Întreprinderile au început să-și organizeze propriile Cabinete de Audit Intern, în special pentru reducerea cheltuielilor, prin preluarea efectuării lucrărilor pregătitoare din interiorul entității, iar pentru realizarea activității de certificare au apelat în continuare la Cabinetele de Audit Extern, care aveau dreptul asupra unei supervizări s activității întreprinderilor. Penru a se distinge între auditorii cabinetelor de audit extern și cei ai organizației supuse auditului, primii au fost numiți auditori externi, iar cei din urmă au fost numiți auditori interni, deoarece făceau parte din întreprindere.

Aceste schimbări au fost benefice deoarece auditorii externi nu mai își încep activitatea de la zero și pornesc de la rapoartele auditorilor interni, la care adaugă noi constatări rezultate prin aplicarea procedurilor specifice și apoi efectează certificarea conturilor organizației auditate.

Cu timpul, auditorii externi au renunțat în totalitate să mai efectueze acțiuni de inventariere și de inspectare a conturilor clienților și au început să realizeze analize, comparații și să justifice cauzele eșecurilor, să dea consultații și soluții, pentru cei care erau responsabili, pentru activitatea întreprinderii. În acest fel, în timp, s-au stabilit obiective, instrumente, tehnici și sisteme de raportare distincte pentru auditorii interni, comparativ cu auditorii externi.

După trecerea crizei economice, auditorii au fost utilizați în continuare, deoarece dobândiseră cunoștințele necesare și foloseau tehnici și instrumente specifice domeniului financiar – contabil. În timp, ei au lărgit mereu domeniul de aplicare al auditului și i-au modificat obiectivele, ajungându-se la ideea necesității existenței unei funcții a activității de audit intern în interiorul organizațiior.