Asigurarea dreptului la apărare în procesul penal

Dintre totalitatea drepturilor pe care le are omul cel mai important drept este dreptul la aparare in cazul in care devine invinuit, inculpat, condamnat. Infaptuirea dreptului la aparare este o conditie necesara pentru realizarea eficienta a justitiei. Dreptul la aparare este un drept fundamental al cetatenilor de traditie in istoria institutiei drepturilor si libertatilor cetatenesti.Inca din cele mai vechi timpuri apararea in special la romani si greci era exercitata de profesionisti. La inceput, la romani, asistenta in justitie o indeplineau patronii pentru clientii lor, apoi oratores care pledau in favoarea litigantilor, acestora li s-au alaturat ulterior jurisconsultii ce lamureau litigiul in fapt si in drept pe baza legilor si principiilor de drept. Intre timp cele doua functii au fost contopite intr-o singura persoana numita avocat. Dreptul la aparare, ca valoare sociala este necesara oricarui mediu sociouman, formarea elementelor acestuia in diferite etape ale civilizatiei cunoscand un progres evident, in prezent, recunoasterea dreptului la aparare este un numitor comun in toate sistemele procedurale ale statelor democratice, lucru ce deriva si din faptul ca statele sunt semnatare ale documentelor internationale ce consacra in mod expres acest drept. Dreptul la aparare, consta in facultatile sau posibilitatile recunoscute prin lege persoanelor, de a-si valorifica interesele legitime incalcate si de a se apara impotriva unor invinuiri ce i se aduc fie ele drepte sau nedrepte. Asigurarea reala a apararii este o garantie a cercetarii obiective complete si multilaterale a probelor, este o conditie necesara a aflarii adevarului, a apararii drepturilor si intereselor legale a persoanei, a emiterii unei sentinte legale si temeinice.

Notiunea de aparare, din punct de vedere procesual are cel putin doua intelesuri semnificative: in sens larg, prin aparare se desemneaza toate mijloacele procesuale folosite de parti pentru a-si atinge scopul lor procesual; prin urmare, pe parcursul unui proces nu numai paratul se apara, ci si reclamantul - toate actiunile sale incadrandu-se in apararea proprie, menita sa conduca, in final, la admiterea actiunii. Trebuie sa remarcam insa ca mai ales notiunea ii este proprie paratului si desemneaza, intr-un sens mai restrans - totalitatea mijloacelor procesuale folosite de parat pentru inlaturarea temporara sau definitiva a pretentiilor formulate de reclamant, fie prin intarzierea judecatii, fie prin respingerea ca nefondata (neintemeiata) a actiunii. Dreptul la aparare reprezinta ansamblul garantiilor procesuale acordate de lege partilor in cadrul unei proceduri penale sau procesului penal, in vederea apararii eficiente a drepturilor si intereselor legitime ale acestora. Unii autori considera ca dreptul la aparare are un continut complex, manifestat sub trei aspecte principale:

1. Partile au posibilitatea de a-si asigura singure apararea.

2. Obligatia organelor judiciare de a avea in vedere, din oficiu aspecte favorabile partilor.

3. Dreptul partilor la asistenta juridica Principiul garantarii dreptului la aparare ca regula de baza a procesului penal are ca finalitate ca nici o persoana nevinovata sa nu fie condamnata si nici un vinovat sa nu suporte rigorile legii penale mai mult decat se cuvine. Nu putem vorbi despre dreptul la aparare fara a tine seama ca reprezinta o parte componenta a procesului echitabil. Termenul ,,echitate" vine de la latinescul ,,aequitas" care se traduce prin: potrivire, dreptate, cumpatare, nepartinire. La romani termenul ,,aequitas" capata sens apropiat dreptului. La Cicero termenul ,,aequitas" se confunda cu jus civile care se traduce ca drept egal pentru toti cetateni, iar Celsus defineste dreptul ca ars boni et aequi (dreptul este arta binelui si echitatii) In dreptul francez, termenul ,,echitate" este definit ca ,,realizare suprema a justitiei, mergand uneori dincolo de ceea ce prescrie legea" In dreptul englez, termenul ,,echitate" este definit in sensul de ,,just, echitabil, impartial si ca un sistem al doctrinelor si procedurilor care se dezvolta alaturi de dreptul comun si de dreptul statutar, avand originea in doctrinele si procedurile dezvoltate gradual de Curtea Cancelariei in scopul de a aduce un remediu deficientelor dreptului comun" Dupa unii autori ,,echitatea" este considerata izvor al dreptului englez. Istoricul si originile procesului echitabil trebuie cercetate in documentele cu valoare de simbol in istoria drepturilor omului, precum Magna

Carta si respectiv Habeas Corpus Dreptul american defineste ,,jurisdictia echitatii" ca autoritatea unei curti de a administra justitia, cand nicio lege specifica nu exista care sa acopere cauza deferita acesteia. In dreptul romanesc, echitatea este principiu al dreptului si priveste atat

activitatea legiuitorului, cat si activitatea de interpretare si aplicare a dreptului